Intalnirea
Dovezile incepeau sa se adune: era poeta! La "Insemnari iesene", unde Mihai Codreanu o recomandase cu entuziasm, era, dupa cum zicea ea, "alintata" cu superlative, profesorul Parhon ii citase intr-o conferinta niste versuri, iar intr-o zi, cand lua pranzul la "Menaj", a auzit cum la masa alaturata i se comentau poeziile, de catre unii care nu banuiau ca autoarea era chiar langa ei. Ce insemna, pentru publicul larg, notiunea de "poet" o spune cu prisosinta o intamplare povestita in paginile "Insemnarilor...": la cinema, afland ca personajul pe care-l admirasera pana atunci era poet, spectatorii au izbucnit in hohote de ras si nu s-au mai putut opri pana la sfarsit, cu toate ca era vorba de o drama. Iti trebuia curaj, asadar, ca sa fii poet, mai ales in paralel cu o activitate "serioasa".
La facultate, cursurile de la drept erau aride si uneori putin atragatoare, doar filozofia, in special prin orele lui P. Andrei, o mai consola pentru "bucheala" zilnica. Singura mangaiere ii erau acum vizitele la doctorita Grossi, in a carei gradina statea ore-n sir si scria. Uneori, versurile erau insemnate in graba chiar pe caietul de cursuri. Dar marea noutate a anului 1937 era sosirea la Iasi a Silvicai, proapat bacalaureata: venea sa dea examen la medicina. Pe 20 octombrie, erau amandoua instalate la o gazda, pe strada Dimitrie Greceanu nr. 5. Camera era un fost garaj, cu usa direct afara, dar avea avantajul de a fi complet separata de restul cladirii. In ciuda programului sever instaurat de Magda si a avizului catre fumatori, in camera lor se tineau adevarate intruniri de cenaclu. Bineinteles, subiecte arzatoare erau cu duiumul, intr-o vreme cand profesorii universitari erau atacati cu satarul pe strada, iar cartile lui Sadoveanu - arse in piata publica.
Nu peste mult timp, Eliza sosea impreuna cu Zica la Iasi; in strada Dimitrie Greceanu o astepta o surpriza. "si cand am ajuns la Iasi, unde statea si Silvica deja, deci era in toamna lui '37, el era acolo! Mie mi s-a parut in primul moment ca seamana cu Eminescu! Era un geam/.../si cand l-am vazut pe geam... Da' mi s-a parut mic de statura, adica... el n-a fost un om inalt. Si, cum am venit noi, a zis saru'mana, si-a luat paltonasul si-a plecat! Si dupa aia, mama zice: -Uite, am venit cu Zica, nu stiu ce... ce e... ce-i cu planurile tale de maritis? Cu cine vrei sa te mariti? -Uite, cu asta care-a fost aici... -Da' el unde-a plecat? -Asa-i el, timid... si bineinteles, mama, ca orice mama normala la cap, a-ntrebat: -Da' cine-i, de unde-i, de unde-a venit...?/.../-A venit de la Bucuresti, ne-am cunoscut la un ceva cenaclu/.../ este extraordinar de destept, este extraordinar de talentat, este extraordinar de cult..." -Bine, bine, da' ce face, cu ce se ocupa, din ce traieste, din ce-o sa traiti?" (Elisabeta Isanos-Botez, marturie imprimata pe banda) "Il iubesc", raspundea Magda la orice intrebare prozaica a maica-sii, "cum era sa-l intreb ce studii are?" Pentru ca maica-sa insista, a izbucnit in plans. Doctorul tepusel, intotdeauna la sapte ace, a scos din buzunarul de la piept batista alba, scrobita, si i-a intins-o; despaturind-o, Magda a descoperit ca batista n-avea decat margini: in mijloc, era o arsura mare de la fierul de calcat; imaginea i-a ramas Zicai ca un element de nesters al momentului. Daca Magda nu-l intrebase nimic despre el, locul de unde venea, familie si toate celelalte, e pentru ca nu avea nevoie sa-l intrebe. El era el, si era de-ajuns.
De la un timp, scrisorile Magdei catre cei de-acasa se rarisera, si asta nu putea sa nu le atinga sensibilitatea geloasa, usor de ranit. "Mesagerul" intre Iasi si Costugeni era doctorul tepusel, prin el i s-a trimis Magdei actul de divort, urmand ca actul de nastere si celelalte necesare casatoriei sa fie scoase de la primaria Iasi. Zebi reusise sa gaseasca o slujba, lucrator la o tesatorie, si au crezut ca se puteau casatori, dar cum salariul era prea mic si se topea repede fara sa le-ajunga, in scurt timp a trebuit sa renunte. "Si pe urma a gasit slujba aia la 'Iasul'... unde era platit saptamanal, nu mai tin minte cu cat, da'n orice caz, destul de decent... si cu ce-i dadea tata si cu mama, era o suma rezonabila." (ibid.)
Casatoria a fost oficiata, cu foarte putin fast, pe 31 martie 1938, in prezenta martorilor George Lesnea (poetul) si Manu Calinescu, functionar, unchiul Magdei. Curand, Magda avea sa-i arate lui Zebi "pe viu" lumea dantesca (si totusi atat de blanda) in care copilarise. Desi anuntasera ca vor sosi pe 13 sau 14, au ajuns la Costugeni abia catre sfarsitul lui aprilie. Cum era de asteptat, toata lumea l-a descusut cu ochii: doar era sotul Magdei. Cea mai incantata si mai repede cucerita a fost Nuta: s-a bucurat de jucariile neobisnuite pe care i le-a facut el, din nuiele de rachita, un arc cu sageti si o morisca de apa, pe care-au asezat-o pe paraul din fundul gradinii. Asa cum se obisnuieste, casa era plina de lume: "...si-atunci cand, ma rog, s-adunase o puzderie de neamuri sa-l vada/.../ -Unde-i Zebi? Unde-i Zebi? Zebi a disparut. Zebi era bagat dupa o soba si citea, ce crezi ce citea? Texte clasice slavonesti de Sextil Puscariu!" (ibid.) Momentul disparitiei odata trecut, s-au fotografiat cu totii in gradina; Magda isi buclase parul si zambea cu toata fata, in plin soare, toti erau veseli. Cu toate ca Zebi inca nu voia sa-si lepede vesta de lana, sa nu-si expuna plamanii sensibili la vreun tais de vant rece, primavara se simtea pretutindeni: fetele erau in rochii, iar copacii inmuguriti.
La inapoiere, dupa sarbatori, calatorind prin splendoarea peisajului primavaratic, brusc, vagoanele s-au zguduit si oamenii au sarit la geamuri: se petrecuse o tragedie, pe care "Iasul" avea s-o relateze in numarul de-a doua zi, 30 aprilie: "Eri, pe la ora 2 jum. trenul de persoane Chisinau-Iasi la esirea din gara Chisinau, a surprins pe linie un tanar care a fost taiat in doua. Mecanicul a dat semnalul, dar distanta dintre nefericita victima si tren fiind prea mica, el n'a putut opri locomotiva decat dupa ce rotile masacrase nefericita victima. Identitatea celui omorat n'a fost inca stabilita." In articolul lui Zebi din numarul urmator al "Iasului", se simte emotia celui care-a fost martor ocular: "Se vad numai doua picioare incaltate cu pantofi galbeni si multe fete ingrozite./.../...campul e cu totul linistit, un bou priveste cu nedumerire trenul si cateva dragalase dudui isi aduc aminte c'ar trebui sa planga. ...Omul cu pantofi galbeni sade cu fata spre cer si zambeste. El nu mai are piept, nici maini. Aproape caraghioase sunt picioarele lui intregi./.../Fata lui de culoarea neplacuta a saraciei, pentru prima oara zambea." Si totusi, la Iasi inflorisera pomii, venise luna mai. Ziarele vorbeau de revolte in diverse parti ale lumii, lupte crancene in Spania si in China, pe frontul japonez. La Bucuresti, se sfarseau funeraliile lui Goga, iar Iasul dormita de oboseala post-festum a zilei de 10 Mai: pe marile cladiri se uscau ghirlandele de brad si flori, becurile in culorile nationale se stinsesera, ca si ecourile retragerii cu torte, cand muzicile cantasera in Piata Unirei. In noaptea de 13 mai, Magda scria la Costugeni: "Draga mama./.../Acum e noapte si mi-a venit un chef sa va scriu, incat nu vreau sa aman./.../Eu sunt f. fericita, Zeby e cum nu se poate mai bun cu mine; cred ca nu e exagerat sa spun ca ne iubim in fiecare zi mai mult. Ma gandesc ca dintr'o astfel de dragoste (oricat ar banaliza-o vremea) o sa ne mai ramana putin si la batraneta. Ne-am pus verighetele, ne stau f. bine, nici largi, nici stramte./.../ Suntem bine. N'as putea sa descriu binele acesta. El se compune dintr'o multime de gesturi mici si dintr'o dragoste mare. Zeby imi aduce flori din oras, imi lustruieste pantofii, si nu ma lasa sa fac treaba, de parc'as (fi) o principesa in exil. Cateodata mi-i frica. Atata fericire poate supara pe Dumnezeu."
