Intr-o vila bucuresteana de pe strada Orlando locuieste profesorul Constantin Balaceanu-Stolnici. Pe usa de la intrare citesti anuntul aâ¬oCabinet de psihiatrie dr. C. Balaceanu-Stolniciaâ¬?. In interior, o frumoasa galerie de tablouri ridica faldurile unei cortine ce acopera istoria indelungata a uneia dintre cele mai mari familii de boieri romani: Balacenii.
Sunt reprezentantul a doua directii de evolutie prezente de-a lungul timpului in familia mea. Tot in doua directii mi-a pendulat si viata, pod cu un picior infipt in Capitala si cu altul la conacul familiei, in comuna Stolnici. M-am nascut in Bucuresti, in aceasta casa, si aici am crescut pana la varsta de opt ani.
acoala primara - particulara, e drept aâ¬â tot aici am inceput-o, iar examenele le-am dat o data la acoala Clementei si a doua oara la o scoala de pe Tunari. Imi aduc doar vag aminte de aceasta din urma, fiindca astazi asezamantul nu mai exista. Apoi a venit criza din 1929-aâ¬â¢30 si lumea s-a mai restrans.
Parintii mei n-au suferit prea mult, deoarece fusesera obisnuiti cu o existenta patriarhala, nefiind ancorati in vijelia vietii mondene bucurestene. Mai mult, ei s-au retras la tara impreuna cu bunicii mei, cu sora mea si cu mine, la conacul foarte confortabil de la Stolnici. Spatiu generos, cu gradina mare, mosie intinsa si un sat agreabil.
Conacul acesta a fost ridicat cu foarte multa vreme in urma. Nici nu stiu exact cand - probabil prin secolul al XVIII-lea. atiu sigur ca a locuit acolo Banu Balaceanu la sfarsitul secolului XVIII, inceputul secolului XIX, apoi conacul a fost marit de catre bunicul meu si restaurat, in cele din urma, de tatal meu.
Nu este un conac mare, dar e un conac istoric, in care s-au petrecut evenimente importante. La un moment dat, aici a poposit Tudor Vladimirescu, in trecerea lui din Oltenia spre Bucuresti, pentru ca avea o oarecare slabiciune pentru nora mamei lui Balaceanu aâ¬â Maria, nascuta Vacarescu.
Cu acea ocazie, a avut loc o prima runda de negocieri intre pandurul Vladimirescu si marele boier de la Stolnici. La inceput, cei doi au ajuns la o intelegere, dar dupa aceea, cand Tudor Vladimirescu a derapat spre latura modificarilor de stanga, spre rebeliunea militara contra ordinii publice, relatiile s-au rupt. Banu Balaceanu s-a refugiat pana cand sistemul de garantie turco-rus a lichidat Eteria, inclusiv miscarea pandurilor.
Pentru Balaceni, conacul reprezenta in primul rand un loc de refugiu. E adevarat insa ca nu era mosia ancestrala, aceasta fiind la Balaci. Dar, cand aga Balaceanu s-a revoltat si a preluat initiativa lui aerban Cantacuzino de substituire a dominatiei otomane cu cea austriaca, pamantul a fost confiscat, mosiile preluate de Sfantul Munte, asa ca Balacenii s-au mutat la Stolnici - mosie obtinuta printr-o foaie de zestre care s-a pastrat in familie. In momentul in care s-au mutat, situatia s-a reglat.
Mama era de origine germana, tata fusese crescut in Austria. Eram o familie cu titlu de conti ai Imperiului; in acest fel a avut tatal meu posibilitatea sa invete la Terezianum, in Austria, si mi-a facut o educatie destul de germanica: ore de lucru, ore de miscare, ore de distractie, ore de mancare, ore de somn.
Totul era programat perfect. Nu era o viata prea pigmentata de fantezii, dar casa avea o biblioteca foarte mare aâ¬â Banu Balaceanu stransese una dintre cele mai mari biblioteci din epoca fanariota. Din pacate, aceasta a fost distrusa de comunisti in momentul cand au ocupat casa, in 1948. Au mai ramas doar cateva carti, care, intamplator, se gasesc aici, la Bucuresti.
Un alt stramos al meu, Ion Balaceanu, a facut parte din gruparea celor care au decis rasturnarea lui Cuza. Intai de toate, Cuza se inconjurase de o camarila corupta, evoluand, catre sfarsitul domniei, inspre o viata dezordonata: traia cu Maria Obrenovici, copiii erau facuti tot cu ea.
Totodata, se nascuse necesitatea de europenizare a Romaniei si, deci, de aducere pe tron a unui domnitor strain, lucru cu care insusi Cuza era de acord si se pregatea pentru debarcare. Dupa rasturnarea lui Cuza, a urmat o locotenenta domneasca, timp in care s-a trecut la cautarea unui principe strain.
Principele de Flandra a refuzat si atunci Ion Balaceanu a fost trimis de catre Kogalniceanu, Ion Ghica si de catre toti cei care preluasera raspunderea conducerii tarii sa negocize acest aspect. La Paris, Ion Balaceanu a avut acces direct la Napoleon al III-lea, scurt-circuitand Ministerul Afacerilor Externe, care nu ne putea recunoaste o data pentru ca eram sub ocupatie turceasca si in al doilea rand pentru ca aducerea unui principe strain echivala cu o revolta impotriva Inaltei Porti. Nimic nu se putea face in mod oficial, situatie in care trebuia gasita o solutie de patrundere pe usa din dos.
S-a optat pentru Carol de Hohenzollern. Sigur, problema nu putea fi rezolvata numai de Napoleon al III-lea. Ion Balaceanu a discutat cu familia Hohenzollern, care in principiu a fost de acord, dar a spus ca nu se pot lua decizii fara avizul lui Bismark si al imparatului.
Astfel a ajuns Balaceanu la Bismark, Acesta era bolnav si l-a primit stand intins in pat. aâ¬oEu sunt perfect de acord, a spus cancelarul, dar nu stiu nimic, pentru ca nu-mi pot permite sa-mi pun Rusia in carca acum, cand pregatesc campania impotriva Austriei. Il vei baga in tara pe ascuns, cum vei puteaaâ¬?.
Au avut loc negocierile: principele Carol s-a deplasat in Elvetia, iar Balaceanu l-a trimis in intampinare pe ginerele sau. S-a organizat un voiaj in care principele Carol juca rolul unui consilier. Asa au ajuns pe un drum foarte ocolit pana la Bazias, unde printul a facut un abces dentar si au fost nevoiti sa ramana aici doua zile. Situatie extrem de primejdioasa: se aflau pe teritoriu austriac si, daca ar fi fost recunoscut, Carol ar fi fost fi arestat.
Intre timp, la Bazias a ajuns si Bratianu. atia de povestea aceasta, discutase si el cu familia de Hohenzollern, dar nu se putuse implica mai mult deoarece Napoleon al III-lea il detesta, convins ca luase parte la complotul care dusese la atentatul din Piata Operei. Cu toate astea s-au imbarcat impreuna, iar la Turnu Severin au coborat impreuna de pe vas. Napoleon al III-lea a facut o criza de nervi si nu a fost usor deloc sa i se explice ca intalnirea fusese o simpla coincidenta, nefiind nimic aranjat.
De atunci, Bratienii au luat asupra lor responsabilitatea aducerii lui Carol, dar de fapt singurii protagonisti au fost Ion Balaceanu si Napoleon al III-lea. Aceasta ar fi una dintre traiectoriile pe care s-a miscat in istorie familia Balaceanu, traiectorie pe care am mostenit-o si eu, caci intotdeauna am simtit inclinatie spre zona politicului. Cea de-a doua traiectorie tine de domeniul stiintei, preocupare prezenta mai ales in familia mamei mele.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
