Neamul Isanos si neamul Balan
In fata primarului urbei Galati se afla, la 3 octombrie 1885, un barbat trecut de 25 de ani, insotit de cinci martori. Solicita eliberarea unui "Actu de dovedire ce tine locul de act de nastere", de care avea nevoie in vederea casatoriei. Martorii, patru femei si un barbat, erau: d-l Hristache Papadopol, in etate de 43 de ani, de profesie functionar, "fratele sotiei" (?), "Domna" Anica Zaharia, de 66 de ani, fara profesie, d-na Maria Jelosie Lazar, de 55 de ani, de profesie casnica, d-na Nastasia Vasiliu, de 42 de ani, tot "de profesiune casnica", si d-na Rada St. Gociu, in etate de 80 ani. Toti erau de religie ortodoxa si oarecum vecini, deci se presupunea ca-l stiau bine pe solicitant, ceea ce, de altfel, au si declarat, "in stare si dispusi a implini prin declaratiunile lor" lipsa actului sau de nastere. Au spus ca era nascut in Galati, in 1854, ziua nu si-o mai aminteau, "din cauza ca pe timpul aratat nu se tinea cu exactitate registrele matriculare". Apoi, domnul a semnat, iar doamnele, la locul pentru semnatura, "nestiind carte au pus degetele". In dovada eliberata atunci de primarie, barbatul apare drept Iosif Isano, de profesie mecanic, "fiu al D-lui Ioan Isano si al D-nei Carolina Isano, ambii defuncti". Actul contine lucruri uluitoare: naivitatea primarului, care-l desemna pe Hristache Papadopol drept "fratele sotiei" cu zece zile inainte ca domnisoara sa se fi casatorit; apoi, "omul fara identitate" se numea altfel, se nascuse in alta parte si avea alta varsta. Reale erau doar prenumele parintilor, numele lui de botez si profesia. Blond, roscovan, cu ochi albastri, numai infatisare de grec nu avea; de altfel, era cunoscut sub porecla de "Neamtul". Nu prea inalt dar bine legat, bun meserias, harnic si linistit (nepoatele aveau sa-l caracterizeze drept foarte greu de scos din rabdari si numai dupa "multa pisalogeala"), avea ceea ce psihologii numesc "manualitate", insusire care li s-a transmis si unor urmasi, mai mult sau mai putin indepartati. Se nascuse pe la 1856 sau 1857, probabil la Focsani, unde taica-sau avea un atelier de fierarie. Cu ocazia schimbarii numelui, isi "ratacise" ziua si luna nasterii, pe care nu le va mai avea mentionate in nici unul dintre actele ulterioare. Era al doilea fiu, dupa Mihai, al lui Ion si al Carolinei Santa, originari de prin zona Sibiului. De ce au trecut acestia muntii, la Focsani, nu se mai poate sti decat cu aproximatie; se pare ca Ion Santa ar fi fost urmarit de politia austro-ungara.
Asadar, povestea "Isanos" a inceput la Galati. Unii spun ca Iosif ar fi urmat exemplul lui Mihai, care se aciuise pe langa colonia greceasca, lasandu-se convins sa renunte la religia unita pentru aceea de rit ortodox si sa-si ia nume de grec ca sa scape de armata, de care strainii erau scutiti. "Pseudonimul" pare a fi rodul unui joc enigmistic: "Isssantos"; miezul pastreaza o silaba din "Santa", iar restul este cuvantul grecesc "isos", egalul, adica Santa devenise, prin religie si nume, egalul grecilor. In paralel cu noul nume, Iosif a pastrat mult timp, intr-o ladita de scule, actele autentice, in latineste, acte cu care venisera parintii lui din Ardeal; bunicul le-a vazut, copil fiind, inainte de a fi distruse. Era o situatie ciudata: in loc sa dea numele, parintii-l primeau.
Astfel s-a impamantenit acest nume ciudat, consfintit prin actul de casatorie, eliberat la scurt timp dupa cel de dovedire. Acolo apare forma "Issanos", mai apropiata de aceea ce avea sa ramana. Numele "Isanos" nu va avea sansa de a se raspandi prin urmasi, desi Iosif a fost tatal a doi baieti: cel mai mare nu va lasa decat fete, iar unicul fiu al celuilalt avea sa moara in floarea varstei. Cred ca in privinta etimologiei ar putea exista si o explicatie mai simpla: prin inlocuirea terminatiei numelui Santa cu una greceasca, ar fi putut rezulta forma "Santos", la care s-a alipit initiala tatalui (I): "Isantos". Oricum, sonoritatea numelui o sugera si pe aceea, din amintire, a insulei Samos.
Cea cu care Iosif se insura la 13 octombrie 1885, in comuna Rogojeni, judetul Covurlui, se numea Piita (Hrisopia, dupa unii Pighia, sau Parascovia in unul dintre acte) Papadopol, nascuta in Galati, fiica a "decedatilor Teofil Papadopol si Ecaterina Papadopol". Nu s-a incheiat nici un contract, ceea ce arata ca mireasa nu avea dota. Hrisopia se considera dintr-un neam mai de soi decat Iosif. Se tragea dintr-un neam de negustori greci, veniti prin 1750 din insula Samos. Fugeau de vreo prigoana, ori de saracie? Moldova le fusese un taram al sperantei, ori un simplu liman? Cine mai poate sti, dupa atata timp? Spre deosebire de sotul ei, care semna prin punere de deget si abia mai tarziu a deprins de la baietii lui semnul iscaliturii, Piita invatase carte. Era bruneta, smeada, cu ochii negri, insemne pe care le va transmite urmasilor pana la a treia spita si chiar mai departe. Lui Iosif, la suparare, obisnuia sa-i spuna "Rosul".
Iosif si Hrisopia au avut doi baieti: Mihai si Panait, amandoi nascuti in comuna Rogojeni. In actul de nastere al lui Mihai, numele apare in forma lui definitiva: "Din anul una mie, opt sute optzeci si sase, luna Octombrie, ziua 10, ora noua ante meridiane. Act de nastere al copilului Mihail, de secs (sic!) masculin, nascut alaltaieri, la ora cinci post meridiane, in casa parintilor sai din satul si aceasta comuna Rogojeni. Declarante: Iosif Isanos. Martori: Vasile Tofan, Andrei Popa. (Declarantele si marturii nestiind carte au subscris prin punerea degetelor"). Fiul mai mic, Panait (sau Panaite) Isanos (n. in 1889), absolvent al scolii de Arte si Meserii, a fost mecanic pe vapor, maistru militar si a calatorit mult. Era, intr-un fel, "latura Ulysse" a familiei: si el ratacise pe mari si povestea ciudatenii, de pilda ca bause "vin albastru in Spania". La Galati, unde locuia, in casa de pe strada Razboieni, inca mai pastra chipiul decolorat, de marinar, si aceeasi pofta ca-n trecut de a se opri pe la vreun local, desi nu prea mai avea bani de scos din buzunar si de numarat la lumina felinarului. In 1958, in ajunul Craciunului, mi-a trimis o scrisoare a mamei, din 1944, si o misiva din partea lui, in care marturisea ca, in tinerete, pornise si el sa caute comoara Argonautilor, dar n-a avut noroc: a ramas tot cu "salteluta din lana de oae, data de mama la plecarea de-acasa". "Eu am cautat lana de aur si daca n'am gasit-o, e din vina mea. Tu draga mosului caut-o si o vei gasi, fiind ca exista si te face fericita...".
Cam in aceeasi vreme cand Ion Santa fugea din Ardeal in Moldova, un cioban tot de pe langa Sibiu sosea cu oile in tinutul bogat in pasuni din sudul Basarabiei si se despartea de frati hotarat sa se stabileasca acolo. Se numea Balan (sau Balan, in pronuntia moale a basarabenilor). Fiul lui, Petru, a trait in Tartaul-Moldoveni, judetul Cahul, si a fost dascal de biserica. A murit la 22 decembrie 1867, la varsta de peste o suta de ani. Ultimul copil l-a avut la batranete, cand si sotia lui, Ana, trecuse bine de cincizeci de ani: era un fiu caruia i-au spus Vasile, nascut la 26 aprilie 1851, in Tartaul. Cand i-a venit vremea, l-au dat sa invete la seminarul din Izmail, pe care l-a absolvit in 1872; pentru ca refuza sa urmeze si seminarul rusesc din Chisinau, a fost persecutat fara incetare de autoritatile bisericesti si mutat mereu cu slujba dintr-un sat in altul. Bineinteles, n-am avut cum sa-l cunosc pe tatal bunicii, preotul Vasile Balan. Cand m-am nascut eu, el era de mult pamant, in pamantul Basarabiei. Traia insa in memoria urmasilor: inalt, frumos, cu parul negru, ondulat si ochi deschisi la culoare, probabil albastri. Avea un deosebit simt al umorului, pe care si-l ascutea mai ales pe seama prostilor. Fondul lui sufletesc era insa trist. Iubea asa de mult cantecele, ca nu se putea sa fie lautari prin preajma si sa nu-i cheme. Daca vreunul incerca sa lase doinele si s-o "intoarca" pe jocuri si veselie, era gonit. A doua lui iubire erau caii, si avea dintre cei mai frumosi. N-a fost ceea ce se cheama bogat, dar nici sarac nu era. In 1924, "in virtutea legei pentru reforma agrara" promulgata la 18 martie 1920, primea, contra sumei de 1312 lei si 45 de bani, un lot de 4 ha si 7900 mp din mosia Carbuna, fosta proprietate a D-nei Veazimscaia, situata in comuna Rezeni (jud. Chisinau - Tighina).
Vasile Balan s-a casatorit cu Lisaveta la 2 iulie 1872, in comuna Congaz. La casatorie, in afara de parintii mirilor, "care au fost de fata si au consimtit", au asistat patru martori, cate doi din partea fiecaruia: Mihail si Radu Caraisenli (probabil gagauzi), Diomid Butuc, agricultori, si Stefan Andries, cantaret (bisericesc). In conformitate cu uzantele vremii, "publicatiunile" se facusera in ultimele doua duminici ale lunii anterioare. Lisaveta era fiica iereului Constantin si a prezviterei Caterina Gandea din Capriana (judetul Lapusna), fiica unui diacon, Stihie. Era mica de statura, subtire si iute la munca, toate in casa le facea cu mainile ei. Niciodata copiii nu s-au culcat fara s-o lase muncind si nu s-au trezit fara s-o gaseasca de mult in picioare. Cand parintele trebuia sa plece la vreo treaba bisericeasca, striga: "Lisaveta, cartile! Lisaveta, patrafirul!" si tot ea alerga de colo-colo sa-l pregateasca si sa-l imbrace. Una dintre amintirile din copilarie ale bunicii era despre vizita nocturna a unui haiduc, care venise sa ceara un cal in stare sa-l treaca Prutul; parintele Vasile i-a dat o iapa desteapta, la care tinea ca la ochii din cap. Haiducul a incalecat si dus a fost, s-a intors doar iapa, spre dimineata.
Vasile si Lisaveta Balan au avut sapte copii: sase fete si un baiat, care a murit de tanar de o boala de piept. In schimb, latura feminina a fost rezistenta, chiar longeviva. Fiicele sunt: Elena (viitoarea doamna Alistar-Romanescu), Maria, Ana, Ecaterina, Elisaveta, Paraschiva. A cincea in ordine cronologica, Elisaveta, nascuta la 9 martie 1889, in comuna Rosu, a fost mama Magdei Isanos. Era singura bruneta dintre toate, cu par negru-albastrui, slabiciunea lui taica-sau: "negruta taichii".
Sa fie, oare, o simpla coincidenta? Comuna Rogojeni, unde s-a nascut Mihai Isanos, este vecina cu comuna Rosu, de pe malul celalalt al Prutului, unde a vazut lumina zilei Elisaveta Balan. Intre ei nu era numai un rau, ci si o linie nefireasca de despartire, pe care, prin voia proniei, aveau s-o depaseasca. Peste ani, Mihai Isanos si Elisaveta Balan aveau sa se intalneasca la Iasi, ca studenti la Facultatea de Medicina. (Va urma)
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
