20. Everestul din fundul curtii
"Scurte, spasmodice zile". Am ajuns sa ma autocitez - vechiul meu obicei de a-mi face singur jucarii. De unica si personala folosinta. Poeziile, vreau sa spun. Am invatat, scriind, mai mult decat din cursurile pe care le-am inghitit de voie, de nevoie, mai ales de rusinea alor mei.
Acum vad ca, pentru mine, scrisul a fost un fel de aide-memoire pentru existenta viitoare. Tot ce-am scris s-a adeverit! Mai sunt cateva sentente care trebuie probate... poate altadata? Totusi?!
Cum spuneam, din ce pareau nesfarsite si aiurea, ca un adolescent care-a crescut brusc, zilele mele se scurtau din ce in ce; imi apartineau tot mai putin, astfel incat, adeseori, le innadeam cu bucati de noapte - noptile mele au fost intotdeauna mai incapatoare, mai generoase. Casa Covaci devenise halta obligatorie, Baza Unu in urcusul zilnic spre micul meu Everest din fundul curtii. Mai ales de cand daduse primavara, rareori se intampla sa nu fie careva prin curte, ori pe treptele casei, fie ca era vorba despre Laura si Andrei, cei doi copii ai lor, fie Bebi Covaci, care statea la o tigara si o cafea cu vreo prietena, ori Aurel, care, dupa ce traducea ore in sir din interminabile epopei, gen Lusiada, se plimba in sus si in jos, pe lungimea casei, adancit in cine mai stie ce. Uneori doar ne salutam - si nu pot sa nu recunosc ca plecam usor dezamagit mai departe -, dar de cele mai multe dati ma opreau si se intampla sa-mi ia doua zile ca sa strabat cei 50 de metri pana acasa!
Nenumarate erau sarbatorile - ritualurile, ce mai! - care se tineau in casa Covaci. Iar imaginatia comesenilor nu avea limite, astfel incat, dupa cate o astfel de celebrare, se pleca acasa cu proaspata revelatie a altor doua-trei "zeitati", carora pe loc li se stabileau datele de pomenire. Pe langa cele cuvenite - Craciun, Paste, Anul Nou, onomastici, unumaiuri, douastreiaugusturi etc. - panteonul era populat, ca-ntr-o religie secreta, pagana, de nume bizare precum alevongolele, care aveau sarbatoarea lor sau copilitul vitei de vie sau culesul primei rosii din semiramidele lui Aurel de pe acoperis, ori aparitia vreunei caprioare proaspat vanate de Titus Popovici prin munti salhui, pe la Rau Mare ori Ohaba, pe unde haladuia; faptul ca a plouat, faptul ca n-a plouat, apropierea vacantei, sfarsitul vacantei - orice era un bun prilej si pretext de dat adunarea in cartier.
De obicei nu lipseau de la aceste agape sotii Hauser, care locuiau peste drum, de altfel - nevasta lui Hauser era "mare" prin CC, cu nationalitatile conlocuitoare, cealalta familie Covaci, Lena si Albert (doar ca se scrie Kovacs) - el, ungur, ea, rusoaica, ce nebunie! - apoi fratele lui Aurel, Ion Covaci, un excelent traducator din rusa, Romul Munteanu cu doamna lui, Nicolae Velea cu doamna lui sau sotii Popa (fratele lui era lector la ziaristica, la "Stefan Gheorghiu" si va fi fost o vreme, dupa '90, directorul Televiziunii Romane) care erau fini de-ai Covacestilor (sau chiar rude - nu mai stiu exact), fratele lui Bebi, Pogorilovski, unul dintre cei mai buni exegeti ai lui Brancusi (sa nu se supere domnul Brezianu!), prietenele lui Bebi, Magda (Murgu) si Marga (Marga Popescu de la Romania literara, iubita lui Titus Popovici si mama baiatului lor, azi mare muzician prin tari straine), apoi plasticienii, Nicolae Alexi (Xi) si mai ales Sorin Dumitrescu, pictorul (si pe atunci si trubadurul) insotit, de obicei!, de Doinita lui, frumoasa - dar frumoasa, nu gluma! - graficiana Doina Tandau, azi, Dumitrescu, ardeleanca de prin Cugir.
Cam aceasta era celula de baza, la care ne adaugam cei ai curtii, Vlad si cu mine, copiii care nu ratau niciun asemenea eveniment, iar in rest... "multime de norod"..., adica cine avea inspiratia sa dea un telefon ori sa intre pur si simplu pe poarta.
Erau seri magice! Atat din punct de vedere intelectual, caci "se miscau" idei, dupa calibrul celor de fata, cat si "artistic", ca sa ma exprim astfel, pentru ca se lasa cu dans si antren, cu cantat si recitat pana departe-n noapte sau zori. Oamenii astia chiar stiau sa se simta bine si asta era constatarea mea, cel de-atunci, un foarte tanar mucenic, care, in mod normal, ar fi trebuit sa neg adunarea aceea de "varstnici", carora abia le puteam face fata, insa! Oricine a fost macar o data la serile Covaci din Grigore Alexandrescu 21 (chiar si securistii veniti "cu treaba") va fi dorit sa revina - macar inca o data. Pentru mine, acela a fost primul loc vital, prima treapta a initierii fara de care n-as fi stiut, poate, ce vreau sa devin. Si ce vrea destinul de la mine. Dar nu numai de la mine - am vazut ce vrea si de la altii. De la foarte tanarul Mircea Dinescu, de exemplu, cel care se intalnea acolo cu Masa, fiica celorlalti soti Kovacs, o adolescenta pe atunci, Masa care ii va fi devenit apoi sotie! E adevarat insa ca la acea ora eu eram mai fascinat de viitoarea soacra a lui Mircea, de doamna Kovacs, de Lena, care la un anume moment al serii declansa "momentul rus" si al carei suflet "alb", impletit cu dansul cu salul si ucigatoarele cantece rusesti, la care se alaturau si Bebi si Aurel si Ion Covaci, imi turna stepe vaste-n sange si-n creier, si-un gand sinucigas ce-mi declansa o placere inegalabila....
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
