Ziarul de Duminică

In memoriam Dana Schobel Roman (1952-2003)

18.03.2005, 00:00 376

Atunci cand scrii in memoriam, umbrele unei anume melancolii tind sa tulbure privirea asupra operei si a personalitatii, pe care fugar ai cunoscut-o, apoi a disparut. In expozitia Danei Schobel de la Palatul Parlamentului (decembrie 2004-ianuarie 2005) insa, figurile te privesc pline de viata din ilustratia de carte, iar desenele cu duct elegant se situeaza la cumpana visului. O lume tinand de timp si totusi in afara sa. Cu nostalgie Art Nouveau, cu indemanarea asocierilor vizuale, apanaj al omului de televiziune ce a fost, Dana Schobel continua sa traiasca prin lucrarile ei, cu darul artistului talentat care si-a castigat asa neuitarea. Grafica ei degaja siguranta, indiferent de motiv, si intr-un fel, chiar atunci cand se refera la personaje concrete din anturajul artistei, ca bunica sa, are o detasare, este suportul material al povestii in care se vorbeste despre viata, trecere, asteptare, implinire sau indoiala. Precum "Fata in armura" (tempera) din 1978, ce nu-si arata chipul, ascuns in spatele unei viziere, Dana Schobel este circumspecta. Privirea ei este eclectica, dar evocatoare, chiar atunci cand forteaza analogia. Traseaza din varful subtire al penelului, cu grija infinita pentru detaliul purtator de sens, o alegorie a nelinistilor in care eternul feminin poate sa se regaseasca.



Dar la Dana Schobel nu se poate vorbi despre slabiciuni feminine; ei nu-i placeau dulcegariile, era directa, ca si in arta ei, admiratoare a vechilor maestri, de felul lui Holbein, pentru linia sensibila, si totodata pastrand alambicarea unei Belle Epoque, cu trasaturile moi, cu placerea juxtapunerilor. O imagistica stranie a la Poe o bantuie uneori, in pofida unei personalitati combative, afirmative, plina de incredere in virtutile innascute ale copilariei. In expozitia de la Palat, acest lucru a iesit in evidenta, vocatia de ilustrator regasindu-se si in grafica de sevalet, dulce-amara. De la voiciunea si verva coloristica care anima personajele din desenele pentru copii, vizitatorul este purtat in fantasticul unei lumi construita cu ajutorul unor imprumuturi culturale personalizate ce permit dialogul intre epoci si chiar monologul metafizic.



Provenind dintr-un mediu intelectual, traind cu subtilitate artele vizuale, Dana Schobel Roman s-a miscat liber in lumea fascinanta a imaginii, a gandit asocierile si a cautat sa imprime o miscare ludica verbului transpus in grafica. Copiii carora li se adreseaza in ilustratia de carte sunt maturi, pot calatori in timp pentru a recupera o istorie a costumului alaturi de "Radu", sau se familiarizeaza prin desenele artistei cu universul poetic al Gretei Tartler, de exemplu, cu dimensiunile basmului in "1001 de nopti", sau cu adevarurile si iluziile prozei universale ce vorbeste despre copilarie in "David Copperfield". Dar Dana Schobel are o cameleonica dispozitie a experimentarilor grafice, fara a se limita doar la texte literare sau la o anecdotica vizuala anume. Elastica pe claviatura sentimentelor, abordand o gama ampla de motive, tratate uneori hiperealist in imagini compozite, ea evoca o lume magica, populata de avatarurile sufletului etern.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO