Presa din Romania (si probabil din multe tari) a publicat o imagine care ar trebui sa reprezinte chipul, reconstituit de niste savanti britanici, al Mantuitorului. Cateva informatii, destul de laconice, insotesc ilustratia, dar nu lamuresc in nici un fel cum s-a ajuns la acea imagine.
S-a identificat deci un craniu din secolul I, probabil intr-o stare acceptabila, s-a considerat ca ar putea fi un craniu reprezentativ (?!) si s-a trecut la reconstituirea masei musculare dupa o tehnica veche de o suta de ani, folosita si in Romania de catre binecunoscutul antropolog Nicolaescu-Plopsor.
Chestiunea in sine este banala, reconstruirile chipului uman fiind o metoda des folosita in laboratoarele de criminalistica din intreaga lume. Ea nu mai devine banala atunci cand este anuntata aâ¬ourbi et orbiaâ¬? ca o reconstituire a imaginii lui Iisus! Ce s-a dorit, de fapt, prin difuzarea acestei imagini si a acestei informatii privind identificarea aâ¬oadevaratului chipaâ¬? al Mantuitorului?
Probabil, dincolo de aâ¬osenzationalismaâ¬?, o boala veche a vanzatorilor de informatii si a realizatorilor de gazete, mai putem identifica doua motive destul de serioase. Unul ar fi acela al atestarii aâ¬oarianismuluiaâ¬? si dupa doua mii de ani de crestinism, arianism care vede in Iisus nu mai mult decat un profet obisnuit, ca zecile, sutele de profeti care populeaza Vechiul Testament, om ca toti oamenii, chiar daca avea o natura dubla.
Dupa starpirea ereziei, fapt ce n-a coincis si cu uitarea a astfel de ganduri despre Mantuitor, tendintele arianiste s-au manifestat in cele mai bizare feluri, fie prin punerea in circulatie a unor legende privind viata lui Iisus dupa crucificare, legende in care se spune ca El s-a pierdut in lume casatorindu-se si avand o droaie de copii ca tot omul sarac, ori ca s-ar fi dus undeva in Asia Centrala si ar fi intemeiat un regat crestin, cunoscut mai tarziu ca ?ara Regelui Ioan.
Nu sunt straine de acest aâ¬oarianismaâ¬? nici povestile despre Cavalerii Templieri, Graalul ascuns undeva in castelele Frantei, ori despre existenta unui descendent direct din spita Mantuitorului aâ¬â om care ar trai, nici mai mult nici mai putin, in Pirinei ori chiar la Paris, bancher sau inalt functionar administrativ.
Toate aceste legende si povesti nu au alt rol decat acela de a aâ¬oumanizaaâ¬? in mod trivial simbolul umanitatii. Nevoia de a aâ¬ofamiliarizaaâ¬? orice mister nu se manifesta doar in aceasta situatie, ea este prezenta in viata zilnica, mai cu seama in societatile destructurate. Autoritatea atrage si, daca nu reusesti s-o detii, macar sa o umilesti aâ¬â aceasta este, se pare, solutia iesirii din anonimat.
Domnul Caragiale ne-a lasat spre amuzament si meditatie cateva toposuri pentru iesirea din anonimat aâ¬â baterea reala sau imaginara pe aâ¬oburtaaâ¬? cu regii, personalitatile publice, in nadejdea ca ecoul acestei aâ¬obateriaâ¬? se va rasfrange cumva si asupra lor, inventarea aâ¬ogandurilor suveranuluiaâ¬? etc., etc. Nevoia de desacralizare are efecte cu totul perverse in aceste societati, asa incat, spre exemplu, sfasierea civila nu poate fi oprita decat prin interventie straina.
A fost un moment de geniu politic atunci cand romanii au acceptat asezarea dinastiei de Hohenzollern pe tronul Romaniei, terminand astfel, pentru o vreme, procesul de sfasiere interna a natiunii si permitand energiilor constructive sa se manifeste. Incercarile de desacralizare a institutiei Coroanei au fost in general ridicole (Republica de la Ploiesti, aâ¬opar egzampluaâ¬?).
Din pacate, fenomenul a renascut si am putut asista fie la gesturi huliganice (improscarea cu cerneala a unui presedinte), fie la injurii din exces de zel (cazul invitarii regelui la deschiderea Galeriei Nationale de Arta Moderna), cazuri in care aâ¬odesacralizareaaâ¬? se petrece ca o discutie despre Dumnezeu intre o tuica de Zalau si o tuslama.
Al doilea motiv ar putea fi acela al modificarii limitelor conventionalului. Aceasta modificare are loc pe o scara extraordinar de larga si incepe cu desenele animate si filmele SF, terminand cu teoria necesitatii dictaturii minoritatii. De ce n-ar fi chipul lui Iisus unul destul de comun si cu un usor aer patibular (chiar daca a fost urcat pe cruce si nu pe esafod)?
Raspunsul e greu de gasit, dar unul s-ar putea da aâ¬â Iisus are chipul celui care doreste sa-L vada. Nu inteleg de ce oamenii sunt curiosi sa afle cum arata El. Poate pentru ca e mai la indemana sa privesti decat sa intelegi.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
