Poate nu mă credeţi, dar e oprăpastie de nedescris intre individul pe care-l vezi seara că seplimbă in slip prin cameră sau iese pe balcon şi cel imbrăcat lapatru ace care o ia dimineaţa la picior de teamă să nu intârzie laserviciu sau la o intâlnire importantă. Şi dacă n-ai altceva maibun de făcut, poţi să stai toată ziua şi să te minunezi deprivelişte. De diferenţă, vreau să zic.
Pentru câteva clipe am crezut căHoraţiu a apucat-o pe un alt drum spre serviciu. A schimbat ceva,mi-am spus şi m-am bucurat ca proasta, şi mintea mea a luat-o raznainsăilând fraze despre schimbare şi tot felul de nerozii. Nici dupăce am văzut că a intrat in blocul de opt etaje, nu mi-am venitimediat in fire. Am rămas in faţa blocului, cercetând cu o faţătâmpă, cred, firmele de la intrare: un cabinet de stomatologie,unul de avocatură şi un notar. Undeva, intr-o parte, era o firmănicheluită pe care scria cu negru Amanet, iar dedesubt eradesenată o balanţă. Pe un suport incastrat in perete, inprelungirea zidului, se putea citi cu lejeritate: Russian beautysalon Mimi style.
Un bătrânel sprinten şi cu ochiiscoditori, probabil portarul blocului, m-a intrebat dacă poate sămă ajute cu ceva. La inceput, am vrut să intru in vorbă cu el, darmi-am dat seama imediat că e prea băgăreţ şi i-am spus că doar cascgura. L-am văzut cum clipeşte repede din ochi de parcă n-ar fiinţeles ce-i spun. Apoi, cu un gest brusc, şi-a dus mâinile lacurea de parcă ar fi avut senzaţia că dintr-o dată pantalonii iicad pe vine. N-am râs. M-am indepărtat insă cu pas agale şi cumâinile in buzunarele blugilor mei răpciugoşi şi cred că asta l-aenervat de-a binelea pe unchiaş.
Un maidanez jigărit, cu blanaplină de scaieţi, s-a luat după mine. Nu mi-e frică de câini, darnici nu-mi place să se ia după mine orice potaie. M-am făcut inspreea şi javra s-a ferit in lături, dar n-a plecat. Se uita lung lamine şi avea nişte ochi verzulii şi limpezi şi dădea din coadă şieu mă gândeam că n-am să rezist să nu mă apropii de el şi să nu-lmângâi şi că am să iau o frumoasă colecţie de pureci pe care o voiplimba cu graţie prin tot oraşul.
Atunci l-am văzut pe Horaţiu laetajul unu. Stătea de vorbă cu o individă imbrăcată intr-un halatalb, nu-i distingeam faţa, doar un profil comun şi un păr blond,spălăcit. El gesticula abundent, se apleca spre ea, ca să fie maiconvingător probabil, ii intorcea spatele pentru o clipă, făceacâţiva paşi pentru ca apoi să se intoarcă şi să dea din mână ca omorişcă. Părea să-i spună o chestie foarte gravă, părea să-i cearăceva ultimativ, poate-i spunea că nu vrea s-o mai vadăniciodată.
M-am apropiat de potaia jigărităcare continua să se uite lung la mine, fără să-i scap din priviripe cei doi de la etaj. Acum ea ii intorsese spatele lui şi se uitape geamul de la casa scării sau numai se prefăcea. Mi s-a părut căplânge. Mi s-a părut că mai văzusem chipul acela şi când s-a intorsşi şi-a sprijinit capul de pieptul lui n-am mai avut nici oindoială. Era tipa din baie de acum câteva săptămâni pe careHoraţiu o ajuta să vomite.
Frumos iţi şade, fetico, mi-amspus. Te ţii după un fraier care aleargă de dimineaţă să-i tragă unperdaf iubitei pentru ca apoi să o impace cu un sărut cast pefrunte. Hai că eşti super!
Respect regulile jocului şicontinui să povestesc, deşi cred că de aici incolo ordinea nu maiare nici o importanţă.
Am aşteptat ca Horaţiu să iasădin bloc şi să se depărteze. Puteam să mai intârzii in preajmamaidanezului, să mă mai intreţin cu el un timp, puteam să mă intorcspre staţia de troleibuz. Puteam să iau un taxi şi să mă intorcacasă, acceptând evidenţa şi, cu puţin efort, viaţa.
Şi Horaţiu putea să se intoarcăacasă sau să intre intr-un supermarket ca să-i cumpere mâncare luiRocco; putea să intârzie in faţa rafturilor mai mult ca de obicei,să aleagă şi să compare, să se minuneze şi să se supere; sau puteasă meargă la raionul de muzică şi să descopere un CD pe care-lcăuta demult, muzica lui Santana, poate, sau un Nat King Cole, pePatricia Kaas sau măcar pe Carla Bruni.
