O particularitate istorica romaneasca o reprezinta institutiile "diferitelor forme ale vietii juridice, economice si culturale" care s-au schimbat de zeci de ori intr-o singura suta de ani. D. Draghicescu a aratat, cu geniu sociologic, la vremea lui, cum "caracterul indivizilor si al popoarelor este ecoul pe care-l lasa in suflete felul activitatii ce desfasoara institutiile". Acestea sunt precum niste "tipare in care se toarna activitatea membrilor unei societati. Ele modeleaza si dau forma manifestarilor omenesti. Activitatea popoarelor si a indivizilor se desfasoara dupa calapoadele acestor institutii. Reformarea prea repetata a acestor tipare de activitate, topirea lor, dizolvarea continua a institutiilor aduc dizolvarea activitatii popoarelor si prin aceea a caracterului lor". Aceasta este adevarata "aiureala" a istoriei care, iata, se prelinge sub cuvantul inselator al "reformei" din zilele noastre. Graba si fusareala din domeniul institutional pot fi argumentate cu renumele a doi ministri ai invatamantului, renume cauzat de capacitatea lor de a reforma ministerul de resort: "Abramburica" si "Euthanasiu". Coruptia este atat de densa incat iat-o, sub forma geografiei simbolice, prinsa in onomastica ocazionala si semioficiala: "Miki Spaga", "Spagaton", "Spagoveanu". Primii doi, fosti ministri, iar ultimul, un cleric "de varf". Geografia "atmosferelor morale" definita de D. Draghicescu continua asadar sa fie o realitate nu numai istorica, ci mai ales sociologica!
Secolul al XIX-lea, numai el singur, "se infatiseaza ca o atmosfera sociala zguduita de curente puternice, dese schimbari si reforme, in care institutiile se improvizeaza intr-o clipa si sunt daramate si dispar in clipa urmatoare. In aceasta atmosfera totul este provizoriu si efemer". Provizoriu si efemer exista in fiecare an scolar, cand nu se cunosc regulamente de organizare si monitorizare a unui eveniment national precum bacalaureatul sau testele nationale. Dintotdeauna, in scumpa noastra tara, "totul in viata publica si privata este o babilonie fara sens, intr-o dezordine si intr-o anarhie fara capat".
Improvizatia, graba, fusareala in toate au determinat ca nota cea mai dominanta a "sufletului nostru etnic" sa fie neprevederea, nepasarea care fac ca aproape toate lucrurile la noi sunt provizorii si efemere. "Consideratiunea momentului" a devenit singurul mod de a fi. Si astazi, prin masinile de lux, jeep-uri si castele cu turnulet, "traim numai pentru clipa de acum si prea neglijam sistematic, nu tinem socoteala de viitor, de un viitor ceva mai indepartat". Intr-o astfel de cultura a imprumutului si afisarii s-au dezvoltat cu mari succese bancurile si genul de "literatura glumeata, comica, umoristica", devansand cu mult celelalte genuri ale literaturii. Operele de literatura glumeata "sunt tot ce s-a produs la noi relativ mai desavarsit. Scriitorii nostri de aceasta specie sunt cei mai tari. Caragiale, de pilda, este scriitorul ale carui opere literare sunt cele mai reusite din toata literatura noastra". Avem o literatura de "ragait intim", pentru a-l parafraza pe genialul Max Blecher.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
