EPISODUL 2
Balul fetelor
Când eram mica, prietena bunicii, Marina, imi dadea in tarot. Atunci cele mai frumoase clipe erau când imi picau Roata norocului, Spânzuratul sau Nebunul. Mi se parea ca daca imi pun intrebarile clar, voi afla raspunsurile pe care voiam sa le aflu de ani intregi, când ma intorc la Constanta?, cine ma place?, daca sunt copilul parintilor sau mi-au inlocuit certificatul de nastere. Habar n-aveam de Arcanele mari sau mici, de semnele de pamânt sau de foc, de religie si de alte lucruri care poate ca m-ar fi facut indiferenta practicii acesteia. Stiu doar ca Marina era pentru mine o zeita venita de pe alta lume, ca pleca deseori din tara si ca din când in când imi aducea patratele de ciocolata cu figurine in spatele lor. Aveam voie sa desfac una pe zi ca sa aflu ce se afla in spatele ei. In dupa-amiezele noastre ezoterice, in care ea fuma foarte mult si avea un miros care ma imbata, eram de multe ori curioasa in legatura cu modalitatea in care o sa mor, gânduri inutile pentru un copil, dar extrem de incitante. Pe atunci moartea mi se parea ceva ce doar adultii pot sa aiba, iar eu nu; ma umpleam de ciuda si ii ceream tarotului sa imi arate adevarul. Aveam de altfel in palma linia vietii intersectata cu linia norocului si din acest hazard al ciocnirilor rezultase in palma mea litera T. Mi se spusese ca vine de la tragic, ca voi muri intr-un accident tragic. Astazi nu pot sa ma gândesc decât la T-ul lui Tudor.
In continuare ma bazez pe intuitii. Ma trezesc dimineata cu piste noi pe care sa o apuc, mi se confirma apoi ca sufletul asta isi gaseste linistea si intru in alte zile de fericire. Uneori ma sperie energia si bucuria pe care le am. Sunt obisnuita ca lucrurile bune sa se intrerupa brusc si sa cad apoi foarte jos. Fetita imi spune ca sunt vie, ca asta ii place la mine cel mai mult, mie mi se pare ca agitatia pe care mi-o da fericirea nu e cea mai prolifica, nu mai fac nimic, sunt doar un ghem de arici care se rostogoleste in dreapta si stânga fara sa mai poata fi oprit.
Seara multumesc tuturor: imi fac rugaciunea, zâmbesc catre tavanul pictat in albastru, trag cu ochiul la crapatura de cer care se vede prin jaluzele si adorm. In dreapta si stânga ii pun in continuare pe barbatii pe care nu-i mai intâlnesc decât pe aleile pline de preoti care impart pomeni, pe aleile pline de cersetori care-si casca gurile stirbe sau pe strazile pline de haitele de catei dati la o parte de zgomot si de fanioanele negre de pe masini.
*
Si in vis stiu ca trebuie sa plecam acum. Coborâm panta care se casca de-a lungul tribunelor si la capatul ei gazonul verde e impregnat, precum zapada, cu fascicule argintii. Imi duc mâna la ochi, e prea multa lumina, iar el, de la spate, ma grabeste. Sunt confuza, nu vad ce este in fata mea, parca ma indrept catre hau. Bâjbii si pipai cu mâinile in fata, ne oprim brusc si imi flexez picioarele. Am gasit un loc mai bun, sub umbra oamenilor din primele rânduri, unde ma simt in siguranta. Imi recapat incet vederea, ma uit la Tudor, s-a asezat si el. Corpurile solide ale rugbyistilor emana forta si siguranta, inainteaza ca un convoi galben, septic, cu ecusoanele Federatiei Române. Viii sunt insemnati, echipele poarta sigla luptatorilor din regnuri umane diferite, violenta in ochi, muschii incordati. Asteptam sa inceapa meciul, cu zgomotul majoretelor si fluierul arbitrului, impacarea pe un câmp de lupta unde amusineaza fortele tribunelor si zbieratul scurt al vietii.
Tudor se uita in departare, cautând parca pe cineva. Are zâmbetul pe buze tot timpul si o mâna pusa pe umarul meu, protector. Ma tine aproape de el, sunt ultimele ore din zi inainte de a ne lua la revedere. Nici o tensiune, zâmbetul larg, pulovarul lejer innodat pe spate, visiniul camasii, ochelarii negri, caldura apropierii de mine. Ma va lasa sa ramân aici, printre oamenii necunoscuti, in apropierea tramvaiului din spatele terenului care duce intotdeauna spre casa.
*
- Hei! Nu vrei sa vii? Mergem la mine si mai incolo la o terasa.
Grupul se misca diform, ca o pata mare de cerneala, cu umbre brune, rosii, galbene. Daca ar trebui sa vorbesc acum, s-ar auzi o bolboroseala, cred ca as râde fara sa ma mai pot opri.
