Formarea echipei
Inginerul Anghel Saligny (1854-1925) a fost numit la conducerea Directiei Generale a Munitiilor, unde timp de noua luni a incercat sa rezolve carentele din inzestrarea armatei romane. Functia primita de A. Saligny s-a datorat prieteniei pe care acesta a avut-o cu Ion I.C. Bratianu. Cei doi se cunosteau din octombrie 1899, cand Ion I.C. Bratianu, proaspat absolvent al Politehnicii si al Scolii de Poduri si Sosele din Paris, a fost angajat la Ministerul Lucrarilor Publice, ca inginer clasa a III-a, in serviciul lui Saligny, de la care tanarul Bratianu primea, saptamanal, invoiri si bilete de tren gratuite, pentru a se deplasa la Florica (jud. Arges), mosia familiei sale.
In echipa pe care si-a format-o A. Saligny au fost inclusi si o parte dintre tehnicienii care au lucrat in Comisia Tehnica Industriala, asa cum a fost cazul inginerilor Constantin Busila, Mih. Cioc, Tancred Constantinescu si a capitanului Draganescu. Gr.G. Stratilescu, fostul presedinte al Comisiei Tehnice Industriale, a preferat sa lucreze o perioada sub comanda lui A. Saligny, informandu-l pe acesta despre "lucrarile si actele referitoare la activitatea de pana atunci, in special actele cu caracter confidential, colaborand chiar intr-o oarecare masura la unele chestiuni ce se gaseau in curs de realizare".
Una dintre primele masuri luate de Saligny a fost sa mareasca diurnele pentru militarii care lucrau in subordinea sa, in conditiile in care duminicile si sarbatorile legale activitatea dura de la 9 dimineata la 12 noaptea. Stabilimentele militare au lucrat dupa programele fixate, unele chiar marindu-si productia. S-au construit noi fabrici de trotil, acid picric si de fenol la Pulberaria Dudesti. Din pacate, acestea au ramas nefolosite, din cauza ca nu au putut fi dotate cu masinile si instalatiile comandate in strainatate.
In schimb, industria privata a primit comenzi de razboi suplimentare. Cele mai importante lucrari s-au realizat la fabricile Lemaitre, Vulcan, Wolff, Ciriac, Budich, atelierele Leonida & Co din Bucuresti, Bratasanu (Craiova), Fernic (Galati) si atelierele industriei petrolifere Credit Petrolifer, Orion, Romano-Americana si Steaua Romana. Obuzele din otel au fost executate initial numai in atelierele CFR, la Arsenalul Armatei, Arsenalul Marinei din Galati si in atelierele portului Constanta, singurele dotate cu mijloace puternice de forjare. Ulterior, doar fabrica Lemaitre si societatea Romano-Americana au reusit sa-si doteze halele cu prese de forjat.
Rechizitionarea aramei
A. Saligny nu a renuntat la fabricarea obuzelor din fonta, produse la Scoala de Meserii din Bucuresti si in industria privata, mai ales la turnatoriile Hornstein (Bucuresti), care au executat 110.000 de obuze de 63 mm, si la atelierele Bratasanu si Waidman.
O mare parte din armamentul pentru dotarea armatei romane s-a comandat, pana in 1914, in strainatate. Multe dintre contracte au fost incheiate cu firma germana Krupp. Conducerea firmei a instiintat insa Ministerul de Razboi roman, prin Nota nr. 1.190/ 25 septembrie 1914, "ca din cauza starii de razboi in care se gaseste Germania" nu putea sa mai onoreze comenzile romanesti. Germanii au considerat situatia un caz de forta majora, mentionand ca vor executa comenzile "de indata ce se vor restabili imprejurarile normale".
Din cauza ca in Romania nu existau materii prime suficiente, s-au achizitionat materialele necesare din Elvetia, Italia, Spania si SUA, toate tari neutre. Transportul acestora in Romania s-a realizat cu trenul, prin Serbia si Bulgaria.
Cu toate astea, procurarea aramei pentru materialele de razboi a devenit din ce in ce mai dificila. Astfel, ministrul de razboi i-a solicitat lui Emanoil M. Porumbaru, ministru de externe, prin Nota nr. 34.689/ 11 decembrie 1914, sa intervina pe langa guvernul francez pentru a obtine aprobarea ca Societatea Manufacture francaise de tubes et accessories H. Palomon, Maisons Affort, Seine sa poata exporta Casei Franco Tosi din Legnano (Italia) palete din arama "pentru constructia turbinelor noilor noastre contratorpiloare". Problema a fost rezolvata prin interventia lui Al.Em. Lahovary, ministru plenipotentiar al Romaniei la Paris.
