Hamlet 2, mai mult decat pare

Ar fi trebuit sa-l vedeti pe Steve Coogan in exceptionalul A Cock and Bull Story, al lui Michael Winterbottom, o pseudo-incercare de ecranizare a romanului neecranizabil al lui Laurence Sterne, The Life and Opinions of Tristram Shandy - in fapt, o lunga discutie irezistibila (pe platou) concentrata asupra actoriei, creatiei, rolurilor, egourilor supradimensionate, sexului, copiiilor, iubitelor, fiiilor, tatilor, barbatilor, femeilor si partilor anatomice demne de interes. Liber in interiorul unei partituri unice si provocatoare, cu dialoguri sardonice si autoironii nesfarsite, britanicul Steve Coogan avea prilejul sa-si desfasoare mimica versatila, vocea expresiva si stapanirea registrelor multiple, pentru care a fost asemanat cu Peter Sellers. Chiar si fara acest termen de comparatie, e usor de observat insa ca, in cazul lui Hamlet 2, new entry pe ecranele noastre mai ales ca specie (e un "independent" aterizat direct de la Sundance, ceea ce distribuitorii se cam feresc sa ofere publicului), Coogan e atuul filmului. Dana Marschz, personajul lui, este un actor neimplinit, al carui unic succes a fost spotul publicitar pentru un medicament anti-herpes, in care zambea tamp, pieptanat ˆ la Don Johnson in Miami Vice. Disperat de ingratitudinea slujbei - profesor de drama la un liceu obscur din Tucson ("Oriunde te-ai duce, o sa-ti fie mai bine decat aici", ii spune el la un moment dat unui elev) -, el are parte zilnic de ciocniri intre idealurile sale profesionale (arta, inspiratie, entuziasm, Dead Poets Society, Mr. Holland's Opus sau orice farama din Shakespeare) si bombanelile insolente ale unor elevi apatici. Coogan stie sa puna sare, piper, idei si firesc in cele mai tembele situatii, de la escapada cu elevii dupa care se trezeste trantit gol si mahmur pe o canapea in camp, apoi e luat de politie, pana la vizita la clinica de fertilizare, unde o intalneste pe Elizabeth Shue lucrand ca asistenta medicala pentru ca s-a saturat de showbiz (un critic american a scris ca, la cat am revazut-o pe ecrane in ultimii ani pe fosta protagonista din Leaving Las Vegas, probabil ca s-a angajat cu adevarat intr-un spital) si la momentul in care nevasta il anunta ca e insarcinata, ca pleaca cu altul si ca oricum e steril. Cea mai simpatica secventa ramane insa cea a scrierii piesei Hamlet 2. Ideea lui, a unui music-hall care invie protagonistii din Hamlet, ii intersecteaza cu Einstein si ii pune sa cante Rock Me, Sexy Jesus, avand drept coloana sonora muzica unei trupe gay, este atat de kitsch, stupida si deplasata, incat prinde de minune la elevii surescitati care se razbuna astfel pe un director de liceu obtuz si isteric. Daca filmul e condus destul de ezitant de un regizor - Andrew Fleming - care n-a stralucit prin nimic pana acum (The In-Laws, The Craft, Dick), el isi exercita farmecul si degajarea mai ales prin ce nu se intampla, ci se sugereaza pe ecran. Story-ul revizitat al profesorului dezamagit (care aminteste vag de Dangerous Minds sau chiar de Fame) nu face prea multi bani, dar compensatia vine din jocul lui Catherine Keener si Amy Poehler, care il completeaza excelent pe Coogan, din dialogurile inteligente si sagetile aruncate in multiple directii. De la reclamele stupide la remake-urile tampite care au virusat Hollywoodul, de la obsesia fertilitatii, care transforma sentimentele sau orgasmul in incidente minore pe calea spre reproducere la argumentele comerciale care sufoca orice dedicatie actoriceasca, filmul inainteaza pe un ton destept spre deznodamantul de altfel previzibil. Prin urmare, o excelenta reconfortare de weekend.