Mersul lui dintotdeauna. Iesi afara. Soarele ardea si lumina fara mila. Orbul ridica ochii. Clipi des. Ranji. Clipind si ranjind fara incetare, traversa, bastonul sub brat. Treptat, ranjetul ceda mastii lui obisnuite. Merse pe strazile vechi ale orasului, pe cele noi, trecu mai mult decat era nevoie de pe un trotuar pe altul, urca in autobuz, intr-un taxi, strabatu un loc viran unde se depozitau gunoaie si fiare vechi, urca pe terasamentul caii ferate, tropai pe traverse, intre sine, depasi podul de fier si ajunse la campul de arini, nu se apropie de apa, nu se opri, se intoarse pe acelasi drum in oras.
Se opri la Greci. Grecii aveau o casa alba, cam darapanata, scunda, dar intinsa cat un conac, cotloane ascunse, camari inchise, nenumarate incaperi. In unele se adaposteau clostile, in altele porcii, niste oi, doua vaci si o magarita. In rest stateau oamenii, grecul batran, grecoaica batrana, ginerele lor, Lulu, caruia tot ?grecul? i se spunea de cand intrase in neamul lor, si fata lor, Eupraxia. Aveau o vie nu prea mare in fata casei, iar in spate vreo treizeci de pruni si meri. Faceau vin, tuica si otet de mere. Aveau o autorizatie pentru un chiosc cu placinte si racoritoare. Cresteau nutrii si iepuri de casa. Din grajdul urias de altadata zidisera cam la intamplare un fel de garaj unde tineau cele doua masini ale lor, un Aro nou si un Wartburg de vreo cincisprezece ani, iar in doua lazi mari, niste piese de motocicleta si alte cateva de la un tractor (bine unse si cu grija stranse in fel de fel de saculete de panza), era vorba despre Lanz-ul fostului morar, Arvinte, despre un N.S.U. dinainte de razboi si un Triumph de prin anii cincizeci si cinci cumparat de la un fost campion de inot care participase la Olimpiada de la Melbourne. Vindeau si lapte si oua. Isi mareau de la an la an numarul oilor. Din bogatiile lor de altadata ramasese doar o lingurita de aur pe care grecul cel batran o ascundea intr-o perna, in pod, printre vechituri de tot felul.
Orbul intra in odaia mare cat o sala de han, plina de ferestre cu obloane, si usi de la care plecau, ca drumurile dintr-o piata publica, coridoare sparte la randul lor de alte usi si ferestre. Fata de zapuseala de afara, aici era racoare, mai mult, pe sub usi se parea ca sufla, e drept, fara putere, un vant umed, inghetat.
Orbul se aseza la masa ingusta, lipita de perete intre doua ferestre, sub un calendar bisericesc de anul trecut. Pe masa era un sfesnic de bronz, o carafa de sticla, picior prelung si toarta ca un maner de sabie de parada, plina cu vin rosu, si doua pahare, unul de plastic, altul de inox. Se deschise o usa si intra Eupraxia. Avea o camasa alba de in, curata, necalcata, atunci luata de pe franghia cu rufe intinse la uscat, si o fusta neagra, lunga pana deasupra sandalelor impletite din rafie. Labele ei inguste, stranse in sandale si calcaiele mici luceau stins ca secera lunii. Orbul umplu paharele. Mana nu-i tremura. Nici o picatura de vin nu curse pe masa. Eupraxia veni langa el, ii lua mainile in brate, ramase cu tampla lipita de obrazul lui.
Pe alta usa intra Lulu, barbatul ei. Fusese legator de carti si instructor de dansuri la Casa de cultura. Acum statea mai mult pe langa socri. Era tanar si prea frumos, smead, maini de ceara si ochi sapati in tample, intunecati de gene femeiesti, lungi, dese, arcuite. Grecoaica cea batrana il iubea mai mult decat pe oricare dintre ai ei, ii facea toate voile. Isi alese un scaun din cele cateva ingramadite intr-un colt si se aseza la masa.
- Tu n-ai pahar, spuse orbul. Ce cauti aici?
- As putea sa te omor, spuse celalalt, dar nu prea merita. Am venit doar sa vad daca-i asa. Nu-mi vine sa cred ochilor...
- Ce sa vezi? intreba orbul, bland, soptit, cu mila. Si apoi glasul lui de zile mari, profund, melodios, rece, neinduplecat: tu n-ai cum sa vezi.
- Stii cat castig eu pe zi numai din placintele lui socru-meu si din acvariile mele, basca restu? facu celalalt si apuca de sub ciocul arcuit carafa, o ridica deasupra mesei si o puse la loc.
Orbul duse paharul plin la gura, il bau incet, inghitituri rare.
Eupraxia gusta din paharul ei, i-l dadu apoi orbului, intarziind mana ei pe degetele lui. El bau. Se ridica. Se indrepta spre una din usi.
- Nu acolo, nu acolo, striga barbatul tanar, acolo nuuuu... Vru sa se ridice din scaun, cazu la loc, lovi moale cu pumnul in masa.
Orbul puse mana pe clanta, impinse usa, dar se opri in prag. Eupraxia fugi cu pasi marunti, se lipi de el, isi cauta loc la subsuoara lui, trecura amandoi pragul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
