Episodul 7. Prima lui Coleasa
Cand ai o zi buna la birou si o stare de spirit constructiva, astepti cu mare placere ora cinci, cand intri in weekend. Mai ales ca la cinci vine si ala... aaaaa... Mititelu, la care i-ai rezolvat dosarul si l-ai bagat pe teava si trebuie sa cotizeze, mai ales ca tipu' e simpatic si a inteles repede ce si cum. De cand e functionar la Comisia de Fond Funciar din Prefectura, Coleasa a schimbat garsoniera ramasa dupa divort cu un apartament de trei camere. Si umbla vorba ca ar fi pus ceva si la ciorap, desi nimeni nu i-a vazut si pipait ciorapu' ala. Oricum, e sigur ca toate cererile de retrocedare trec prin mana lui. Iar cine controleaza circuitul hartiilor controleaza rezolvarea problemelor. Din punctul de vedere al lui Coleasa, postulantii se impart in trei categorii: fraierii, pragmaticii si revolutionarii. Primii sunt aia care vin cu caciula in mana si se roaga frumos: soarta lor, in general, e pecetluita. Pragmaticii stiu exact cat e lege si cat e tocmeala intr-o treaba asa de importanta precum retrocedarea terenurilor din judet si, in general, fac parte din categoria cumparatorilor de drepturi litigioase si apropiatilor acestora plus alte categorii de oameni orientati. Daca esti atent cu ei - ca pot fi si periculosi daca au vreo nemultumire -, sunt cei mai buni musterii. In fine, revolutionarii vin cu povesti, cu gura mare, cu parintii lor de-au murit in puscariile comuniste, cu amenintari, cu Europa, cu alte cacaturi. Dupa ce dau piept cu sistemul si cu Coleasa, se redistribuie la primele doua categorii, majoritatea la prima.
Cinci fara douazeci. Sperand ca Mititelu nu intarzie, Coleasa pune mana pe un dosar, sa-si omoare ultimele minute dinainte de sfarsitul zilei de munca. Mihaila Grigore. Conform legii... Cutare... Numar de inregistrare... Din data... s.a.m.d... Expresia asta il fascineaza pe Coleasa, cum se pot transforma patru litere scrise mai ales in documente si chestii serioase intr-un enunt atat de lung: "Si asa mai departe"? Prima pagina e un Memoriu catre prefect. Dosarele care incep cu Memorii scrise de mana sunt pierdere de vreme. Citeste scrisoarea: uneori, scrisorile astea sunt amuzante si, oricum, are cateva minute de omorat:
"Ce-o facut primaru asta? Fereasca Dumnezeu! Am ajuns de-am umblat pe la judet, pe la Prefectu! N-a dat nime nimic pe mine. Uitati-va aici la mine: ranile de pe front. Inca am schije in mine. Dupa 3 ani si doua luni de front si de spital am venit acasa si mi-o dat si mie o jumatate de iugar de pamant. Surorile si fratii mei s-or refugiat. Am fost 9. Eu fiind cel mai mic am ramas in sat, apoi am mers la armata. Am luptat pana la Don. Am stat in spital ranit. Cand m-am intors mi-o dat o jumatate de iugar de pamant, in doua locuri. Unul mai rau pe deal si unul la Barc. Asta din Barc mi l-o luat primaru cu sefu asta care o impartit pamantu. Ca imi trebe martori. Ei mi-o luat pamantu si o bagat pe altii. N-am avut nici un cuvant. Dupa ce s-o stricat colectivu toata lumea a umblat dupa pamant. Io am ramas mai la urma. Sefu asta zice: Io nu ti-l dau ca nu ai martori. Ma duc la primar. Ma cunoaste si-l cunosc, ca eu am fost paza la colectiv si el a fost inginer. Nici o aparare nu mi-o luat. Hai maine dimineata! 22 de zile pe mine om batran de 74 de ani m-o purtat dupa pamant. 22 de zile. Dupa 22 de zile, s-o gatat de impartit pamantu acolo. Zic: Domnu primar, nu mi-o dat. Iaca-s doi ani de zile si nu mi-o dat pamantu. Zice: Du-te vezi unde este in plus! Io stiu unde este in plus, da' nu vrea sa mi-l dea. Am fost si la dumneavoastra in birou, domnule Prefect, da' nu erati, numa' inlocuitoru. Tat asa mi-o zis ca numa la comuna trebe sa-mi rezolve. Om batran, ma poarta pe drumuri degeaba."
Cinci fara zece. Coleasa casca. Dosarele de genul asta se rezolva de obicei cu doi metri patrati de pamant in cimitirul comunal. Nu e treaba lui, n-a facut el lumea asa cum este, daca are careva vreo revolta sa se adreseze lui Dumnezeu, presedintelui, justitiei si, in general, oricui vrea, ca de aia se cheama sa suntem o tara libera.Cinci fara cinci. Batai in usa. Coleasa a ramas singur in birou.
- Intra!
- Traiti!
- Poftiti, domnu' Mititelu!
- Multumesc, domnu' Coleasa!
- Problema s-a rezolvat, dosarul e inregistrat cu toate actele in regula. Aveti aici confirmarea si numarul de inregistrare si-asa mai departe.
- N-as vrea sa va suparati pe mine, dar sunt asa bine dispus ca am rezolvat treaba incat, cu tot respectul, mi-ar face placere sa acceptati invitatia mea, sa iesim la o bere, la un gratar, e o zi minunata. Nu, sa nu ma intelegeti gresit, e un gest dezinteresat, amical daca-mi permiteti.
Pana la iesirea din Prefectura, deja stabilisera sa se tutuiasca...
*
Sunt lucruri care nu se uita niciodata. Prima dragoste. Primul sarut. Prima spaga. Dupa vreun an de functionareala si adaptare, Coleasa descoperi dulceata spertului. Un plic de colo pentru un dosar invartit mai repede intre birouri, cateva bancnote de dincolo pentru doua telefoane la colegi sa urgenteze lucrarea cutare. Nimic complicat, nimic fortat, lucruri la fel de firesti ca respiratia. O invitatie in weekend cu cheltuielile platite, o masa la restaurant, o favoare oarecare.
Prima data cand a gasit o bancnota intre filele unui dosar, a avut un moment de ezitare. I s-au activat, pentru o clipa, reflexele de procuror ratat. Apoi s-a cinstit din banii aia cu un sir de coniace. Si si-a injurat parintii, scoala, anturajul si educatia. Treizeci de ani l-au invatat toti ca trebuie sa fie cinstit, sa-si tina cuvantul dat, sa respecte legea, sa ajute batranicile sa treaca strada si sa le cedeze locul in autobuz. O gramada de mizerii care iti schimba soarta si iti inchid portile. Ajungi in lume si vezi ca noroc au curvele si pramatiile. Lumea o conduc aia care nu cred in nimic si care-si baga picioarele in tot ce i-a invatat scoala. Uneori, le e usor, nici n-au facut multa scoala. Oamenii puternici isi invata copiii de mici ca totul e al lor, ca totul se poate cumpara, ca legile si principiile sunt pentru fraieri. Le platesc copiilor chiuretajele pentru prietenele lor minore si le cumpara masini la majorat. Le pun pile, fac presiuni cand au probleme si le cumpara diplomele. Asta inseamna educatie de invingatori, mama ma-sii de viata! Si el isi face probleme pentru o bancnota!
Si-a linistit constiinta executandu-i omului dosarul impecabil, de l-a facut pe ala sa-i mai dea o bancnota, din proprie initiativa. Si n-a mai avut niciodata dileme de genul asta. Dupa vreun an de ciupeli fara incidente neplacute, o alta probleme a inceput sa-l chinuie. Daca afla prefectul cine stie de unde ca el a pus mana? Lumea e rea, putine sanse sa nu-l toarne careva pana la urma. O saptamana intreaga s-a perpelit, fara somn, fara liniste, fara chef de viata, arata asa de rau de-au zis colegii ca e bolnav si i-au recomandat sa se caute la doctor. A imaginat o suta de scene penibile in care il cheama prefectul si-i face un scandal monstru si-i pune in vedere sa-si caute de lucru. In cele din urma, s-a hotarat sa procedeze barbateste si sa ia taurul de coarne. Si-a facut curaj, s-a dus intr-o dimineata in anticamera prefectului si-a anuntat ca are o chestiune urgenta si delicata. A fost invitat repede inauntru. Drumul de la usa la biroul prefectului, oricum destul de lung, a fost un chin. A dat buna dimineata si a simtit ca-l ia cu ameteala.
- Repede, i-a spus prefectul. S-a uitat la el. Domnule, da' dumitale ti-e rau. Stai jos! Matilda! Un pahar de apa pentru dl Coleasa!
I-a adus secretara apa. S-a asezat, a baut din pahar incet, amanand momentul cu cateva fractiuni de secunda. Nu se putea uita in ochii prefectului, privirea ii aluneca pe langa el, catre drapelul tricolor din fundal. Prefectul, mic, uscativ, energic, il privea intrigat, in vreme ce tigara i se consuma singura pe marginea scrumierei.
- Domnule prefect, imi cer iertare ca va deranjez cu o problema personala, dar ma simt obligat prin datoria de loialitate pe care o am fata de dumneavoastra sa fac acest gest si nu-mi este deloc...
- Coleasa, daca ai putea trece de introducere, ti-as fi recunoscator. Astept o delegatie din afara peste zece minute.
- Stiti... ma iertati.. cu dosarele astea...cu terenurile... ca sunt multi...
- Asa...
- Mi-e tare greu... nici nu stiu cum sa va spun... trebuie sa ma intelegeti... am mai pus si eu mana... am mai luat cate ceva... cate o atentie... putin, nu mult...
Prefectul s-a uitat vreo doua secunde la el cu o privire lipsita de orice expresie. Apoi, Coleasa a invatat sensul sintagmei "a se cracana de ras". Prefectul inceput sa rada. A ras vreo doua minute de se scutura camasa pe el, transpirase tot, a inceput sa se inece si sa tuseasca. S-a linistit intr-un tarziu si a redevenit oficial.
- Asculta-ma bine, Coleasa! Stiu ca ai luat bani de prima data de cand ai facut-o, nu ma intreba cum. Daca nu o faceai, credeam ca esti prost si eu nu tin prosti in institutie. Si tine minte de la mine: sunt doar doua feluri de oameni care sunt prinsi! Vrei sa stii care?
- Ca... care? a ingaimat Coleasa complet dezorientat.
- Aia tampiti si aia prea lacomi. Daca nu te incadrezi intr-una dintre categoriile astea doua, fa-ti treaba linistit si vino sa ma consulti cand ai chestiuni mai dificile de rezolvat. Acum esti liber, am un program incarcat, mersi ca m-ai inveselit pe ziua de azi.
Coleasa s-a dus ata la seful de birou, i-a cerut liber sub pretext ca nu se simte bine, ceea ce nu era departe de realitate, si-apoi s-a ingropat intr-o carciuma. Seara s-a dus la curve, desi era luni si ziua lui obisnuita de curve era vinerea.
In luna urmatoare, cand s-au facut listele de premieri, el avea cea mai mare prima dupa seful de birou. "Din dispozitia prefectului", sopteau colegii. "Coleasa e pila prefectului", spuneau si, dintr-o data, le-a devenit tututor simpatic. Usile i se deschideau mai usor, i se raspundea mai repede la telefon si toata lumea era draguta. Si s-au inmultit si plicurile.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
