Ziarul de Duminică

Filmul merge inainte

Filmul merge inainte

Imagine din Labirintul lui Pan

13.07.2007, 00:22 16

Inaugurat in 2006, Festivalul International al Producatorilor de Film - IPIFF - invita cinefilii la a doua editie, care se desfasoara la Mamaia intre 10 si 15 iulie. Schimbarea locatiei si datei festivalului (gazduit anul trecut la Constanta, in septembrie) a fost motivata de Consiliul Judetean Constanta (organizator) si de UPFAR - Uniunea Producatorilor de Film si Audiovizual din Romania (producator), prin faptul ca festivalul trebuie sa se "grabeasca" in intampinarea spectatorilor aflati in vacanta, in plin sezon. Din oferta festivalului fac parte vizionarea unora dintre cele mai importante filme romanesti si straine ale momentului (unele in avanpremiera) si intalniri ale producatorilor cu publicul cinefil. IPIFF este primul festival din Romania care abordeaza fenomenul cinematografic din perspectiva producatorilor de film, care isi prezinta aici cele mai noi productii. In acest scop, festivalul gazduieste (la fel ca anul trecut) un training de productie de film, organizat pe toata durata sa, cu sprijinul prestigioasei organizatii britanice New Producers Alliance (NPA), care se ocupa de zece ani cu organizarea de programe de pregatire in domeniu pentru tinerii cineasti. In cadrul editiei de fata, trainingul este sustinut de Anita Lewton, membru al Comitetului Director al NPA si producator independent.
Aceasta prezinta un curs concis, ce urmareste toate capitolele productiei de film: dezvoltare de scenarii si proiecte, trecerea de la scurtmetraj la lungmetraj, finantare, programe, vanzari si distributie, in acest an accentul fiind pus pe primii pasi in productia de film. Festivalul este structurat in patru sectiuni: Competitie, Gala Filmului Romanesc, Panorama si o sectiune dedicata Scolilor de Film. In cadrul sectiunii Competitie concureaza zece filme (majoritatea dintre ele selectionate la Festivalul de la Cannes), printre care: Iklimler / Climates - Turcia-Franta, 2006, castigator al Premiului FIPRESCI la Cannes, in 2006), Den Brysomme mannen / The Bothersome Man - Norvegia-Irlanda, 2006, castigator al Premiului ACID la Cannes 2007, prezentat in premiera la TIFF) si California Dreamin' (nesfarsit) - singurul lungmetraj romanesc din competitia oficiala IPIFF 2007. Festivalul prezinta in sectiunea Gala Filmului Romanesc sase lungmetraje: 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, proaspatul laureat cu Palme d'Or, regizat de Cristi Mungiu, California Dreamin' (nesfarsit), recentul castigator al sectiunii Un Certain Regard la Cannes, Restul e tacere (r: Nae Caranfil), Ingerul necesar (r: Gheorghe Preda), Cocosul decapitat (r: Radu Gabrea) si Pescuitul sportiv (r: Adrian Sitaru) - film prezentat in avanpremiera extraordinara la IPIFF. Filmele din cadrul sectiunii Panorama sunt titluri care nu mai au nevoie de prezentare, vazute recent pe ecranele romanesti: The Departed (patru premii Oscar in 2007, inclusiv pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor), Venus (o noua nominalizare la Oscar pentru Peter O'Toole), Little Miss Sunshine (doua premii Oscar - pentru rol secundar masculin si scenariu original), The Last King of Scotland (Oscar si Globul de Aur pentru rol principal masculin), Pan's Labyrinth (patru premii Oscar),Volver (o nominalizare la Oscar pentru rol principal feminin), 13 Tzameti (Marele Premiu al Juriului de la Sundance, Premiul FIPRESCI). In cadrul sectiunii Scolilor de Film sunt prezentate peste 40 de scurtmetraje ale scolilor de film din tara si din strainatate. Spectacolele au loc in fiecare seara, la ora 21.30, in trei locatii: Palatul Festivalului (Teatrul de vara) - unde se vizioneaza filmele din Competitie si cele din cadrul Galei Filmului Romanesc, Gradina Cinema Albatros (unde ruleaza filmele din sectiunea Panorama) si o locatie neconventionala: La Fantani - Casino (unde ruleaza scurtmetrajele).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO