In anii nouazeci, cand citeam cu infiorare prozele lui Radu Aldulescu, Daniel Banulescu, Dan Stanca, Felicia Mihali, Caius Dobrescu, am propus formula "realism apocaliptic". Ma temeam, in fond, pe atunci, ca - sulfurosi ca infernul, scaldati in sarcasm, amoralitate si cinism, ori inramati in parabole obsedate de Kali Yuga, morti ritualice s.a.m.d. - Bucurestii vor sucomba literar intr-o morbidete de carnaval fetid.
Si ca tot ceea ce compunea blazonul de clima temperata al prozei noastre, structural refractare diabolicului protestant, era in coma, avand nevoie de resuscitate artificiala.
Iata, insa, ca - din disperare? din intamplare? nu conteaza - respiratia gura la gura a fost indeajuns de benefica si anii 2000 ne-au dovedit, slava Domnului, din plin, ca Petre Barbu si Petre Cimpoesu nu sunt singuri si ca in curtea cu miracole domestice a prozei hatre, de instinct satirizant cu tandra ironie, ambiguitati pufoase, reverii cehoviene si ludic gogolian evolueaza, cu diferit ecartament al aripilor narative, Dan Lungu si Lucian Dan Teodorovici, Catalin Mihuleac, Cornel Ivanciuc si Cornel George Popa, Florin Lazarescu, T.O. Bobe si Radu Paraschivescu, intr-o vreme care inca mai incolteste cartile unor vechi specialisti ai ironiei supraetajate precum Horia Patrascu si Tudor Octavian.
Inainte de a va delecta cu Sfarsitul lumii * (ca stranepoti mioritici, devine ca intru Apocalipsa ne simtim fericiti&acati precum calcanii pe fundul marii!), recunoasteti ca nici dumneavoastra nu-l stiati pe Tudor Calin Zarojanu altfel decat il stiam si eu, adica un bun gazetar cultural. Rubrica lui, "Underground", din Ziarul de Duminica, suplimentul cultural de vinerea al Ziarului Financiar, puzderia de articole, reportaje, note din Flacara lui G. Arion sau din Zig-Zag-ul lui Alex Stefanescu sunt produsele unei combustii inteligente, cat se poate de etic intretinute, cultivand cu incantare fabula - adica detaliul social pitoresc, caricatura bonoma, pigmentul viciat din comportamentul comunitatii, hohotul absurd din fiziologia strazii s.a.m.d. - dar niciodata in deficitul moralei acesteia.
Om de poanta fina, politicos dar malitios, cu un ce mocqueur in zambet, gestica si atitudini, Zarojanu este pufos la fire, dar iute sfichiuitor la o adica. Muschetarul ironiei sale - asa l-as boteza, dac-ar veni vorba la modul livresc. Subtire, afabil, elastic, atasant, gratios, el isi drapeaza labirintica tepoasa interioara intr-o perdea de franjuri surazatoare. Desi aparent introvertit, sceptic, resemnat, cu un aer visator, de relativist hedonist cu amaraciune si cearcan boem, Zarojanu este obsedat de real, este permanent agresat de patologia bucuresteana a tranzitiei si este dominat in fapt de o clocotitoare vointa meliorista, civic-educativa. In fond, un idealist constient de "anacronismul" credintelor sale si care, in consecinta, postmodern, isi relativizeaza singur, autopersiflant, pornirile si "misia".
Ironia tandra, niciodata acida si dizolvanta, ba, inca, atinsa uneori de melancolie, face buna pereche cu tendinta aceasta de autodistantare prin parodicul ce dizolva numaidecat ispita vanitatii si puseurile obrazniciei textuale. Temperament flegmatic, Zarojanu are dese inversunari impotriva prostiei, a netrebniciei, a complacerii cvasigenerale in minciuna si mizerie morala, insa textele, pledoariile sale directe sau piezise, nu adopta niciodata tactica biciuirii pamfletare, ci numai strategiile persiflarii.
Acest dublu impuls relativizant - ironie plus autopersiflare - ii caracterizeaza si romanul, asa cum vom vedea saptamana viitoare.
*) Tudor Calin Zarojanu, Sfarsitul lumii, Editura Polirom
Nota bene:
Sunt in spital - al doilea infarct, plus by-pass-ul. Onor cititorii sunt rugati sa-mi ierte procedeul, dar ca sa nu las pustiu chenarul de fata va propun in avanpremiera prefata unei carti seducatoare. Sper sa ne revedem sanatosi. DCM
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
