Nu imi pot explica de ce savurez de cate ori am ocazia topurile, preferintele persoanelor care au posibilitatea sa le dea in vileag. Nu e voyeurism, e mai curand credinta ca personalitatea unui om se poate deslusi si din acumularea lucrurilor aparent anodine. si totusi, preferintele, nu numai culturale, ci si culinare sau de orice alt soi, ne definesc poate mai bine decat o poate face scrisul nostru. Zilele trecute, o distinsa (si gratioasa, ma grabesc sa adaug) doamna de la TVR Iasi incerca sa smulga ceva de la „criticul literar" Bogdan Cretu. Or, i-am spus, ipostaza aceasta de critic nu ma reprezinta decat in mica proportie. Intamplarea face ca imi place de mic sa citesc si, de la o vreme, cred ca merita sa impartasesc si altora impresiile mele de lectura. Atata tot, nu-mi atribui nici un alt merit, nu am, sincer, ambitii, orgolii, nu am gustul puterii, nu ma intereseaza avantajele posibile, nu raman, ce e drept, impasibil nici la dezavantajele acestei meserii.
Deunazi un scriitor cunoscut imi reprosa ca, desi am vorbit, la o intalnire cu cititorii, oarecum protocolar despre romanul sau, in cronica pe care am scris-o m-am pronuntat destul de apasat in defavoarea sa. Am sesizat, altfel spus, punctele slabe ale cartii. Cand scriu am responsabilitate, sunt obligat sa trec peste orice si sa spun cat mai limpede adevarul meu. O vreme m-am gandit sa renunt la critica de intampinare: iti creeaza multi dusmani. Dar nu e vorba doar de asta: eu sunt o persoana care are oroare de conflicte; nu am suflet de critic, de aceea, multa vreme, am preferat sa scriu despre cartile bune. Selectia tine loc si de verdict. Totusi, mi-am dat seama ca e foarte important sa-ti faci meseria cu toata seriozitatea si onestitatea. Sunt capabil sa scriu negru pe alb ca volumul unui prieten este slab daca asa mi se pare, dupa cum pot sa apreciez o carte valoroasa a unui scriitor pe care nu-l agreez. Nu am prejudecati si cred ca, in vremurile acestea, in care succesul tine de promovare, a discerne valorile este foarte important. Prin urmare, ipostaza de critic literar tine de manifestarea mea publica, la fel ca si cea de profesor. In rest, sunt un om normal, ca toti oamenii. Am hachitele mele, tabieturile mele, egoismul meu si, credeti-ma, incerc sa nu fac rau, cu buna stiinta, nimanui. Cand scriu negru pe alb ca X este un scriitor mediocru sau foarte slab stiu ca nu fac rau, ca respect un adevar pe care incerc sa-l si demonstrez. Simt uneori, cand fac acest oficiu critic, ca sunt nevoit sa ies din mine insumi. Eu sunt, credeti-ma, o persoana timida, mereu speriata ca ar putea deranja pe celalalt; spun foarte greu ce am pe suflet, chiar daca par extravertit.
Dar sa nu o mai lungesc, e mai bine sa trec la fapte si sa insir lista promisa.
Ce ma agaseaza?
Nesimtirea, in primul rand. Rigiditatea celor care cred ca doar ei au dreptate. Neseriozitatea. Frustratii care barfesc. Scriitorii insistenti, care te hartuiesc cu telefoane sau cu amabilitati interesate dupa ce-ti dau o carte. Conflictele academice sau literare. Nu-mi plac deloc profitorii, lingusitorii, cei cu spinarea plecata. Cei care isi calculeaza eventualul castig al oricarui gest. Rautatea gratuita, pe care nu o inteleg. Lipsa discretiei, agresivitatea celor care vor sa stie tot, sa afle mai mult decat esti dispus sa le spui. Functionarii blazati. Dinamo Bucuresti. Strazile din Iasi, noroiul din cartierul meu. Ma prostdispun zilele innorate, morocanoase. Sunt dezagreabile talkshow-urile politice. Si desenele animate violente, cu roboti. Nu mi-a placut niciodata literatura SF, cu putine exceptii. Nu-mi place poezia insiropata, sensibilitatea prea evidenta. Nu gust asa-numita „sinceritate" in literatura. Autenticitate e altceva. Ma enerveaza accentul moldovenesc exagerat. Nu imi plac carnea in sange, pestele marinat, tuica slaba. Resping unele nuante: mov, roz. Nu-mi prea plac pisicile. Ma tem de serpi si de injectii. Ma streseaza cumplit telefonul, dar nu prea imi permit sa renunt la el. Nu-mi plac femeile neingrijite si nici cele prea agresive. Nu ma intimideaza, mi se par false. Detest prostii beti, grobienii prea siguri pe ei. Nu intru in jocuri de culise. Nu stiu cum sa raspund celor care vor sa imi faca un bine fara ca eu sa-l cer: ma simt obligat si asta nu-mi convine. Nu-mi plac lucrurile facute din inertie: felicitarile de sarbatori, florile daruite de 8 martie etc. Nu-mi plac, apropo, gladiolele. Nici mirosurile prea puternice. Nu-mi place, uneori, sa ies din casa. Nu-mi plac inspectiile, de niciun fel. Nu suport muzica populara gen Ion Dolanescu, nici genurile noi si comerciale. Nu ma uit la filme de duzina decat cand sunt obosit. Nu-mi plac nici cartile mediocre, caldute, le prefer pe cele slabe, macar ma amuza. Nu ma inteleg cu oamenii lipsiti de umor.
