Anul acesta, Palme d'Or a ajuns din nou in mainile unui roman: regizorul Marian Crisan, 31 de ani, care a fost rasplatit cu importantul trofeu pentru scurtmetrajul Megatron. Tanarul cineast si-a construit cu multa dragoste si munca povestile cinematografice pana sa ajunga la meritatul premiu... Un om lucid si deosebit de modest, care crede cu putere in filmul de arta, in poveste, idee si emotie, asa cum izvorasc ele din lucrurile si locurile pe care le cunosti cel mai bine.
- Megatron nu e un film comercial. Cum credeti ca il va percepe publicul? Va ganditi sa-l distribuiti cumva in retea sau numai pe DVD?
- E in discutie o distributie alaturi de alte filme de scurt-metraj romanesti care ar circula in cinematografe cum circula orice alt film de lung-metraj, pentru cateva saptamani. S-a mai facut acum patru ani o selectie de genul asta, cand s-au castigat Palme d'Or-ul si Ursul de Aur, in 2004, cu Trafic si Un cartus de Kent si un pachet de cafea. Se va face din nou, se pare, o chestie de genul asta si vom incerca dupa aia sa-l distribuim si pe DVD, vom vedea in ce format. Dar, apropo de public - cand faci un film de genul asta, nu te gandesti neaparat la marele public.
- Cum s-ar putea readuce publicul in sala? Oamenii au retineri fata de film - mai ales cand ii pui eticheta "de arta", l-ai ingropat.
- Una dintre solutii ar fi sa se reinventeze institutia cinecluburilor, a discutiilor despre film, a cenaclurilor, pentru ca studentii sau chiar liceenii sa inteleaga ca filmul e o arta, nu o chestie de mancat seminte, iar atunci, daca ar exista discutii si mese rotunde pe teme de film de arta, ar fi altfel. Ar trebui sa se faca un soi de cursuri, poate nu obligatorii, dar care sa starneasca mai ales curiozitatea tinerilor. In Franta, de exemplu, chiar la Cannes, te intalnesti cu tineri care sunt voluntari acolo si simti, din discutia cu ei, ca sunt pasionati de film la modul foarte natural. Adica iubesc cinemaul si merg la film in mod constant. E parte din viata lor, din cultura lor generala.
- La noi, de exemplu, nu exista un sistem de distribuire in retea a scurtmetrajelor. Si cred ca lumea ar vrea sa le vada daca s-ar difuza in grupaje, nu inainte de film, ca umplutura.
- Se pare ca acum se va deschide si pentru Romania un site de unde vei putea cumpara filme de scurt-metraj. Oricum, daca sapi adanc, filmele noastre se gasesc pe alte site-uri, straine, ele sunt undeva, intr-o banca de date. Trebuie sa existe o banca de date romaneasca pentru film; dupa parerea mea, ea ar trebui sa fie deschisa, gratuita, pentru a suscita interesul - mai ales al tinerilor si copiilor.
- Cum ati fost perceputi, ca romani, la Cannes?
- Acolo selectia se face fara menajamente. Nu stau sa se uite ca e roman sau altceva. Evident, ei asteapta ca din Romania sa apara filme bune, pentru ca e un semnal de acum patru-cinci ani. Asta e un lucru cunoscut, dar - ne-au si zis - anul asta erau pe cale sa nu selecteze nimic oficial. Au zis ca pur si simplu n-a venit nici un film care sa merite. Oamenii nu se ascund. Pentru ca e un festival foarte serios, nu o chestie de relatii.
- Ce inseamna sa faci film in Romania fata de alte zone? Nicaieri nu e foarte comod, dar este aici finantarea mult mai complicata fata de alte tari?
- E mai bine acum. E mai usor sa gasesti un producator. Daca se va tine cont de lege si se vor face tot timpul doua sesiuni de concurs CNC pe an, lucrurile vor intra oarecum in normalitate. Problema este mai degraba la fondul de scenarii. Pana la urma, nu stiu daca exista destule scenarii bune. Mi se pare ca e o problema in pregatirea si dezvoltarea unui grup de scenaristi. Care sa aiba placerea de a scrie, mult si bine. Aceasta se vede in scriitura. Vezi pe ecran clar ca la unele filme a existat o placere de-a le scrie, in primul rand.