La inceputul lui august, Magda si Zebi plecau spre Udesti, satul lui natal. Cu toate ca la doar cateva minute de Suceava, trenul oprea si in Veresti, gara mica, dar cu multe linii, adevarat nod, despletit intre nord si sud. De acolo, mai erau patru kilometri de drum nepietruit; unul dintre cumnati ii astepta la gara. Satul se vedea de departe: turla metalica a bisericii, casele stranse la poalele unui deal plesuv, cu nume ciudat: Oadeci, iesit, dupa unii, din alterarea parolei latinesti "Quo vadis", repetata de sentinelele romane la granita imperiului. Au trecut apa Sucevei pe un pod de lemn, apoi drumul a taiat lunca, si au intrat in sat. Dupa scoala, au cotit pe o ulita cu glod uscat, unde, pe partea stanga, se vedea casa, acoperita cu snopi de paie; nu trebuia sa fii foarte inalt ca sa-i ajungi cu mana la stresina. Mama lui Zebi, matusa Natalita, le-a iesit inainte, impreuna cu surorile venite sa-i intampine. I-a poftit in casa, apoi s-au plimbat prin gradina, unde Zebi i-a aratat Magdei marul batran, in care se suia cand era copil, si canta. Si acolo, ca si la Costugeni, prin fundul gradinii curgea un parau. In zilele cat au stat la Udesti, au facut, impreuna cu surorile si cumnatii, lungi plimbari prin imprejurimi: in satul vecin, Georgesti, la sora mai mare, Meltuca, pe Oadeci, la padure si la Suceava, unde au vazut Biserica Sf. Ioan cel Nou, cu moastele sfantului intr-o racla "supravegheata de trei preoti", si Cetatea de scaun, din care, dupa una din surori, n-au vazut prea multe "pentru ca era tare distrusa." In seara dinaintea plecarii, au stat in gradina si au ascultat "glasul privighetorilor" pana tarziu. Dar, in capatul de vara, babele satului vedeau semne de cumpana mare: "o coasa de aur" sclipind printre tunete si un "cosas alb", despre care se spunea "ca moare de tanara cine-l vede". Nici invatatii, ca Iorga de pilda, nu erau mai optimisti in privinta viitorului: veneau vremuri tulburi, cum Europa nu mai traise din timpul navalirilor barbare. In septembrie 1939, caporalul Camilar Eusebie era chemat prin "ordin verde" sa se prezinte la regimentul 37 infanterie, la Botosani. Magda s-a dus indata dupa dansul: "...l'am incurajat f. mult prin aceasta/.../Dragii mei eu cred ca voi nu va suparati pe mine, dar mi-ar fi fost imposibil sa ma linistesc daca nu veneam aici, mereu mi s'ar fi parut ca se mai putea face ceva..." (scrisoare catre cei de la Costugeni, 15 septembrie 1939, Botosani) S-au despartit in noaptea de vineri, 15 septembrie, cand, la ora trei, regimentul a fost urcat in tren si a plecat intr-o directie necunoscuta. Va urma
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