Cand A. Saligny a observat ca nu mai exista arama in depozitele din Romania pentru productia de armament, a rechizitionat metalul de la Societate Electrica din Craiova, o sucursala a societatii germane AEG. Protestul atasatului militar german la Ministerul de Razboi a dus la restituirea aramei, cumparata apoi de catre Directia Munitiilor la un pret cu 20,5 la suta mai mare decat cel existent pe piata. In aceste conditii, A. Saligny l-a informat pe Ion I.C. Bratianu ca "supusi austriaci au depozite de arama la noi in tara pe care vi le va indica numai dupa ce vom face un aranjament pentru fabricarea benzilor de arama", considerand ca "este straniu ca un strain sa poata acapara marfuri de prima necesitate pentru apararea tarii, ce ne poate paraliza apararea si sa nu avem dreptul de a le rechizitiona".
Comisiile din strainatate
Pe langA rechizitiile de materiale din tara, a continuat cumpararea de materii prime si aparate din strainatate. Una dintre comenzile externe ale Guvernului s-a referit la "o instalatie de telegrafie fara fir". Comanda nu a ajuns la timp si, la sugestia lui Vintila Bratianu (1867-1930), s-a executat in atelierele CFR o instalatie asemanatoare, conceputa de profesorul Nicolae Vasilescu-Karpen si de inginerul Gh.Em. Filipescu. Telegraful fara fir, conceput in Romania, a functionat ireprosabil pana la sosirea comenzii din strainatate.
Comenzile facute in strainatate au fost costisitoare. Astfel, in mai 1915, Romania trebuia sa primeasca din Rusia 60.000 de tone material de razboi, cheltuielile fiind apreciate de A. Saligny la "cateva zecimi de milioane". Un rol important in negocierea comenzilor externe l-a avut cateva comisii, conduse de ofiteri romani, care activau in strainatate. In mai 1915, colonelul Holban ducea tratative in Japonia pentru achizitionarea de otel, fonta si alama. Potrivit documentelor de arhiva, Comisia romana din Japonia era activa si in iunie 1917.
In Franta a functionat Comisia de aprovizionare cu munitii si materiale de razboi, condusa de colonelul Rudeanu. Aceasta avea subcomisii in Elvetia, Italia, Spania si SUA. Se cumparau materii prime pe motiv ca nu existau pe piata armament si munitii fabricate, iar o eventuala comanda de realizare a acestora ar fi dus la intarzieri si asumarea de Romania a unor obligatii politice si militare. Furniturile se depozitau la Marsilia (Franta), in magazii inchiriate si se transportau cu vasele Bistrita, Jiul si Bucuresti la Salonic (Grecia), de unde erau aduse in Romania, cu trenul.
Cu Franta s-au realizat doua conventii secrete, la 8 martie 1915 si 18 ianuarie 1916, pentru furnizarea de material de razboi. Din pacate, o parte dintre vasele care trebuia sa ajunga in Romania, cu materalul solicitat, au fost scufundate de submarinele germane. Comenzile insa au continuat. Din Franta s-au cumparat, la 21 iunie 1916, 250 t de alama cu 470 franci elvetieni/ 100 kg, platindu-se in total 3.435.898,75 franci. Din pacate, comanda realizata in Franta nu a decurs conform asteptarilor, intervenindu-se "atat la Guvernul francez, cat si la cel britanic pentru cedarea acestui contract, fara a se obtine vreun raspuns. Aceasta comanda este predata, receptionata si machetata; se reclama de urgenta, sub amenintare de proces, sumele necesare".
In momentul in care Bulgaria a atacat Serbia, in octombrie 1915, linia de aprovizionare a Romaniei prin Salonic a fost ocupata de bulgari. Depozitul armatei romane din Salo-nic, compus din armament, munitii, echipament, materii prime, aeroplane si automobile, a fost predat oficial generalului francez Maurice Sarrail (1856-1929).
In acest context, s-a schimbat linia de aprovizionare a armatei romane prin Arhanghelsk si Vladivostok. Transportul s-a realizat cu vapoarele romanesti Bucuresti, Bistrita, Dunarea si Jiul si cu nave straine. Vasul Dunarea a fost rechizitionat insa de germani, la 16 decembrie 1916, iar vaporul Bistrita a fost torpilat de submarinul german U 43 in apropierea coastelor Norvegiei.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