Ma indrept catre ei, mai bine merg si eu, afara e frumos, miroase a tei si tinerete, vreau sa resimt pulsul in vene, sa ma indragostesc, sa ma las furata de moment.
E tare bine sa nu ai nimic de facut, sa nu te mai gândesti la ce te asteapta când ajungi acasa.
Urasc insa senzatia aglomerarii, când ajung in apartament imi trântesc cartile pe jos pe covor si scriu. Gonesc si pisicile, ii gonesc pe toti, aici nu e loc decât pentru unul.
In casa lui, Spânzuratul sta agatat cu corpul in jos, il urmaresc când trece cu pasul usor prin dreptul meu, cum se intinde: casca, viata mea e plictisitoare.
*
L-as lasa sa ma tina strâns lipita de el, sa ii simt caldura amestecata cu teama ca ma deschid deasupra intregului stadion ca o pasare mare. Dupa ce-mi intind aripile mai mult, inghit o gura de zgura, fata se freaca de pamânt si iau cu mine rictusul furnicii pe care o strivesc, mirosul de pamânt statut, flashurile unui moment fotografiat de toti reporterii. Nu vreau sa plec cu Tudor, pâna si corpul in cadere stie ca nu poate intra mai mult de atât in pamânt.
Ma trezesc cu ochii atintiti in gol, cu un pahar in mâna, cred ca sunt distante kilometrice intre mine si ceilalti, terasa e pe malul apei si mi se reflecta pe fata siluetele celor dimprejur.
Nici macar sunetul salupelor, nici sacadatul ragusit, nici incordarea din muschi: nici unul nu ma face sa ma intorc, ramân rigida, privesc cum trec in desfasurator lent toate.
Mi-am pus la gât un snur rosu de care sta atârnata o placuta. Pe ea este desenata o lumânare, sa ma calauzeasca. Pacalesc moartea câteva minute. Mai intâi ea, apoi viata.
Le aleg pe amândoua, cu privirea indreptata tot timpul catre polul opus. Unde esti, Tudor?
*
Primul copil are infasurat in jurul gâtului cordonul ombilical, pe fata lui e zâmbetul larg al sfârselii, ca in pântecul mamei, cu leganatul si cântecul de seara. Apoi doctorul asteapta sa iasa din pântece urmatorul copil; dintre toti, unul va fi puternic. Fiinta asta noua e insa ivorie, pielea imi aduce aminte de textura pielii unui spânzurat. In ea ii vad pe Tudor, pe Aurel, pe toti cei care nu au mers pâna la capat.
Ma atrag cu putere fiintele acestea, cu ele imi incep viata, cu ele imi petrec adolescenta, cu ele prind sfârsitul tineretii. Nu e nici o diferenta intre amintirile din copilarie, intre pozele cu oamenii tineri si cei de acum. Nimeni nu dispare pe de-a-ntregul. In poza pe care o am acum in mâna, domnul spânzurat e unchiul meu, il admir de la distanta cum isi face plimbarea de seara, cu umbrela bleumarin cu boruri largi. Are eleganta si merge frumos pe falezele unde nu se vede altceva decât conturul vapoarelor care asteapta in larg semnalele de ridicare a ancorei.
Când eram mica, ii urmaream pe barbati crezând ca ei sunt insotitorii mei. Nu ma uitam in sus, privirea mea ajungea doar pâna la genunchii lor. A fost cea mai reala poteca pe care am urmat-o vreodata. Oameni fara chipuri, care nu se intorceau spre mine. Pantaloni identici, mers identic, miros identic. Când esti mic, toate se vad pâna la jumatate.
Daca oamenii ar merge cu capetele in jos, atunci le-am vedea fetele, am sti dupa cine ne tinem. Acum incerc sa-l imit pe domnul spânzurat. Are o floare de mac la palarie, rosie; vad prima picatura de sânge curat din viata. Ma fascineaza, imi plimb limba peste buze si le musc. Vreau sa vad daca sângele meu e la fel de crud.
Imi imbib un deget in sângele acesta si-l gust. Mi-e rau, am prins gustul pe care il are un barbat si izul asteptarii in momentul in care vârsta mea e nepotrivita. Cred ca o sa-l visez in fiecare seara pâna când nu o sa mi-l mai doresc: ma intriga chipul lui Adi, identic cu al spânzuratului si al tuturor barbatilor care imi plac.
Nu trebuie sa recunosc ca-mi place, mi-e rusine, rusine si gata. Pâna una alta, este iubitul meu. Am 5 ani si ma agat de pantalonii lui ca puiul de maimuta.
*
As vrea sa-i trimit un SMS, noroc ca stiu când sa ma opresc, vocea celor de lânga mine functioneaza ca un stavilar: e prea mult. E disparut de prea multi ani ca sa incerc sa ma apropii de el. M-a contactat sub un nume fals, ne-am trimis poze, este neschimbat. Mortii nu isi schimba culoarea pielii, e doar o minciuna care sa ne tina la distanta.
