In Romania exista, la ora actuala, 25 (douazeci si cinci) de festivaluri de teatru profesionist. Unele, foarte cunoscute, pentru ca sunt intens mediatizate; altele, aproape ignorate. Unele, cu tematica bine definita; altele, fara. Unele, cu selectioneri energici, care se lupta cu distantele si cu oboseala, incercand sa vada cat mai multe productii inainte de a hotari pe cine invita; altele, cu spectacole aduse la-ntamplare, pe te miri ce criterii. Unele se desfasoara primavara, altele, toamna si numai unul singur (Gala Tanarului Actor - Hop!), in toiul verii.
Sigur ca intrebarea care se naste este daca-si au toate rostul. Se dezbate de mult aceasta chestiune. Fara rezultat. Opiniile raman in continuare impartite, festivalurile exista sau se destrama din alte (diferite) motive. Din cauza prea marilor orgolii, a retragerii sponsorilor, a schimbarilor politice. Fireste, si pe aceasta tema discutiile pot fi nesfarsite.
Important este faptul ca existenta festivalurilor constituie dovada unei miscari teatrale vii, a dorintei unor "ordonatori de credite" si a unor directori de teatru (mai destoinici) de a scoate din monotonie, fie si numai pentru patru, cinci sau zece zile, viata culturala a unor orase. Orase cu economie prospera, s-ar putea spune - pentru ca, altfel, de unde atatia bani?
Un festival, oricat de mititel, presupune un buget marisor, separat de cel al teatrului pe langa care se organizeaza (de obicei) manifestarea. Pentru ca, in Romania anului 2004, nu exista decat un singur festival autonom - Festivalul International de teatru de la Sibiu -, dar si acela se foloseste, in prezent, de logistica Teatrului "Radu Stanca" din oras. In zadar argumenteaza din rasputeri critica romaneasca si invitatii straini ca, pentru a castiga unitate, amploare si recunoastere internationala, e necesara institutionalizarea (macar a) celor mai importante reuniuni de gen.
Suntem, deocamdata, la nivelul improvizatiei: organizam festivaluri si in trei saptamani, daca e necesar. Ne-am specializat in astfel de tururi de forta pentru ca, de regula, fondurile exista doar sub forma de promisiuni, banii aparand doar cu putine zile inainte ca reuniunea sa inceapa. Sau mult dupa ce ea s-a sfarsit.
Altminteri, avem festivaluri de toate felurile: de dramaturgie romaneasca (la Timisoara) si de dramaturgie contemporana (la Brasov, unde se pot vedea chiar si spectacole cu piese shakespeariene!), un festival "Shakespeare" (de-adevaratelea, exclusiv cu texte ale patronului) si un festival "I.L.Caragiale" (in care, cel mai adesea, nu a existat nici urma de piesa de-a autorului), doua festivaluri cu adevarat internationale (Sibiu si Craiova) si mai multe pseudointernationale, unde se mai ratacesc si doua-trei trupe din strainatate (Zilele Teatrului Valah din Giurgiu, Festivalul International de Arta Medievala de la Sighisoara), unul al Tanarului Actor (tot mai obosit), cateva de papusi si marionete.
Despre cele mai multe se stie foarte putin, avand ele insemnatate doar pe plan local (Arad, Iasi, Piatra Neamt - in noua formula, care a inlocuit reuniunea internationala de pe vremuri cu o adunare mai degraba intamplatoare de reprezentatii autohtone -, Giurgiu). Dar asta nu ar conta defel daca reuniunile ar fi bine organizate si ar oferi spectacole bune. Totusi, adeseori, de vina sunt nu organizatorii sau selectionerii, ci lipsa banilor. Cand ajungi sa inviti un spectacol pentru ca acesta costa putin... Si daca mai esti constrans si de tematica...
Asa se isca, inevitabil, intrebarea: chiar toate festivalurile sunt necesare? E greu de dat un raspuns, fiindca e vorba aici (si) de orgoliile locale. Dar, pana la urma, probabil ca aceasta este una dintre explicatiile faptului ca in unele locuri se poate si in altele, nu.
O alta s-ar putea rezuma la un singur cuvant: oamenii. De pilda, Emil Boroghina a izbutit sa initieze si sa sustina, la Craiova, un festival - Festivalul Shakespeare -, care, in timp, a devenit din ce in ce mai unitar, multumind si publicul, si pe criticii de specialitate. Corneliu-Dan Borcia reusise, in urma cu cativa ani, sa faca acelasi lucru la Piatra Neamt, cu Festivalul International de Teatru de acolo. Constantin Chiriac a pus umarul, cu festivalul creat de el, la "nominalizarea" Sibiului drept Capitala Culturala Europeana in anul 2007.
Concret, insa, una dintre problemele care ii preocupa mai ales pe creatorii de spectacole - actori, regizori, scenografi, dramaturgi - este aceea ca, la marea majoritate a festivalurilor, fie ele de teatru dramatic sau de teatru de animatie, trupele invitate vin, joaca si pleaca a doua zi, asa incat artistii nu au posibilitatea de a se intalni, de a se cunoaste, de a schimba impresii, de a-si evalua reciproc munca si de a trage, fiecare, concluzii referitoare la locul pe care il ocupa in peisajul teatral general. Acest neajuns este acut resimtit atunci cand, in ziua urmatoare reprezentatiei, au loc discutii publice despre spectacolul respectiv, discutii la care iau parte critici, spectatori, artisti din orasul-gazda s.a.m.d. Or, foarte adesea, la asemenea intalniri nu raman decat directorul teatrului si (eventual) regizorul spectacolului supus analizei. "Buget neindestulator!", striga intr-un glas organizatorii. Si... renumeratia - asta insemnand sumele necesare pentru plata camerelor de hotel, a diurnelor etc. -, si ea, dupa buget.
Dar, la urma urmei, esential este ca avem festivaluri...
Citate
"Un festival, oricat de mititel, presupune un buget marisor"
"Suntem, deocamdata, la nivelul improvizatiei: organizam festivaluri si in trei saptamani"
"Se isca, inevitabil, intrebarea: chiar toate festivalurile sunt necesare?"
FAPTELE VORBESC
Cum stam
Festivalurile de teatru din Romania, raspandite pe toata suprafata tarii, s-au nascut fie in orase cu traditie teatrala, fie in localitati mai putin notorii sub acest aspect, oricum, insa, acolo unde initiatorii, ajutati de forurile locale sau de sponsori generosi, doresc sa revigoreze viata culturala a urbei. Este greu de aflat cu exactitate numarul lor, pentru ca putine sunt cele care se remarca prin consecventa: unele dispar si reapar ori au o periodicitate dezordonata. Am reusit, totusi, sa alcatuim o statistica aproximativa a festivalurilor de teatru de la noi. Conform acesteia, exista cam 25 de festivaluri care s-au impus si care se desfasoara cu regularitate. Ele aduc in discutie dramaturgia contemporana, teatrul scurt, dramaturgia romaneasca, teatrul clasic, arta medievala, spectacolele de tip experimental sau de "atelier", teatrul-imagine, tineri actori si regizori, anumite genuri teatrale (de pilda, comedia), teatrele minoritatilor etnice, sunt dedicate unor autori precum Shakespeare sau Cehov, ori, pur si simplu, reunesc productii ale teatrelor din tara. Acestora li se alatura galele teatrale comemorative sau marcand sarbatorirea unui anumit oras, aproximativ 10 festivaluri de teatru de amatori si 7 festivaluri de teatru de papusi si marionete.
Festivaluri in top
Pentru alcatuirea unui clasament al festivalurilor romanesti de teatru am cerut opinia unui numar de zece critici si cronicari. Raspunsurile lor au avut in vedere importanta si consistenta artistica a reuniunilor respective. Ne-au dat concursul: Oana Bors, Florica Ichim, Ileana Lucaciu, Adrian Mihalache, Cristina Modreanu, Doina Papp, Constantin Paraschivescu, Iulia Popovici, Octavian Saiu si Natalia Stancu. Primele trei locuri in top sunt ocupate de: 1. Festivalul International de Teatru de la Sibiu - 9 nominalizari; 2. Festivalul National de Teatru "I.L. Caragiale" - 7 nominalizari; 3. Festivalul International "Shakespeare" de la Craiova - 4 nominalizari. Au mai primit voturi: Festivalul International "Cehov" de la Iasi si Festivalul Comediei Romanesti de la Bucuresti (3), Festivalul National de Comedie de la Galati (1), Festivalul International "Atelier" de la Sfantu Gheorghe (1), Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara (1) si Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea (1).
Au cuvantul managerii
In mod cert, nu este usor sa fii director de festival. Succesul acestuia, situarea lui intre primele manifestari de gen din tara pot fi considerate o recompensa a muncii depuse an de an. Dar, in spatele izbanzilor, se afla un plan, multe dificultati, o lupta continua, un efort sustinut de o echipa - "detalii" despre care i-am rugat sa vorbeasca pe managerii a doua dintre cele mai apreciate festivaluri.
Constantin Chiriac,
directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu
Festivalul nostru s-a nascut din nevoia societatii romanesti de a-si construi structuri independente. A fost primul festival international constituit ca o institutie privata, menita sa dezvolte piata de spectacole din Romania. La prima editie am avut trei tari invitate si opt spectacole, pentru ca la cea de-a XI-a (din 2004) sa fie prezente 67 de tari si sa se joace 300 de reprezentatii pe parcursul a 10 zile, in 42 de locatii, ceea ce i-a asigurat festivalului de la Sibiu locul al treilea in Europa. FITS a devenit un festival al artelor, unde pot fi vazute atat spectacole de teatru, cat si reprezentatii de teatru-dans, de teatru de strada, de opera, spectacole-lectura, unde au loc conferinte, expozitii, ateliere, lansari de carte etc. Putine festivaluri din lume se pot lauda, zilnic, cu un public atat de numeros ca al nostru. Festivalul este implicat in parteneriate, programe si proiecte internationale care-i asigura finantarea. Si-a dezvoltat o solida retea de promovare mediatica pentru a-si atrage sponsori importanti, precum si o sustinere oficiala. In 1997, festivalul a incurajat pentru prima data ideea desemnarii Sibiului drept Capitala Culturala Europeana. In anul 2000 s-a constituit in acest sens un comitet de initiativa si la Bruxelles, in fata unui juriu, s-a demonstrat ca, la Sibiu, exista o structura independenta, care manageriaza financiar, logistic si, mai ales, artistic un amplu festival, ceea ce a fost hotarator pentru alegerea orasului drept Capitala Culturala Europeana in anul 2007.
Emil Boroghina,
directorul Festivalului International "Shakespeare" de la Craiova
Un Festival "Shakespeare" era necesar Craiovei, Romaniei si chiar acestei parti a Europei. Teatrul National din Craiova si-a asumat responsabilitatea de a-l organiza (alaturi de Fundatia "Shakespeare"), avand ca sustinere si motivatie spectacolele sale pe texte shakespeariene, precum, la acea vreme, Titus Andronicus, in regia lui Silviu Purcarete. Nascut in 1994, festivalul are loc o data la trei ani, urmand ca din 2006 sa se desfasoare o data la doi ani. Aparitia lui s-a bucurat de excelente comentarii in presa romaneasca, dar si in cea britanica. Sunt convins de eficienta unor festivaluri precum festivalul nostru sau cel de la Sibiu. Cred ca implinirea lor ar fi totala si toate problemele, inlaturate daca majoritatea surselor de finantare si nivelul acesteia ar fi cunoscute cu cel putin un an inainte de data efectiva a desfasurarii reuniunii. Pana la editia a IV-a, finantarea festivalului s-a facut, cu mari eforturi, din sponsorizari. In 2003 ne-am bucurat de sprijinul guvernului Romaniei si de cel al Ministerului Culturii si Cultelor. Am avut parteneri straini, precum British Council (care, de pilda, in 1991, a acoperit costurile deplasarii trupei Cheek by Jowl de la Londra), sau cateva fundatii care au asigurat turneul european al Teatrului du Sygne din Tokyo. Purtam o infinita recunostinta tuturor celor care au inteles importanta festivalului nostru si ne-au ajutat efectiv.
STUDIU DE CAZ
Oare HOP! va trece hopul?
Imediat dupa ce a fost infiintat, in anii '80, Festivalul Tanarului Actor (devenit, dupa 1990, Gala Tanarului Actor - HOP!) a avut un impact deosebit in randul absolventilor de arta teatrala. Reuniunea se desfasura la Costinesti, intr-o ambianta mai ferita de constrangeri si animata de VIP-uri. Cei mai multi dintre premiantii de-atunci (Marian Ralea, Tania Filip, Miriam Cuibus, Mihai Cafrita, Tudorel Filimon) au devenit apoi ei insisi vedete, confirmand astfel verdictul juriului, intotdeauna ales pe spranceana.
Dar, peste ani, festivalul si-a pierdut stralucirea, devenind mai degraba ceea ce se cheama o actiune bifata. In care se investesc insa bani. Nu multi, dar nici tocmai putini. In plus, dupa 1990 reuniunea a intrat intr-un soi de rutina, explicabila, neindoielnic, si prin faptul ca tema sa este neschimbata de cateva editii: ALTERITATEA. Foarte generoasa notiune, s-ar putea zice; pacat doar ca prea putina lume stie ce inseamna asta (asa incat organizatorii s-au vazut nevoiti sa reproduca explicatia din DEX in mapa de prezentare). Apoi, juriul - prestigios, e adevarat - a ramas si el (cam) acelasi, mici "retusuri" intervenind doar in cazul in care vreunul dintre membri este indisponibil: Marina Constantinescu sau Cristina Modreanu, Stefan Iordache sau Mircea Rusu, dar intotdeauna Cornel Todea...
Mutandu-se de la Costinesti la Mangalia, festivalul a castigat un cadru mai stabil (primarul statiunii, interesat sa gazduiasca evenimentul, pune la dispozitie cazare decenta, sala cu dotarile tehnice strict necesare etc.), dar a pierdut atmosfera tinereasca, nonconformista, care ii dadea personalitate.
Dar lucrul cel mai grav este tinerii actori si-au pierdut interesul pentru Gala lor. La preselectie se prezinta tot mai putini candidati si din ce in ce mai putin pregatiti. E drept ca aceasta preselectie are loc in luna iulie, cand cei mai multi isi vad de vacanta/concediu, fiind mai putin interesati de competitie. Dar lipsa lor de entuziasm este cauzata, poate, in primul rand, de absenta unei perspective clare. De ani de zile, laureatii se plang ca premiul obtinut la Gala nu le aduce nici o satisfactie reala si nu nici o consecinta practica. Premiantii nu sunt suficient "mediatizati", nu sunt ajutati sa obtina un angajament mai bun (sau chiar un angajament pur si simplu), nu au nici macar bucuria de a-si prezenta recitalurile pe o scena bucuresteana, in prezenta televiziunilor, a jurnalistilor, a criticilor de teatru. (A avut loc, totusi, acum vreo patru ani, o tentativa in acest sens: Cornel Todea - directorul Galei, unul dintre selectioneri si presedintele juriului - i-a gazduit pe laureati, intr-un mic spectacol, la Teatrul "Ion Creanga", unde este, de asemenea, director. Initiativa nu s-a repetat.) Totusi, pare ciudata rezerva tinerilor actori, blazati de cum ies de pe bancile facultatii, fara nazuinte, fara ambitii. Gala reprezinta, din acest punct de vedere, un simptom. Un lucru ar mai fi de remarcat: in vreme ce la Mangalia ni se ofera tot mai putine momente artistice autentice, Uniunea Teatrala din Romania se intrece pe sine de la an la an, devenind un organizator perfect.
