La 78 de ani, Iosif Viehmann este decanul de varsta al speologilor din Romania. Doctor in stiinte geologice, cercetator la Institutul de Speologie "Emil Racovita", preda speologia si ecologia la Universitatile Babes-Bolyai si Bogdan Voda din Cluj-Napoca. Laureat al Federatiei Belgiene de Speologie (1958) si al Academiei Romane (Premiul "Emil Racovita" in 1963), a publicat sase carti si cursuri universitare si peste 200 de lucrari si comunicari stiintifice in 15 tari ale lumii. Preda istoria jazzului la Academia de Muzica din Cluj. De curand, a fost eroul unui experiment stiintific spectaculos.
- Ati realizat un experiment unic in tara, inspirat de o tentativa similara a NASA: studiul comportamentului uman in conditii de izolare completa. Cum s-a desfasurat acesta?
- Timp de 10 zile, impreuna cu prietenul meu, lectorul universitar Liviu Buzila, de 33 de ani, am stat izolati, separat unul de celalalt, fara a putea comunica, in Pestera Vantului din judetul Bihor, cunoscuta drept cea mai lunga pestera din tara prin cei 50 de kilometri ai sai. Scopul acestui experiment a fost acela de a innoi rezutatele cercetarilor de izolare in afara timpului ale speologului francez Michel Siffre care, in 1962, a stat 62 de zile intr-o pestera. Principalele rezultate ale acelui experiment sponsorizat de NASA s-au referit la felul in care se comporta omul cand traieste "in afara timpului', cand pentru el dispar notiunile de noapte, zi, ore etc. Tot Siffre a testat in acele conditii pastilele de hrana folosite ulterior in misiunea "Apollo 16". Revenind la experimentul din Pestera Vantului, vreau sa va spun ca partea sa absolut originala a fost aceea ca am fost total izolati de colaboratorii nostri de la suprafata. Nu am avut la dispozitie, asa cum s-a procedat in situatii similare, nici un mijloc de comunicare cu exteriorul. Ba mai mult, pestera a fost inchisa, iar custozii acesteia au plecat cu cheia la Cluj pentru 10 zile. In rest, ne-am luat cu noi tot ceea ce si-ar fi dorit un Robinson Crusoe al pesterilor: oua, sunca, salam (ambalate in plicuri), conserve de peste, porumb, mazare, fasole cu carnati, carne de pui, supe la plic, cartofi, ciocolata, alune, fructe uscate si proaspete, miere, dulceata. Bineinteles, lumanari si lanterne cu bateriile aferente. Am avut saci de dormit si saltele termoizolante excelente, asa ca ne-am odihnit confortabil. Si, mai presus de toate, am avut cu noi hartie si creion, pentru a ne putea nota observatiile asupra comportamentului organismului, evolutia starii medicale, dar si impresiile subiective ale trairilor noastre. Conducerea medicala a experimentului (neurolog si psiholog) ne-a obligat la tinerea unui jurnal detaliat.
- Si totusi, daca in acest interval de timp ati fi avut nevoie de ajutor, cum ati fi procedat?
- Singura modalitate de comunicare cu exteriorul, in caz de accident, era fluorescenina, o substanta pe care eram pregatiti sa o aruncam in apa raului care curge prin pestera. Undeva, pe versantul vestic al acesteia, acolo unde apa iese la suprafata, o echipa de studenti statea de paza 24 de ore din 24 si ar fi reactionat la primul mesaj...colorat venit din adancuri. Acestia, la randul lor, ar fi anuntat organizatia medicala de salvare SMURD din Cluj si Tg. Mures, care era pregatita sa intervina.
- Cum ati suportat cele 10 zile de singuratate?
- Inainte de a intra in pestera, ne-am facut analize medicale complexe, pe care le-am repetat la iesire. Acestea sunt in curs de evaluare de un colectiv al sectiei de neurologie de la Spitalul de Recuperare din Cluj, coordonat de conf. univ. Angelo Bulboaca, cunoscator al medicinei alpine. Ceea ce pot sa va spun acum este ca eu am fost mai ...nerabdator. Din cauza varstei, a stresului si a metodei de calculare a timpului - in functie de numarul scaunelor mele - am inceput sa astept echipa de salvare cu doua zile inainte de termenul fixat. De cealalta parte, Liviu a fost mai relaxat si calculase ca mai are vreo doua zile de stat in pestera. Echipa l-a gasit dormind. In general, el a dormit profund si a visat putin. In schimb, eu am dormit agitat. Am avut cosmaruri si halucinatii. Am auzit voci in pestera, picaturi care cad pe metal sau in pahare de sticla, vietati care se balacesc in apa, adevarate "fata morgana" ale adancurilor, proiectii ale gandurilor si ale sperantelor mele. De regula, traim intr-o lume a zgomotelor, de care suntem constienti abia cand ne izolam. De aceea, mi-au lipsit vocile cotidiene si muzica. Primele rezultate medicale comunicate arata ca Liviu a rezistat perfect din punct de vedere nervos, dar si-a slabit tabloul sangvin, in timp ce eu am avut parametrii biologici aproape neschimbati, dar am cedat usor nervos.
- An de an, studentii dvs. de la Facultatea de Biologie si Geologie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai au obligatia didactica sa va insoteasca intr-o tabara subterana. Trebuie sa recunoasteti ca 3-4 zile sub pamant reprezinta o forma de activitate scolara cel putin insolita...
- Recunosc, dar aceasta este programa analitica pentru anul II. Studentii au obligatia sa coboare in cel putin una din urmatoarele trei pesteri: cea mai lunga - Pestera Vantului, cea mai adanca - Pestera Tausoare din muntii Rodnei, iar cea mai plina de legende - Pestera Scarisoara din Apuseni. Anul trecut am fost in Rodnei. Imaginati-va un grup de 30 de studenti, fete si baieti, care pleaca dimineata din Cluj cu autobuzul, ajung pe seara sus, pe munte, la gura pesterii, incep sa coboare si pe la 11 noaptea poposesc la locul de campare, la 205m. adancime, pestera avand 400 m. Rucsacurile sunt pline cu tot ceea ce s-ar presupune ca avem nevoie: alimente, imbracaminte, mijloace de iluminat, aparate foto. Avem, de asemenea, saci de dormit si saltele. Ne intindem tabara, ne culcam, si a doua zi, la sculare, ceasurile noastre arata aproape ora pranzului. Aici se doarme mai mult si mai bine ca la suprafata. Pe parcursul zilelor cat raman in pestera, studentii fac expeditii subterane, fotografiaza, isi noteaza impresiile, gatesc fiecare ce-i place din propriile provizii. Iar la sfarsitul taberei, cand ies la suprafata, va asigur ca cei mai multi dintre ei sunt alti oameni. Lectia muntelui este aspra, dar minunata.
- Sunteti singurul speolog din tara aflat in activitate la o varsta la care altii stau la gura sobei. Care este secretul realizarii unei asemenea performante?
- Raspunsul il stiu pe de rost: prezent pe munte si in pestera, in dragoste si in muzica; absent la tigari, alcool, nesomn si galceava. Cat priveste existenta mea, credeti-ma ca vreau sa raman in viata, alaturi de familie si de prieteni, atata vreme cat le voi fi util si, oricum, inainte de a-i impovara.
- In timpul liber (mai aveti asa ceva?) predati un curs de Istoria jazzului, in tandem cu Virgil Mihaiu, la Academia de Muzica din Cluj Napoca. Exista vreo legatura intre stalactite si jazz?
- Am invatat muzica de la tatal meu, care a fost prim violonist al Operei Romane din Cluj. Pentru jazz, care face parte din cultura fundamentala a secolului XX, am un adevarat cult. Si, de fapt, care este diferenta dintre frumosul naturii si frumusetea muzicii? Gaudi, spre exemplu, reda in decorul fatadei bisericii Sagrada Familia din Barcelona frumusetea stalactitelor si stalagmitelor admirate intr-o pestera din sudul Frantei. De la jazz la stalactite este doar un singur pas pe care eu incerc sa-l fac saptamanal cu studentii mei.
- Ce ati face daca, peste noapte, v-ati imbogati?
- As amenaja pentru public pestera ghetarului de la Scarisoara. Am fi, cu siguranta, mai buni, mai concesivi daca am cunoaste mirifica lume a adancurilor.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
