În prezenţa cititorilor săi, Bruckner a repetat ce a spus în carte, anume că, şi neluată în serios, căsătoria este tot mai puţin dorită, existând tendinţa logodnei eterne. Heterosexualii se îndreaptă către concubinaj, iar homosexualii către căsătorie, crede Bruckner. În ceea ce priveşte fidelitatea, scriitorul spune că în numele fidelităţii faţă de sine, partenerii într-o relaţie îşi permit să aibă aventuri. De asemenea, el a spus că nu s-a găsit un antidot pentru tentaţia de a căuta în altă parte ceea ce partenerul nu mai găseşte în relaţie şi că i se pare mai gravă "fidelitatea din lene", adică tendinţa de a nu înşela pentru a nu avea probleme.
Pascal Bruckner a mai afirmat că sunt foarte multe feluri în care cineva poate fi infidel fără a înşela fizic partenerul, privându-l de un zâmbet, de tandreţe sau de sex. Cel mai grav caz de infidelitate este cel în care cuplul îşi pierde pasiunea şi cade în monotonie, a mai spus Bruckner. "Există forme de infidelitate care întăresc legătura între doi parteneri", a precizat autorul. El a adus astfel în discuţie şi practica schimbării partenerilor între două cupluri, cu deplinul consimţământ al celor implicaţi, spunând că speră să nu-i şocheze pe cei prezenţi. "Ştiu că aveţi standarde morale foarte înalte".
Dar mult mai captivant este Bruckner în carte, care începe dela constatarea că, în anii 60, odată cu avântul economic şi căderea tabuurilor, "eliberarea sexuală a devenit mijlocul cel mai obişnuit de a atinge neobişnuitul." "Anumite câştiguri din acea perioadă rămân incontestabile: schimbarea condiţiei femeii, contracepţia, divorţul, depenalizarea avortului, accesul masiv al celui de-al doilea sex către lumea muncii. Anii 60-70 au dat mai ales naştere acestui ciudat concept: iubirea liberală. Expresia a însemnat multă vreme promiscuitate, circulaţia trupurilor, aventurile amoroase. Acum însă trebuie înţeleasă la un nivel mai ridicat, ca oximoron prin excelenţă, ca mariaj improbabil al apartenenţei şi al independenţei."
Sexualitatea debordantă face o societate mai dreaptă. Însă Bruckner recunoaşte că voinţa de a face tabula rasa a eşuat - n-au dispărut nici căsătoria, nici familia, nici exigenţa fiedlităţii. Însă schimbările au produs regenerări considerabile şi permanente în societate. Chiar dacă nu exista niciun fel progres în dragoste.
O carte care poate fi citită cu folos şi de "progresişti" şi de "paseişti", care ne convinge că "iubirea nu-i bolnavă, ci este ceea ce trebuie să fie în fiecare clipă".
"Iubim atât cât pot iubi oamenii, adică imperfect."
Pascal Bruckner - Paradoxul iubirii, Editura Trei. Traducere de Irina Mavrodin
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
