Lori
Unde te-ai ascuns, fato?
Nesmintit, asta spunem amândouă. Nesmintit, Cristina mă sună dimineaţa, când se trezeşte. Scoală, fată, treci la muncă! Are vreuna dintre noi chef să ne sculăm cum m-aş duce eu acuma să pasc oile, dar cică trebuie să-nvăţăm să ne purtăm ca adulţii, că mâine-poimâine intrăm în câmpul muncii. Vrei, nu vrei, păzeşti turma Grivei!
De obicei sună ea, o trezeşte maică-sa, care pleacă la lucru cum se crapă de ziuă, la ora aia a mea doarme ne-ntoarsă, o aud cum mormăie când mă spăl sau umblu-n bucătărie, ce-ţi veni să te scoli cu noaptea-n cap, mamă?, îmi zice, plec la şcoală, şi-nveţi ceva la şcoala aia? o aud după o vreme, de astă dată din pragul uşii, cu capotul pe ea şi ochii peticiţi de somn, nu-i mai răspund, parcă ea nu ştie!
- Vezi să n-ajungi şi tu ca ăia care şi-au făcut de râs părinţii şi-au luat 1 şi 2 la bacaluareat!
Nici la-mpunsătura asta nu răspund. Întâi, că mai e mult până la bac. În al doilea, că nu vreau să mă iau în beţe cu ea.
Uneori doarme buştean, nu se trezeşte nici când ies din casă, habar n-am când o face după ce plec eu. Sigur e o boală pe capul ei, d-asta a şi ieşit la pensie înainte de vreme, mi-e milă de ea, nu suportă lumina, în camera ei sunt jaluzele pe care nu le ridică decât noaptea, când e soarele puternic, vara, nici nu iese din casă. Nu suportă nici zgomotele, zice despre muzica pe care-o ascult că-i numai urlet, noroc că mi-a cumpărat tata un iPhone la care ascult şi nu mai deranjez pe nimeni. Dacă vreau, văd şi filme - şi iar habar n-are nimeni din jur. Mai înainte aveam un smartphone Samsung galaxy, care poate la fel de multe, dar tata a zis că ăsta de-acum e mai bun.
Tata mi-ar face toate poftele, dar am învăţat să nu-i cer prea multe, şi aşa plăteşte o pensie alimentară de-i iese pe nas, noroc că are de unde, cu meseria lui. N-a spus-o vreodată, dar sunt convinsă că-n sinea lui se crede vinovat de boala mamei, a păţit-o îndată ce-au divorţat ei, eu ştiu că nu-i nicio legătură, dar nu discut subiectul, mai bine să nu zgândăr muşuroiul, cine ştie ce-o fi fost între ei, amândoi mi-au dat peste nas când am pus întrebări.
Când fac vocalize, măcar o dată la două zile, o rog pe mama să-şi pună dopurile în urechi. Am convins-o cu greu, bombăne şi acum că nu crede în ruptul capul c-am s-ajung cântăreaţa. Am fost atât de furioasă când am auzit-o prima oară, c-am dat de pământ cu ceaşca pe care-o avem în mână, ţăndări s-a făcut, ne uitam amândouă cum sar cioburile în toate părţile, ne-a pufnit râsul şi ne-am liniştit pe loc.
Dacă se-ntâmplă, o dată la cine ştie câte săptămâni, să nu mă trezească Cristina, sigur mă scol singură, a devenit reflex şi primul lucru pe care-l fac e să pun mâna pe telefon şi s-o iau la întrebări:
- Ce-ai păţit, fată, nu trebuia, nesmintit, să mă scoli?
Are mereu răspuns. Ba c-a citit până spre ziuă nu ştiu ce carte despre care îi vorbise pe vremuri taică-su şi-a descoperit-o habar n-am unde, ba că s-a încăpăţânat s-asculte toate CD-urile cu Selena Gomez pe care i le dădusem eu şi pentru alea ai nevoie de mai bine de două ore, ba cine mai ştie ce. Dar nesmintit ea se scoală acuma, dac-am sunat-o eu.
Ieri nu mi-a dat niciun semn. Nici alaltăieri. Am aşteptat, m-am dat jos din pat, am sunat, nimic. M-am boit, cum ne place, am băut un suc, ba am discutat şi cu maică-mea şi am sunat din nou. Nu răspundea. O fi uitat ca proasta să-şi încarce telefonul, mi-am zis, i se-ntâmplă tot mai des, s-a ramolit. M-am cărat la şcoală, pregătită s-o iau la rost. N-a apărut.
Profa de matematică a-ntrebat de ea, cred c-ardea de nerăbdare s-o mai trimită o dată la baie să se spele de prea multul rimel şi să-i trântească nişte absenţe cât roata carului când vedea că nu se-ntoarce după cinci minute. Nu ştiu cum se face că ei anume îi notează nişte absenţe atât de mari, că n-o să mai aibă curând pic de loc în rubrică, la numele ei. Parcă vrea să sară-n ochi oricui deschide întâmplător nenorocitul ăla de catalog.
În calitatea mea de cea mai bună prietenă a Cristinei m-am ridicat şi-am spus că în seara dinainte aflasem că bunica ei era grav bolnavă şi aproape sigur se dusese s-o vadă, s-o mai apuce în viaţă. Nu puteam da chestia ca certă, dacă apărea nebuna exact în timp ce vorbeam eu şi mă făceam de rahat?
- Dar bunica ei n-a murit acum câţiva ani? întrebară ochii bovini cu atâta uimire, că abia m-am abţinut să izbucnesc în râs.
- Aceea era bunica dinspre partea mamei. Acum e bunica dinspre partea tatălui.
- N-am auzit că are şi aşa ceva.
- Toţi avem, m-am obrăznicit eu şi ca să nu-mi dea peste bot, cum are obiceiul, am adăugat repede: Ce ştiu eu e că-i o femeie retrasă, nici nu locuieşte în Bucureşti, habar n-am unde locuieşte.
- Asta înseamnă că domnişoara Cristina are încă o absenţă, de data asta una mai mică, poate o motivează.
Nu era să mă iau în clonţ cu profa.
I-am dat pe sub bancă un sms stufos în care-i povesteam tot. Nu mi-a răspuns şi m-a cam enervat, nu sunt plătită să-i rezolv problemele! N-a apărut nici în pauze, nici mai târziu. Sunam degeaba.
În restul zilei m-am luat cu treburi.
Întâi am alergat la profesoara mea de canto. Nu-i chiar profesoară, dar pe vremuri a cântat la radio, a apărut în câteva spectacole cu public şi pe urmă a venit revoluţia, nu mai avea nimeni chef de cântăreţe ca ea şi când s-au mai redresat lucrurile, o uitaseră şi n-a mai fost chip să pătrundă într-o lume care i se-nchisese definitiv în nas. Câştigă un ban descoperind talente, zice ea, dă lecţii fetelor ca mine. E minunată! Nici măcar n-a trebuit s-o caut, m-a auzit într-o zi fredonând în parc şi nu s-a lăsat până nu m-a convins că trebuie să mă-nveţe nişte trucuri. N-aveam ce pierde, mai ales că nu mă costă mult şi tata plăteşte fără să crâcnească.
Mă nimerise în perioada în care-mi intrase-n cap să apar pe-o scenă, dar nu ştiam cum s-o fac, învăţasem cântece în prostie. Mă plictisisem de Hanna Montana, eram sigură că mi se potriveşte un stil mai vulcanic, oscilam între Rihanna şi Kelly Rowland, până am descoperit-o pe Selena Gomez şi-am fost şocată cât de mult semănăm, mai ales ochii şi faţa. La o adică, suntem aproape de-o vârstă. Profesoara e de aceeaşi părere. Am făcut rost de toate albumele ei, fluier oricând Naturally sau Who Says, mă îmbrac cam la fel, cu rochii scurte, coliere bogate, cercei cât roata carului, la fel îmi tund părul negru până la umeri, am strâns toate ştirile despre ea şi iubitul ei Justin Bieber, chiar şi fotografii cu ei sculptaţi nud la muzeul porno din Dallas. Mă port exact ca o provincială îndrăgostită de-o vedetă, dar nu-mi pasă! Lui Paulică îi spun mereu să nu cumva să ajungă ca Justin, să-şi petreacă timpul cu foşti hoţi şi agresori. Nu ştie ce să creadă. Mai rămâne să mă descopere careva, cum au făcut cu Selena în 2004 cei de la Disney Channel. Poate am noroc cu Vocea României, concursul organizat de Protv, la Românii au talent n-am apucat să ajung. Dacă-ncap pe mâna Loredanei, om m-am făcut!
N-am rămas decât vreo oră la profesoară, mă furnica să mă văd mai repede cu Paulică-al meu şi nu era s-o sun pe Cristina în timp ce făceam dragoste cu el. Ba chiar uitasem de ea cu totul. Începuse de câteva ore o furtună cum nu mai văzusem, fulgera şi tuna de mama focului, răpăia pe acoperiş şi-n ferestre, abia îl auzeam pe Paulică cum gâfâie, e grozav să ţi-o tragi pe ploaie. Ploua atât de năpraznic, că nu-mi venea să mă duc acasă, dar nu se putea să lipsesc, intra la idei maică-mea care-i sigură că-s cea mai cuminte fată din lume. În fond, sunt cea mai cuminte. Am luat un taxi.
Când am ajuns acasă, am sunat-o din nou pe Cristina. Cine ştie pe unde umbla şi uitase cu totul de mine. M-am enervat iarăşi, doar nu sunt o cantitate neglijabilă, cum crede ea! Dacă aşa socoteşte că trebuie să se poarte cu cea mai bună prietenă, să fie sănătoasă, n-aveam de gând s-o mai caut! Nu-mi aminteam să fi fost vreo zi de mai bine de-un an în care să nu ne fi spus noi două măcar câteva vorbe, era o premieră. Norocul ei că-i singura care crede că am talent şi-o s-ajung curând ca Selena, altfel nici n-aş mai căuta-o. Dar acum, dacă vrea s-audă de mine sau ce s-a-ntâmplat în timpul zilei, să mă sune, eu îmi pun telefonul în cui! Toată seara am ascultat Selena Gomez şi m-am învârtit în cameră în paşi de dans, apoi m-am culcat devreme, frântă după partida de amor cu Paulică. Furtuna părea să se fi înteţit.
Nu se oprise nici când m-am trezit, târziu de tot.
Sâmbăta e mereu zi de răsfăţ, căscăm gura prin magazinele de ţoale, ne facem planuri, mergem la vreun bairam. Pe o vreme ca asta nu puteai nici să scoţi nasul din casă. Nu l-am scos până seara târziu, când iar am luat un taxi şi m-am dus la Fănuţa, e mare chef de ziua ei, face în sfârşit cincisprezece ani. Nasol de tot să faci cincisprezece ani, mi-e milă de ea, cel puţin pentru mine aşa a fost, în ziua aia am fost convinsă că-ncep să îmbătrânesc şi nici n-am apucat să mi-o trag şi eu şi chiar atunci am şi făcut-o cu primul care se înfierbântase, un bou care s-a chinuit şi m-a făcut să mă doară. Nici nu vreau să-mi amintesc.
Nasol de tot că n-am putut sta în curte, casa Fănuţei are curte mare, dar camerele sunt atât de mici că te loveşti la tot pasul de mobile, nicio plăcere să ţopăi ca lumea, doar dacă ai vreun iubit care te ţine strâns, dar dacă se-ntâmplă să te invite la dans vreun mitocan gata să te pipăie, ai sfeclit-o, n-ai cum să scapi. Noroc cu ploaia, dintre câţi invitase s-au dat mulţi împiedicaţi de furtună, de parcă nu-i putea aduce cineva cu vreo maşină, era un pretext, n-o inghit pe Fana că prea e înfumurată şi se crede buricul pământului. Dacă-ţi pleci urechea la ce spune, afli c-o s-ajungă mâine, poimâine miss nu ştiu de care şi p-ormă ministru sau şefă la deputaţi, ca Roberta. Fata nu e-n toate minţile, se bate pe burtă cu şefa deputaţilor? Dar dacă stau să mă gândesc, îi cam seamănă, păr bogat, picioare până-n gât, frumuşică. Să ajungă, treaba ei!
N-aveam cu cine să bârfesc toate astea. Cristina nu apăruse. I-am dat un bip, pe urmă chiar am sunat, dar n-a răspuns.
Petrecerile astea-s de multe ori o plictiseală fără seamăn. Le mai salvează Alin, fiul profei de fizică, vine întotdeauna cu chitara la gât, să ne cânte ultimele lui cântece, la cum arată băiatul te-ai aştepta să fie nişte lălăieli sinistre, dar e plăcut să-l auzi, mai ales dacă-nchizi ochii şi te laşi purtat. Uiţi că-i un tocilar ocheralist şi nu te mai întrebi cum de-l lasă la noi în şcoală, cu maică-sa profesoară tot acolo, chiar dacă nu la clasa lui. Fireşte, el mă-ndeamnă să cânt ceva, o fac mai mult să nu mă creadă cu nasul pe sus, e greu ca o chitară să-nlocuiască o orchestră. Dar merge şi atmosfera sigur se destinde, mai ales când îi dedic neapărat un cântec sărbătoritei. Le-am cântat melodia care mă obsedează de câteva zile, I Love You Like a Love Story, n-aveau cum să nu leşine de plăcere.
Restul invitaţilor sunt nişte fiţoase şi nişte încuiaţi, iar băieţii, necopţi de-a binelea, beau ca porcii, dându-se grozavi, degeaba le spui să nu-nceapă să borască. Mai fac şi pe nebunii:
- Vorbeşte şi tu delicat, zi c-o să dăm la raţe...
- Tot aia e!
Se hlizesc, dar nu ştii ce-i în mintea lor.
Uneori fac bancuri fumate de când aveam doişpe ani.
Suntem colegi de trei ani, pe unii-i ştiu de când eram puşti-puşti.
Am stat în banca mea, cum nu mi se prea întâmplă, nu voiam să ies în faţă în vreun fel, nu era petrecerea mea şi nu eu împlineam o vârstă. Trebuia s-o las pe Fănuţa s-adune laurii, chiar dacă e-atât de sclifosită că merită palme. Dar ştiu că dacă nu obţine ce crede că-i al ei, devine imposibilă. Iar în ziua aia trebuia ca toate să i se-nvârtă-n jur. Era de-a dreptul încântată că se-ntâmplă asta. Când e încântată, devine rezonabilă şi chiar fată de comitet, e gată să ne cheme la ea de oricâte ori dorim. Curtea ei mare, cu arbori şi piscină, e grozavă!
Am avut grijă să nu calc un pas în teritoriul ei şi s-a simţit măgulită, d-asta mi-a şi zis la plecare c-ar trebui să ne vedem mai des, nu doar la ocazii festive.
S-aştepte ea!
După dans, ne-am aşezat şi-am vorbit, unul a venit cu ideea că jucăm nişte jocuri, am dat din cap că nu, cel puţin pe mine nu mă prind la chestii d-astea, parcă văd că voiau tot prostiile alea cu adevăr sau provocare, dacă eşti uşor ameţită te trag în piept la pedepse şi trebuie să-l pupi pe unul, se nimereşte mereu tocmai ăla cu buze unsuroase care nu-ţi place nici să te plătească, sau te pun să te dezbraci, n-am să mă las nici moartă. Data trecută, a căzut în plasă Angela, nu s-au lăsat până n-au văzut-o în chiloţi, nu voia, au tras de ea că nu-i fată de comitet şi i-au dat pace doar când a-nceput să plângă.
- Dacă te dai atât de sensibilă, de ce mai intri-n joc? a-ntrebat-o unul.
N-a avut ce face, le-a îndeplinit porunca şi la sfârşit nu ştia pe unde-i ajunseseră hainele.
Mă cherchelisem binişor, dar încă nu mă luaseră apele, n-am vrut să intru-n joc şi, cum nu le ieşea la număr, au zis că sunt nasoală, că sparg gaşca şi nu se face, dar le-am întors-o frumuşel, n-o să mă vedeţi vreodată despuindu-mă.
- Ba am vrea, a zis Nicu, îmi cam trage clopotele, dar n-are nicio şansă, e un mucos, mie îmi trebuie unul care ştie ce să facă c-o fată.
- Ce ai tu, mă rog, şi n-are alta să poţi arăta? a vrut un altul să se dea isteţ.
Mi-a stat pe limbă să-i spun, dar mi-am dat seama c-o să-mi răspundă că d-aia au toate fetele şi intru mai rău în gura lor şi m-am prefăcut îmbufnată. Dacă eşti îmbufnată, sigur te lasă-n pace.
Pe urmă cred că mi s-a rupt o vreme firul, habar n-am ce-au discutat. M-am trezit din amorţeală în miros de iarbă. Iar pufăiau etnobotanice, mă tot îndemnau să trag şi eu un fum, că nu-i moarte. Nici nu mă gândesc! Sunt prea speriată de ce văd la televizor.
Mi-am amintit că d-astea fumează Cristina. I-am dat un bip. Degeaba. Acum chiar mă îngrijorasem. N-avea rost să sun acasă s-o întreb pe maică-sa dacă ştie pe unde umblă, dacă făcuse vreun pocinog, o vâram şi mai mult în găleată. O să trec mâine pe-acolo, ca şi cum urma să ne întâlnim.