- Dar sa fie si luate in considerare, ca daca scrii un scenariu bun si iei nota mica la CNC, cum a luat Cristi Puiu...
- Atunci mergi in alta parte, mergi in Franta, pana la urma...
- Important ar fi sa-i pastram aici pe oamenii talentati...
- E o chestiune delicata. Cei din juriu trebuie sa fie foarte atenti. Iar concursurile sa nu fie secrete. Daca nu ar fi fost secrete, multe dintre chestiile astea nu s-ar fi intamplat. Poti sa ai un scenariu foarte interesant, atragator, dar care sa fie conceput gresit de catre un regizor care nu il intelege si, invers, poti sa ai un scenariu care pare oarecum monoton, dar care, filmat intr-un anumit fel, poate deveni un film foarte bun. Trebuie luat in considerare totul in discutia din concurs. Si regizorul, si scenaristul, si producatorul, intr-o discutie deschisa, fara plicuri si secrete. Sa stii cu cine vorbesti, vorbesti cu Puiu sau vorbesti cu Mungiu sau cu X... Nu cu o foaie de hartie fara titlu.
- Ce ati facut pana la Megatron?
- Megatron e al patrulea scurtmetraj pe care l-am realizat dupa ce-am terminat scoala, in 1999. Am lucrat foarte mult pe videoclipuri si reclame. Intre timp am facut cele patru scurtmetraje si, de vreo patru ani, incercam sa intram la CNC sa dam un concurs si am reusit abia in iarna. Asa ca e o treaba care tine si de rabdare, si de timp pana la urma.
- Stiu ca ati facut lucruri frumoase, ati luat premii... Am citit o declaratie foarte frumoasa a tatalui dvs., care v-a fost alaturi, ca va straduiti si munciti de mult timp si ca premiul dvs. nu a iesit asa, din neant...
- Acum e partea vizibila, dar toti baietii din echipa si din jur stiu foarte bine ca ne luptam, impreuna, de vreo 7-8 ani. Nu ne luptam pentru Palme d'Or, ci sa ajungem sa facem lungmetraje. Iar asta e un pas spre lungmetraj. Vrem sa facem film.
- Care a fost cea mai frumoasa reactie - sau intamplare - dupa Palme d'Or?
- Mi-a parut bine ca am reusit sa dau mana cu Sean Penn si Dennis Hopper. Si cu Benicio Del Toro, cu care m-am felicitat reciproc (Del Toro castigase Premiul pentru interpretare masculina - n.n.). Asta a fost cel mai interesant moment.
- Cum ati lucrat la Megatron? Au fost riscuri, impedimente?
- Nu, singurul risc era sa gresim la metraj, pentru ca aveam pelicula foarte clar stabilita. Nu puteam depasi pentru ca depaseam bugetul. Riscul era mai mare pentru ca am filmat in cadre destul de lungi, care "mananca" pelicula si, daca nu reusesti sa termini in trei-patru duble, lucrurile se complica.
- Ce buget ati avut? Mare?
- Nu stiu, dar cred ca nu, puteti gasi in listele CNC.
- Va intreb pentru ca am vazut la TIFF filme foarte reusite, facute cu bugete mici: mexicanul Shakespeare colt cu Victor Hugo, care e foarte bun si despre care autoarea spunea ca a fost facut cu 600 de dolari si romanescul Elevator, realizat cu doua sute de euro!
- Povestea, ideea si emotia nu costa.
- Un producator american spunea recent ca a vazut foarte multi regizori extraordinari in tara lor care s-au zbatut cat au putut sa mearga la Hollywood si acolo s-au pierdut. Pana la urma, Hollywoodul este un must go in cariera unui regizor?
- Nu cred. Poti sa faci povesti interesante despre lucrurile si lumea pe care le stii, despre oamenii pe care ii stii. Spatiul si timpul sunt limitate. Nu poti sa crezi ca poti face film de arta in America, pentru ca nu intelegi realitatile cotidiene, micile detalii care conteaza. Cum spunea Fellini, l-au tot chemat la Hollywood si n-a vrut sa mearga. Producatorii au tot insistat si l-au tot intrebat de ce. Iar el a raspuns: "Eu in America n-as face film, pentru ca nu stiu ce model de pantofi poarta acolo brutarii!"
Interviu realizat de Andreea Chiriac
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