Parca inteleg câte ceva din toate acestea. Telefoanele, pozele, mailurile, stampilele plicurilor care au calatorit prin Cairo, Brazilia, Mexic sunt doar niste semne false. Poate când voi schimba locul de acum infant si nesigur cu unul de femeie, voi putea incepe sa pun imaginile cap la cap, sa rascolesc din nou vederile pe care unchiul mi le trimitea din porturile din Thailanda, Singapore, Barcelona si sa inteleg ce cauta fiecare dintre sosiile lui in viata mea. De ce nu am avut nici o presimtire legata de disparitia lui, de ce Adi miroase ca el, de ce Tudor este poate lânga el acum.
*
Din Tarot, primele semne sunt clare, aceleasi figurine ies repetitiv la iveala, ca si cum nu m-au uitat. Ce sa imi zica un Scamator? Indragostitul sau Ermitul?
Singura certitudine e ca nu voi fi niciodata femeie. Nu pot sa stau cu ochii pironiti la podoabele si cochetariile lor, dintre toti cei din jur, cel mai bine il simt pe spânzurat. Ma inabusa aristocratia asta pe care in fata lucrurilor contrafacute si-o poarta pur si simplu; o emana prin fiecare por. Uitati-va in oglinda! Fata voastra e grosiera, a mea e delicata. Uitati-va in ochii vostri mari, in ei nu veti gasi niciodata ce cautati, unde e dublul, ingemanarea, fiinta iubita? Unde e sunetul primitiv al celor ce au fost in voi?
O sa cautati tot timpul sa umpleti golul prin care v-ati nascut, cu alte goluri pe care sa le umpleti excesiv. O sa cititi in ochii astia lacomia si o sa treceti dincolo de ea.
Trupul meu atârnat in jos nu minte, lumea de la suprafata, lumea asta cochet bipeda nu are balans in orice pozitie. Lasati-va pentru o zi corpul sa bântuie lumea egala cu solul, lumea intinsa pe jos, pe cei de sub voi.
Cioc, cioc. O bataie in usa. As vrea sa intru din nou in mama. Cioc, cioc, permisiunea sa vad daca pot sa ma nasc spânzurat. Mama nu ma aude printre icnetele si furia nasterii. Mama a fost ca si mine, pe stadion cu rugbystii din Liga Nationala, a iesit la terasa in fiecare zi de vara. I-a placut de un disparut, de un Tudor, de o siguranta a mirosului de barbat care sa-i impresoare casa.
Lânga mine o pisica alba isi face toaleta de seara, toarce plina de senzatiile propriei frumuseti, pe care o gusta cu limba aspra.
Pisica face totul in vazul meu, porii aspri de pe limba ii spala si cele mai detaliate pacate. Pernitele roz si negre sunt cele pe care, dupa ce o arunc de trei ori in aer, cade usoara. Se lipeste de pamântul pe care il cutreiera niciodata prea jos sau prea sus, niciodata in dezechilibru.
Mama mea nu va afla niciodata de ea, pentru ca pe Str. Rusetu deconspirarile nici nu incep. Nu au inceput nici dupa ce m-am nascut si am stat la Constanta ascunsa in casa bunicilor, nu s-a stiut de mine nici la cununia religioasa, in centrul Constantei, la Casinoul de pe malul marii.
De fapt nici spânzuratul nu ma cunostea atunci, era un tânar marinar care trebuia sa atinga fundul oceanului. L-a atins când eram deja o tânara domnisoara si-mi faceam plimbarile pe malul marii. Atunci mama mi-a povestit pentru prima data de spânzurat, ca despre cea mai nefericita vietate. Ca si cum era mort. Il crede mort si acum, disparut in apele internationale braziliene: Mama si spânzuratul…si din când in când eu. Portretul de familie in rama groasa din casa bunicilor. Casinoul cu plaja, algele si nisipul nesfârsit pe care nu ramâne nici o urma de fetus cu cordonul ombilical in jurul gâtului.
*
Doctorii mi-au inregistrat decesul in maternitate la ora 1 fix, cu observatia: prunc mort prin spânzurare.
Mama a clipit din ochi rapid, pentru prima data in viata ei si si-a continuat travaliul pâna la pruncul urmator, nascut la termen. O fetita cocheta si roz, in levitatie pâna la ultima treapta a piramidei unui surplus de trebuinte, nascuta acolo in vârf.
Fetita cocheta, fetita perfecta care nu va sti niciodata de spânzurat, mâna de mâna cu mama tuturor trebuintelor, cu rânjetul pe fata mica de nou-nascut. O iei din tarc de picioare, o tii cu capul in jos, o mângâi un pic, o pui la loc.
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