Imi place, clar, sa citesc. Orice, romane, poezie, critica literara, eseuri, interviuri, filosofie, carti de istorie. Las oricand insa un tratat de teorie pentru un roman de Gunter Grass (Calcanul, sa spunem). Imi place sa conduc, ma linisteste, imi da incredere. Imi place sa inot, mai ales in mare. Imi place sa joc fotbal, dar si sa ma uit la meciurile echipelor mari. Tin, de cand eram de-o schioapa, cu Steaua. Imi place sa ma intalnesc cu cei cativa prieteni; imi place conversatia inteligenta, nu pricep cheful, petrecerea fara conversatie. Imi place sa ma joc, sa ma prostesc, sa ma dau, intre cei apropiati, in stamba. Imi place umorul de calitate. Sunt un mancau; evident, gurmand, nu gourmet. Sunt carnivor convins. Prefer coniacul celorlalte tarii si vinul rosu celui alb. Vara, nu refuz o bere rece. De ceva vreme, evit excesul. Am inceput sa apreciez fidelitatea. Tot ce vreau e sa fiu linistit, iar acest lucru nu se intampla decat acasa, alaturi de familie. E singurul loc in care ma simt in siguranta. Singurul loc e rau spus, caci pentru mine „acasa" inseamna in Cobadin si, de la o vreme, si in Iasi. Acasa inseamna alaturi de cei dragi. Imi place mult sa ies in natura, la munte, de pilda, chiar daca, din pacate, sunt nevoit sa stau mai mult printre carti. Dar nu sufar din cauza asta. Imi plac cartile groase, dar dupa ce le citesc. Imi mai place si camera mea de lucru, tapetata cu rafturi pline de volume. E o atmosfera care ma incita. Imi place, mai e nevoie sa o spun?, sa scriu. Cand imi iese un text de care sunt multumit, dorm linistit, cand, dimpotriva, pierd vremea, ma simt vinovat. Imi plac copiii; in curand, voi avea si eu unul si gandul asta ma umple de bucurie. Imi plac, de ce sa nu recunosc, si femeile inteligente si frumoase (nu stiu nici eu in ce ordine), desi instinctul de vanator a intrat in stand by. Desi cunosc mai bine engleza, imi place sa citesc in franceza si in italiana. Sunt un mare fan Dumas. Am fost mereu, de mic. Nu l-am infulecat cu placere pe Jules Verne; pur si simplu nu ma puteam transpune in balon sau in submarinele lui. In schimb, ma vedeam Athos, cu toate ca imi lipseste calmul si echilibrul lui. Imi plac pesterile, excaladele, pe care nu le-am mai practicat de mult. Ascult multa muzica, simfonica, de regula, cand lucrez, dar si rock, pentru energizare. Prefer hainele sport. Sunt om, deci imi place sa impart micile bucurii cu cei apropiati. Fac piata fara ifose si uneori gatesc destul de bine. Imi place sa ma trezesc dimineata odihnit. Si, mai mult decat orice, imi place sa calatoresc. Prefer orasele vechi, cu catedrale gotice si cu cartiere medievale bine conservate. Stau cu orele in muzee. Atunci simt ca traiesc din plin. Cat am batut strazile Pragai, nu am simtit cateva zile nevoia sa deschid nici o carte. Ceea ce, pentru mine, e un semn bun. Imi plac surprizele frumoase. Ma dau in vant dupa dictionare. Imi place sa pescuiesc, dar doar cu V. Leac, pe Mures, la Savarsin. Ma remonteaza intalnirile cu prietenii pe care ii vad rar, dar alaturi de care ma simt in pielea mea. Pot spune bancuri ore in sir, mai ales daca mai e si Radu Vancu prin preajma. Imi place Sibiul, pentru ca acolo am prieteni dragi. Nu ma leaga foarte multe de Constanta, orasul in care am crescut si am trait atatia ani. Dar nici de Iasi. De locuri ma pot rupe oricand (mai greu ar fi, cred, sa ma rup cu totul de Cobadinul copilariei mele), la oameni nu pot renunta. Detest despartirile, nu-mi plac garile, in schimb, imi place sa calatoresc cu avionul. Imi place vara. Si soarele. Si oranjul. Ma simt bine in preajma unei ape. Ma atrage tot ce e vechi, am o pasiune pentru Evul Mediu.
Normal, daca as fi scris in alt moment acest text, ar fi iesit cu totul altceva. Nu spun ca acesta sunt eu, spun doar ca toate aceste banalitati ma definesc mai bine decat eticheta de critic literar. Criticul este si el om, sa stiti...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