Nici Horaţiu, nici eu n-am statpe gânduri să alegem un drum sau altul. El a continuat să meargă nuneapărat repede şi precipitat, cât mai ales hotărât ca unul careştie foarte bine unde vrea să ajungă. Eu mă ţineam pe urmele lui lao distanţă apreciabilă şi aruncam din când in când priviri furişein geamurile vitrinelor ca să-mi văd faţa şi să disting vreunfiricel de jenă sau de ruşine. Mă uitam după el şi a fi vrut să-lstrig, să-l implor să se comporte ca un bărbat, ca singurul bărbatadevărat din intreg cartierul, din intreg oraşul, de pe totcontinentul. Mi-ar fi plăcut să mă audă, să mă simtă şi să măasculte, să fie nebun câteva ore, o zi, măcar ziua aceea. Să nu maiurmeze aceleaşi trasee, să nu se mai aşeze pe aceeaşi bancă casă-şi mănânce sandviciul, să nu mai meargă la acelaşi chioşc deziare, la aceeaşi crâşmă şi la acelaşi cinematograf, să nu mai fieatât de fad şi de previzibil.
Poate de asta nu mi-am dat seamadin prima clipă. Poate de asta stăteam la intersecţie şi mă uitamla maşina intrată pe trotuar şi la bărbatul cu mânecile cămăşiisuflecate şi cu faţa ingrozită, care se plimba intr-o parte şi altaşi-şi freca când cu o mână, când cu cealaltă chelia roşie şiasudată.
Apoi am auzit sirena salvării şiam putut să mă mişc. Şi in aceeaşi clipă am ştiut că se intâmplaseceva oribil şi că nu trebuie să mai inaintez nici un pas, că nutrebuie să văd lucrul acela oribil. Era insă pe acolo, pe undeva,un aspirator uriaş impotriva căruia nu puteam să lupt, impotrivacăruia nu puteam să ţip ca să mă apăr in vreun fel.
Am apucat să-i văd faţa luiHoraţiu, nu era o faţă desfigurată, nu părea nimic grav şiiremediabil, un firicel de sânge i se prelingea dinspre tâmplă spregura intredeschisă. Cred că pe faţa mea se citea totuşi spaima şidurerea şi neputinţa. Imi dusesem o mână la gură şi-mi curgeaulacrimile fără voie când l-am auzit pe unul din brancardieri: numai e nimic de făcut, a murit. Eraţi impreună?
Şi eu am scos un scâncet deneinţeles, o bolboroseală. Omul a ridicat din umeri şi a izbit uşasalvării, fir-ar să fie.
Şi deodată totul a devenittrecut. Un trecut recent asemenea intâmplărilor pe care le-ai cititintr-o carte cu câteva clipe mai inainte, cu câteva pagini in urmă.Puteam să intru şi să ies din lumea aceea, nu chiar după bunul meuplac, dar aşa cum intri intr-un apartament, apartamentul luiHoraţiu, pentru priveghiul unui mort, unde toţi stau mai tot timpulcu capetele plecate şi vorbesc in şoaptă, unde nu te intreabănimeni cine eşti şi de unde vii, poate doar, odată intrată in vorbăcu cineva, să fie nevoie să spui câteva vorbe despre răposat. Imiinterzic să mă apropii de fata cu păr blond, spălăcit, cu faţaumflată de plâns, am aflat din intâmplare că e sora lui şi asta,după mine, mă obliga să mă duc să o consolez, să incerc să-i fiuaproape şi să nu o las singură cu durerea ei şi, in cele din urmă,să-mi cer iertare.
Mi-am imaginat că ies pe balconşi privesc in jur şi văd totul cu ochii lui Horaţiu. Poate doar ininchipuirea mea am intrat şi in apartamentul lui şi in viaţa lui şiacum când nu mai exista in carne şi oase nu mai pot să fac preamulte presupuneri. Pot, in schimb, să mă intorc de unde am plecat,chiar din acel loc sau puţin mai in faţă.
De fapt, pe Horaţiu nu-l chemaHoraţiu. L-am botezat eu aşa din clipa in care l-am descoperit şitotul mi s-a părut firesc. Aş fi putut să merg la scara bloculuişi, cu puţină fantezie, să-i aflu numele adevărat. Dar la ce mi-arfi folosit asta?
A fost o vreme când vorbeam prinsomn, nu ştiu ce coşmaruri mă bântuiau, pe vremea aia incă trăiamama, care stătea lângă mine, imi punea comprese pe frunte, şi mămângâia, şi mă strângea in braţe, câteodată imi cânta, nu era chiarun cântec, era o melodie pe care o fredona incet. Melodia aia ofluiera şi tata câteodată când ieşea dimineaţa din dormitor şi-şipregătea ceaiul la bucătărie sau făcea cafeaua pentru maică-mea. Şitoţi eram mai puţin singuri şi ne puteam imagina o mulţime delucruri, fără să ne treacă prin minte că vor veni şi momente cândnu mai putem să ne inchipuim cum vor trece noaptea sau ziua, zilelesau nopţile.
Sfarsit
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
