Cu Burn After Reading, fratii Coen deschid o noua expozitie de caricatura. De data aceasta, salonul ilustreaza tema prostiei omenesti, cu aplicatie asupra CIA si imaginii-cliseu pe care i-au creat-o filmele americane de spionaj. Parodia e teribila, sarcasmul crunt. In ansamblu, aproape ca nu mai e loc pentru comedie - genul in care a fost incadrat filmul -, desi momentele hilare nu lipsesc. Duoul regizoral si scenaristic care ne-a obisnuit deja cu stilul inconfundabil si universul unic pe care ni le furnizeaza la fiecare film, fie covarsitor sau minor, studiaza (nu cu amuzament, ci mai curand cu o intristare definitiva) multiplele fatete ale prostiei. Prostia senina si entuziasta a antrenorului de fitness Chad, prostia suspicioasa, paranoica si toxica a fostului agent Harry Pfarrer, prostia agitata si tenace a Lindei Litzke, prostia candida si melancolica a bietului Ted, indragostit fara speranta de Linda si, in sfarsit, prostia solemna si incrancenata a agentului ratat si concediat Osbourne Cox. Toate variantele se intrepatrund intr-o poveste apropiata - prin constructie excesiva - mai curand de The Ladykillers, dar care nu rateaza aproape nici o obsesie idioata a contemporaneitatii. Apeland la o distributie impecabila, care le serveste perfect scopul - intocmirea panopliei despre care scriam mai sus -, fratii Coen tin in suturi neintrerupte obsesia pentru operatiile estetice si pentru cultivarea exclusiva a muschilor, grotescul real al personajelor idealizate care impanzesc site-urile de dating de pe internet, cultul deja veteran pentru cartile pompoase si corozive de automotivare, obsesia alergiilor si intolerantelor de tot felul, obsesia sexului - daca se poate extraconjugal si cat mai sordid, obsesia banilor si, peste toate, obsesia conspiratiilor guvernamentale de toate felurile. Suverana peste cetatenii obtuzi care tes scenarii in umbra propriei suficiente, CIA nu iese mai putin sifonata din toata tevatura. Complicatiile nesfarsite, dialogurile de un absurd caragialesc din birourile institutiei, itele incurcate de tontalaii de la sala de fitness, care cred ca memoriile altui tontalau valoreaza ceva, agentii care transpira inutil in cautarea unor sensuri intr-o intamplare lipsita de cel mai mic sens sunt sursa unor situatii comice redutabile, pe care cei doi Coen le zugravesc, evident, fara efort si cu efect. Ceea ce, totusi, nu reuseste sa apropie Burn After Reading nici de uluitorul The Big Lebowski, nici de fabulosul Fargo; nici macar de usurelele, dar irezistibilele Raising Arizona si O Brother, Where Art Thou?. Cu tot sarcasmul, cu toata parodia, fratii Coen reusesc sa-si mentina filmul mai curand la nivelul unui experiment cinematografic ermetic si asumat, de uz personal. Inteligent, dar artificial construit, manevrat la rece, cu mult calcul si prea putina nebunie fata de temperatura obisnuita a celor doi, filmul pe care ni-l livreaza acum nu are acea alternanta de ingeniozitate uriasa si macabru absolut care transforma in festinuri alte filme de-ale lor. El poate fi luat, mai curand, drept o observatie avida si acida a mizeriei umane in cea mai alergena forma a sa: prostia. Iar tragedia adevarata este aceea care se simte printre randurile povestii: ea nu a izvorat doar din imaginatia ludica si neepuizata a Coenilor, ci dintr-o masa informa care a inceput deja sa intunece orizontul...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
