Ziarul de Duminică

Jurnal neterminat - o carte emoţionantă/ de Ziarul de duminică

Jurnal neterminat - o carte emoţionantă/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

29.06.2012, 00:03 328

Pasiunea ei cea mai mare a fost astronomia. La vârsta de şase ani a început să citească albumul "Astronomie şi spatiu" pe care îl primise cadou de la mama ei. Până să fie depistată cu cancer şi-a dorit sa devină astronom la NASA. Mai târziu şi-a dorit să devină psiholog oncolog, visa să plece în Belgia la specializare. Dorea să-i ajute pe cei care sufereau de această cumplita boală, considera că psihologul este medicul sufletului, că fără a vindeca sufletul de frică, nu ai nicio şansa să vindeci trupul.

Daria Hornoiu s-a născut pe 9 iulie 1989 la Drobeta Turnu Severin. În anul 2002 a fost diagnosticata cu neuroblastom. A studiat la Liceul Pedagogic "Andrei Mureşanu" până în clasa a VIII-a, apoi a urmat cursurile Colegiului Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov. La sfârşitul studiilor, colegiul i-a acordat Diploma pentru creaţie literarăşi merite deosebite. În 2006, a publicat cartea "Dincolo de oră". În anul 2008 avea să fie recompensată cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România la secţiunea jurnal. Urma să încheie cursurile Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov ca şefă de promotie.

Daria Hornoiu a murit la 21 de ani.

"Jurnal(ul ei) neterminat" a fost publicat luna aceasta de Editura Pandora M, colecţia Shock.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO