Sunt unele cercuri organizate prin licee, mai e o tentativa fara mare ecou pe la Casa studentilor, dar totul confirma obisnuita inertie specifica locului. Ma gandesc chiar daca nu exista o legatura intre aceasta stare de lucruri si faptul ca, de ani buni, nu s-a mai impus nici un scriitor tanar. Exista tineri critici, cum ar fi Antonio Patras sau Doris Mironescu, dar acestia provin, cum e si firesc, din mediul universitar. Ca asa stau lucrurile o demonstreaza si faptul ca, de vreo 5 ani, Premiul "Aurel Leon" pentru debut pe care il confera anual Ziarul de Iasi a revenit, cu o singura exceptie, criticilor din mediul academic al Literelor iesene. M-am gandit, la un moment dat, sa initiez eu infiintarea unui cenaclu pe langa Facultate, dar ezitarea mea s-a transformat in renuntare cand am inceput sa primesc, de la studenti, versuri in maniera secolului al XIX-lea, dupa ce frecventasera niste cursuri optionale despre avangarde ori despre poezia de dupa optzecism.
Si apoi, mi-am mai indulcit tactic sentimetul de culpa amintindu-mi ca totusi cenaclul nostru, din timpul studentiei, nu a depins decat de vointa si initiativa noastra, nu a avut nicio umbrela institutionala. Tocmai despre acest cenaclu intentionez sa scriu acum, cu nostalgie fireasca. El se numea, pretentios, OuTopos. A fost initiat de Codrin Dinu Vasiliu, studinte la filosofie, Florin Lazarescu si Lucian Dan Teodorovici. Eu am inceput sa-l frecventez pe cand se desfasura intr-un amfiteatru de la Litere. Tin minte ca, la prima sedinta la care am participat, Teodorovici a citit o piesa de teatru, care mi-a placut. Si nu numai mie. Oricum, nivelul discutiilor m-a convins ca am numai de castigat daca intru in hora. Astfel ca, saptamana urmatoare, am intrat in competitie cu Florin Lazarescu, scriind fiecare dintre noi cate un eseu despre... inspiratie. Mimam eruditia si citam la tot pasul din Platon, din Aristotel (deslusiti preponderent prin intermediul lui Francis E. Peters) si din alte surse mai obscure. Din toamna lui 1998, cenaclul s-a mutat la Casa Dosoftei. Acolo, am avut norocul sa-l avem ca amfitrion pe Mirel Cana, figura demna de o cronica mai buna, cunoscut ca scriitor sub pseudonimul Serban Alexandru. A fost, cred, sezonul cel mai bogat al cenacului. Printre combatantii din fiecare saptamana se numarau Codrin Dinu Vasiliu, Livia Iacob, Serban Axinte, Florin Lazarescu (pe care initial l-am cunoscut ca poet), Lucian Dan Teodorovici, Doris Mironescu (poet delicat in acel timp), Catalin Cretu (frate-meu, mare prozator pe vremea aia), Vali Plesca (student la Filosofie sau la Politologie), Lucian Parfene si destui alti "infanteristi". Din cand in cand, dar destul de des, la o adica, veneau cei din Clubul 8, adica O. Nimigean, Dan Lungu, Radu Andriescu, Constantin Acosmei, Antonio Patras, Horatiu Decuble, basca tot felul de domnisoare care ne stimulau elocinta. Peste toti, Mirel Cana media cu calm teatral. Prezenta lui a fost, imi dau seama, extrem de benefica pentru toti cei care azi ne aratam, probabil, cam nerecunoscatori.
Ce conta cel mai mult acolo era faptul ca nu pastram aparentele. Prieteni, prieteni, dar nu ne crutam deloc. Nu eram deloc dispusi la indulgenta. Nu am sa uit niciodata cum mi-au scos prietenii mei din cap fumurile de poet. Multe lucruri s-au lipit de noi in sedintele de cenaclu. In primul rand, acolo ne-am cizelat discursul, am invatat sa vorbim in public. Lucru esential pentru cei care ulterior am ajuns profesori. Raman, din atitudinea grupului vesel de la OuTopos, cu unele idei constante: mai intai, respingerea poeziei optzeciste cerebrale, ironice, caznite. Apoi, criticarea compromisurilor din viata literara ieseana. Am sabotat, tin minte, si lansarea cartii unei poetese fara simtul ridicolului, care scotea (si scoate in continuare) macar cate un volum pe an.
Din acel entuziasm au iesit o revista (OuTopos), care nu a rezistat decat vreo 5-6 numere si o editura, cu acelasi nume, care a publicat totusi cartile de debut ale lui Codrin Dinu Vasliu (un poet care trebuie somat sa se ia in serios), Livia Iacob, Florin Lazarescu, Lucian Dan Teodorovici, plus volume semnate de Dan Lungu (Cheta la flegma, cartea care l-a impus in proza, totusi, reeditata de curand la Polirom, sub titlul mai diplomatic Proza cu amanuntul), O. Nimigean, Michael Astner sau Serban Axinte. Fireste ca nici acest proiect nu a fost de durata, dar el dat tonul lansarii unor nume noi. Cred ca, fara cenaclul si revista OuTopos, multi dintre noi ne-am fi risipit energia junetii in alte directii. Si, daca recapitulati numele insirate mai sus, cred ca sunteti de acord cu mine ca ar fi fost pacat.
In final, mai adaug ca tot datorita acestei experiente m-am ales si cu prieteni de nadejde, pe care si astazi ii tin aproape de sufletul meu. De cate ori se intampla sa trec pe langa batrana Casa Dosoftei, ma incearca o umbra de melancolie. Si atunci imi vine sa pun mana pe telefon si sa-l chem pe Codrin la o bere. Dar imi amintesc brusc ca, la ora cutare, incep cursurile sau ca trebuie sa-mi predau articolul la Ziarul de duminica si aman, resemnat, pentru data viitoare. Am uitat, se vede treaba, care sunt "lucrurile cu adevarat importante". Pe atunci totul parea mult mai simplu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