PROFIL
Visand la Festivalul National de Teatru
In suita reuniunilor teatrale un loc aparte il ocupa Festivalul National "I.L. Caragiale", organizat de Ministerul Culturii si Cultelor, cu sprijinul Uniunii Teatrale din Romania (UNITER). Din 1990 incoace, in fiecare toamna, lumea teatrala isi indreapta atentia spre Bucuresti, unde, pe parcursul unei saptamani, teatrele gazduiesc productii din intreaga tara, menite sa surprinda imaginea de moment a teatrului romanesc si directiile catre care acesta se indreapta. Initial, festivalul a avut un caracter competitiv, insa, pe parcurs, s-a renuntat la premii pentru ca, asa cum este normal in cazul unei manifestari de importanta acesteia, simpla participare ar trebui sa reprezinte, implicit, o recunoastere a valorii participantului. Bineinteles, nemultumirile nu au putut fi evitate si adesea au fost aduse obiectii majore la adresa festivalului. Cert este insa ca, an de an, el a luat amploare si s-a diversificat ca oferta culturala, in consens cu dezvoltarea pietei de spectacole din Romania, devenind un centru de interes pentru artisti. Astfel, sarcina directorului-selectioner unic (dupa crearea functiei, in 1996, ea a fost detinuta, pe rand, de criticii Cristina Dumitrescu, Alice Georgescu, Ludmila Patlanjoglu) nu a fost tocmai usoara, in cele cateva zile de festival fiind programate zeci de reprezentatii, si avand loc, in plus, ateliere, colocvii, lansari de carte, vernisaje. In 2003, maratonul artistic a cuprins aproape 40 de spectacole, grupate in trei sectiuni: "Spectacole de repertoriu", "Recitaluri", "Tineri creatori", agenda festivalului incluzand, anul trecut, si Congresul Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru.
Ce asteptam de la editia urmatoare? Ea se va desfasura in perioada 18-24 octombrie 2004 si il are drept selectioner unic pe criticul de teatru Ion Parhon. Vor fi pastrate sectiunile deja consacrate, vor exista lansari de carte, intalniri cu criticii, intalniri intre directorii de teatre si de festivaluri. Se are in intentie un program cat mai "aerisit", in care sa nu se suprapuna spectacolele si care sa permita participarea la toate evenimentele. E posibil sa vedem si o expozitie de arta plastica, ce pleaca de la ideea "teatrul pe simeze". In plus, speram, precum domnul Ion Parhon, "ca acest festival - al oamenilor de teatru din intreaga tara - sa aiba loc si sa se desfasoare sub inaltul patronaj al bunului Dumnezeu".
OPINII
Criticii despre festivaluri
Cristina Modreanu
Intr-o lume normala nu s-ar pune intrebarea daca sunt prea multe sau prea putine festivaluri de teatru. Ele apar, teoretic, acolo unde exista o nevoie - a comunitatii, in primul rand - si resursele necesare pentru a o satisface. La noi, festivalurile au iesit ca ciupercile dupa "ploaia" din 1989. S-au raspandit, au crescut, au scazut, unele au pierit pe limba lor, inainte de a afla cineva ca exista. Erau inceputurile "romantice", cand oamenilor le venea ideea de a face un festival stand de vorba la un pahar de bere (sau de altceva). Intr-o tara plina de posibilitati, ca a noastra, deasupra careia planeaza, asemeni sabiei lui Damocles, o tesatura grea de relatii, prietenii, afaceri, mai mult sau mai putin dubioase, presarate cu pudra politicii "fratesti" conform devizei "o mana spala pe alta", festivalurile de teatru au jucat rolul ciresei de pe tort. De cele mai multe ori ele nu au aparut dintr-o reala nevoie a comunitatii, ci din dorinta unuia sau altuia - fie el primar, director sau simplu functionar cultural - de a se face cunoscut. Acum, perioada romantica a cam trecut, iar lucrurile incep sa se limpezeasca. Au ramas doar cateva care isi merita titulatura de "national" - Festivalul National "I.L.Caragiale", Festivalul Comediei Romanesti (FESTCO), Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara - si alte cateva cu traditie in comunitatile locale, la Galati, Piatra Neamt, Arad s.a., iar unul singur e cu adevarat international - Festivalul International de Teatru de la Sibiu. In acest moment sunt atatea festivaluri cate trebuie si sa nu uitam, atunci cand ne chinuim sa prindem cateva zile din programul unuia sau cand ne plangem ca se desfasoara concomitent, ca ele nu pentru critici sau ziaristi sunt facute, ci, in primul rand, pentru public. Daca acest adevar simplu nu ar fi atat de des uitat de organizatori, festivalurile de teatru de la noi ar arata cu totul altfel.
Florica Ichim
Festivalurile sunt necesare pentru ca reprezinta, pentru critici, un prilej de cunoastere a miscarii teatrale, pentru trupe, un prilej de confruntari si evaluari, iar pentru publicul oraselor respective, posibilitatea de a vedea si altceva decat reprezentatiile locale. Sustinerea lor financiara ar trebui sa fie mai mare pentru ca, de pilda, din selectia unui festival cu tema sa nu lipseasca spectacole importante, greu de deplasat din cauza costurilor. Un exemplu: absenta spectacolului Unchiul Vanea ("Bulandra") din Festivalul "Cehov" de la Iasi. Festivalurile fara selectie nu isi au rostul. Ma sperie aglomerarea de spectacole in lipsa unor criterii valorice. Si, Doamne iarta-ma, viata nu-i atat de lunga ca sa ne pierdem vremea cu orice.
Marina Constantinescu
La noi, festivalurile se suprapun, de obicei, in ceea ce priveste atat tema - doar formularea difera -, cat si, uneori, perioada in care au loc. In cadrul lor sunt prezentate cam aceleasi spectacole, fie ca e vorba de un festival de comedie sau de unul de dramaturgie contemporana. Mi se pare ca, majoritatea, tin locul turneelor de altadata. Nu aduc aproape nimic nou pentru lumea si miscarea teatrala; poate, doar o atmosfera speciala in orasul unde se petrec si, actorilor, satisfactia ca sunt aplaudati si altundeva decat "acasa". Dupa parerea mea, exista o inflatie de festivaluri cu pseudo-selectii, cu o prea mica diversitate in oferta si o prea mare economie de imaginatie. Uneori, festivalul mascheaza un gol repertorial, activitatea fara anvergura dintr-un teatru; devine un fel de carja. Important ar fi sa aducem spectacole mari din afara: comparatia ar fi necesara. De asemenea, festivalurile ar trebui sa fie institutii de sine-statatoare - nu anexe ale cate unui teatru -, cu echipe autonome, dinamice si inventive, care sa se ocupe, an de an, exclusiv de organizarea lor.
Adrian Mihalache
Festivalurile teatrale din Romania sunt numeroase si ambitioase. Desigur, propensiunea nationala pentru festivitati explica, in mare masura, acest lucru. Exista, insa, si o explicatie de ordin pragmatic: turneele sunt costisitoare si teatrele nu si le pot permite. Este mai usor sa atragi fonduri, sa obtii sponsorizari, daca organizezi astfel de turnee in cadrul unui eveniment de anvergura. Ca urmare, multe festivaluri nu au un concept solid in jurul caruia sa se inchege. Festivalul "Caragiale" are obiectivul clar de a selectiona dupa criteriul calitatii. In ciuda gradului mai ridicat de subiectivitate, solutia selectionerului unic imi pare superioara, datorita coerentei. Multe orase din provincie incearca sa-si mareasca vizibilitatea in plan intern si international prin organizarea de festivaluri, ceea ce nu este, in sine, rau. Neajunsul este ca o fac prin supralicitare, iar gigantismul exterior dauneaza calitatii actului artistic (vezi Sibiu). Combinatia de spectacole, conferinte si ateliere este excelenta, cu conditia existentei unei minime unitati de conceptie. Exista, la organizatori, o regretabila lipsa de imaginatie, care face ca multe festivaluri sa fie eteroclite.
Natalia Stancu
In privinta numarului festivalurilor as raspunde cu replica lui Mozart la remarca atribuita imparatului Josef al II-lea cu privire la muzica lui ("Prea multe note!"): "Exact atatea cate trebuie, majestate!". Cred ca ar mai fi loc pentru noi initiative. Dar in ce masura raspund acestea nevoii de cultura a publicului din orasele unde sunt organizate? Daca urmaresc sa stimuleze dialogul dintre creatori, favorizeaza ele cu adevarat creativitatea si valoarea? Apoi, am auzit destul de multe voci care sustin ca festivalurile au devenit simple instrumente de preluare de fonduri si, sub unele aspecte, de "deturnare" a lor catre cine stie ce "directii" si "partizani de grup". La asa ceva nu pot decat sa spun, apeland la o replica din teatrul lui Mazilu, ca "e nevoie de controlul financiar". Ma refer la unul concret! Insa in nici un caz nu trebuie sa renuntam la festivaluri, daca ele servesc dreptului la cultura, garantat prin Constitutie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
