Cunoscut prin sintagma, devenită banală prin excesiva repetiţie, „oraşul de la poalele Feleacului”, Cluj-Napoca poate fi „definit” nu numai prin elementul proxim teluric, ci şi prin cel acvatic, pentru că oraşul Memorandiştilor se află în apropierea confluenţei unor ape curgătoare a căror nume de bază defineşte un vast areal al Transilvaniei de Nord: Someşurile. Someşul Rece şi Someşul Cald se unesc în apropierea Clujului şi formează Someşul Mic care la rându-i întâlneşte curând Someşul Mare, ce vine din ţinuturile bistriţene, şi formează Someşul, un râu generos ce-şi poartă meandrele spre frontiera de nord a ţării. Se poate spune că schimbarea configuraţiei acvatice din jurul Clujului din ultimii 50 de ani, prin construcţia unor centrale hidroenergetice, cu vaste lacuri de acumulare, a avut ca urmare schimbări la nivelul climei locale, mai umedă, mai ceţoasă, ce a condus cu siguranţă şi la schimbări în umorile celor ce locuiesc aici. Această observaţie de fond, luată dintr-o perspectivă a ochiului de vultur nu conţine însă alte caracteristici ale apelor noastre, ce pot fi constatate doar de aproape: faptul că ele au devenit sarcofagul lichid pentru satele aflate acum sub apele barajelor, că malurile lor sunt mereu acoperite cu hidoasele deşeuri de plastic a căror număr creşte necontenit sau că intervenţia omului le-a schimbat cursul şi implicit peisajul adiacent, aşa cum se întâmplă acum cu microcentralele electrice a căror construcţie nu numai în Munţii Apuseni a devenit o importantă sursă de afectare a peisajului.
Claudiu Presecan, pictor clujean, a devenit de câţiva ani un adept al stopării acestor modificări care urâţesc şi apoi murdăresc peisajul, al sensibilizării opiniei publice la noile ameninţări ale mediului. El nu „şeruieşte” tot ce poate avea legătură cu subiectul, nu compune şi nu semnează petiţii şi nici nu procedează ca unul din personajele din romanele lui John Cheever care otrăveşte sosurile Teriyaki dintr-un magazin ca să stopeze poluarea unui lac.
El pictează efectele de lumină şi culoare pe care le înregistrează în desele sale incursiuni de-a lungul râurilor care străbat munţii din apropierea Clujului. Probabil că apa pe alocuri încă curată a acestora, l-a făcut să înţeleagă că aceeaşi apă poate fi un mediu al picturilor sale şi de aceea acuarela a devenit tehnica predilectă a lucrărilor realizate în ultima perioadă. Acuarelele reprezintă şi substanţa recentei expoziţii deschise la muzeul de artă din oraşul său cu titlul „În numele râului”*. Un film de cinci minute, realizat pe valea Someşului Rece, are în expoziţie rol de „pro domo”, oferă cheia de lectură necesară. Sunt surprinzătoare imaginile la care ajungi după ce parcurgi deja câteva săli cu lucrări vibrate cromatic, cu tuşe energice şi compoziţii tonice, alerte. Ele te fac să înţelegi că expoziţia nu este gîndită în termeni manifest-demascatori, gen predilect al expoziţiilor cu miză activist-ecologistă, că dimpotrivă, frumuseţea imaginii picturale evocă frumuseţea naturii care acum riscă să fie alterată.
Este o expoziţie care atrage privitorul de partea binelui prin mijlocirea frumosului descoperit nu în varianta sa sentimentaloidă, ci prin echivalente plastice ce transmit impresia de vitalitate şi lumină, ce aduc ceva din forţa sălbatică şi genuină a felului în care apele de munte străbat când mai cântat, când mai şoptit, pădurile de brazi ale Apusenilor. Realizate cu mijloace artistice asimilabile action painting-ului, o marcă ce identifică artistul în vasta paletă a picturii clujene, acuarelele sale devin fiecare propoziţii dintr-un discurs ce vrea să convingă doar pe cei convinşi că frumosul contează. Culori curate suprapuse pentru vibraţia lor însumată ce evocă întrepătrunderea apelor cu vegetaţia, deconcertante efecte de ecleraj care ne amintesc cât de surprinzătoare poate fi lumina filtrată de coroanele copacilor, dinamica luciului de ape sub care viaţa pulsează sau muzicalitatea ritmată a tuşelor de culoare ce empatizează cu sonorităţile apelor în cădere. De ce să pierdem aceste lucruri, de ce să nu le mai avem, pare că sună retoric întrebarea de fond a expoziţiei la care publicul este invitat indirect să mediteze…
O imagine-parabolă poate fi cea mai potrivită încheiere: din apele reci aflate dindărătul barajului de la Beliş, ridicat pe valea Someşului Cald, în verile secetoase, când apa scade, îşi face apariţia apocaliptică turla bisericii aflată acum pe fundul lacului. Un semn că atunci când apele nu vor mai curge, sfârşitul tuturor va fi foarte aproape.
*Claudiu Presecan, În numele râului– expoziţie de pictură, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, 9-25 aprilie 2015
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