Nu prea ştiam cum să dau de ea. Îmi vorbise de un tip cu care se vedea din când în când, unul Virgil, un bărbat de douăzeci şi ceva de ani, bătrân de-a dreptul, dar habar n-aveam de unde să-l iau. Nu ştiam ce învârte, pe unde stă, nici măcar numele de familie.
Cum să-l întreb dacă ştie ceva de Cristina?
Pe cine să-ntreb de Virgil ăsta?
Îmi spusese doar că vinde etnobotanice, la parterul unui bloc, pe o stradă din apropierea ei, e destul să baţi în geam, îţi deschide numai el, dacă-i acasă, în câteva secunde dai banul, primeşti marfa, te-ai dus, dacă te-a văzut careva de departe e ca şi cum ai fi întrebat de-o adresă, ceva. Bine gândit. De la o vreme, toată poliţia e cu ochii pe-ăştia care vând etnobotanice.
N-am înţeles dacă şi locuia acolo.
Sper să fi reţinut bine adresa, să nu bâjbâi până s-o prinde omul şi-mi trânteşte geamu-n nas.
Azi m-am trezit iar cu noaptea-n cap. Aş avea de făcut mâncare, mama e iar într-o stare imposibilă, apoi am nişte lecţii, apoi vocalize. Dar n-am stare. M-am gândit toată dimineaţa la Cristina, să nu fi păţit ceva, şi înainte de lecţii îmi trece prin cap să dau o fugă până la blocul ăla unde stă Virgil. Noroc că s-a oprit ploaia, asfaltul s-a şi zvântat, nici nu-ţi vine să crezi că a plouat două zile ca la potop. Mă duc şi mă-ntorc repede, n-o să pierd vremea.
Puteam să mă uit mult şi bine la ferestrele blocurilor ălora. Întâi, că pe strada aia erau patru blocuri la rând, toate de câte patru etaje, la fel de cenuşii, cu intrări identice cu grilaje vechi, la fel de mâzgălite de grafitti neinteligibile. În al doilea, nu aveau nici măcar număr, dacă nu ştiai de unde începe strada, habar n-aveai că primul nu e ultimul şi invers. Mi-am amintit că-mi spusese Cristina, ceva de nişte frunze şi mi-a căzut fisa. Ca să nu bată muşterii la toate ferestrele de la parter şi să alerteze locatarii, isteţul de Virgil îşi lipise pe geam două frunze mari de nu ştiu ce. Nu era decât o fereastră cu frunze lipite pe geam, dar abia le descopereai, pentru că mai toate celelalte aveau flori şi frunze pe bune, muşcate mai ales. Aşa că nici asta nu sărea în ochi.
Mi-am luat inima-n dinţi şi-am ciocănit uşor în geam. După un timp a deschis un bărbat, frumuşel, cu un tricou mulat pe pieptul muschiulos.
- Zi repede de care vrei, mi-a spus.
Nu credeam să fie Virgil, părea mult mai mare ca noi, bătrân de-a binelea şi din ce-mi povestise Cristina ar fi trebuit să fie un tânăr de douăzeci şi ceva de ani, bătrân, fireşte, dar nu matusalemic! Dar i-am văzut tatuajele cabalistice pe un umăr şi-am fost sigură că-i el, îmi spusese Cristina că nu-nţelege nimic din semnele alea.
- Tu eşti Virgil? l-am întrebat, totuşi.
S-a blocat, cu mâna întinsă în care avea nişte pliculeţe.
- Cine eşti? a zis. Ce vrei?
- Tu eşti Virgil? am întrebat din nou. O caut pe Cristina.
- Nu ştiu nicio Cristina, mi-a spus repede. Vrei sau nu ceva?
- Păi, ce poţi să-mi dai? am îngăimat eu.
- Ascultă, fato, dacă nu ştii ce vrei, vezi-ţi în pula mea de drum, se uită lumea la noi şi nu-i bine!
- O caut pe Cristina. Nu ştii unde este?
- Ţi-am zis că nu ştiu nicio Cristina. Dacă nu cumperi nimic, valea!
- Sigur o ştii! am insistat eu.
- Hai, valea-n pula mea! N-am timp de prostii!
Când aud pe vreunul înjurând în felul ăsta, mă blochez şi nu mai ştiu ce să răspund. Până să mă desmeticesc, mi-a trântit geamu-n nas. Am mai ciocănit degeaba, n-a deschis.
Din volumul în pregătire la Crime Scene Publishing
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
