Episodul 4. Scriitorii si fericirea
Intalnirile memorabile sunt, desigur, cele la care ea nu vine. Era vorba sa va intalniti la ora 8. Toata ziua te-ai gandit la ora 8, ai fantasmat despre ce-ai sa-i spui si ce-are sa-ti raspunda. Ai fabulat fara intrerupere citind o carte sau facindu-ti omleta (neaparat fara ceapa, mirosul de ceapa nu dispare pana la ora 8). Ai ajuns cu o jumatate de ora mai devreme. In minte sta-nsurubat urmatorul gand: daca e cu adevarat interesata de aceasta intalnire, va veni si ea macar cu un sfert de ceas mai devreme, cu zece minute macar, cu cinci. La 8 fara 3, se simte indoiala: mai vine sau nu? Privitul la ceas devine mecanic. Este ora 8. Gandesti ca asa-s femeile, intarzie intotdeauna. Ii acorzi un sfert de ora. Fumezi tigara de la tigara. Tresari la fiecare silueta feminina in departare si-apoi esti dezamagit. Te uiti la ceas: o mai astepti inca trei minute. In clipa aceea, iti aduci aminte ca, ultima data cand l-ai verificat, ceasul tau mergea inainte cu patru minute! Patru minute de sanse in plus ca ea sa apara. Trec si minutele alea. Nimic. In fond, n-ai nici o treaba, mai poti astepta putin. Sigur v-ati inteles pentru ora 8? Parca era vorba de ora 9. Da, da, da, s-ar putea ca ea sa fi inteles ora 9.
O iei de la capat. Trece si ora 9. si-apoi te duci si te culci. Singur.
*
Suntem surzi, orbi si muti. Traim ca si cand am fi pe cale sa murim, cu simturile in amortire. Disponibilitatile noastre sunt strict cenzurate. Numim aceasta stare "normalitate". Trecem pe langa destinele noastre cu firescul cu care respiram. Refuzam sa deschidem usile, avem liste tiranice cu "asa se face" si "asa nu se face".
In urma cu multi ani, eram la volan si, intr-un moment de neatentie, am accidentat o femeie pe trecerea de pietoni. N-a fost nimic grav, nu aveam viteza, a cazut pe asfalt, am oprit intr-o clipa, am alergat la ea panicat, am luat-o in masina si am dus-o urgent la cel mai apropiat spital. N-avea decat cateva vanatai si niste julituri, doctorii au examinat-o, au pansat-o si i-au dat drumul. Am asteptat-o acolo, am intrebat-o daca vrea sa mergem impreuna la Politie sa declaram incidentul. S-a uitat la mine, a zambit si a spus: Nu, vreau sa ma inviti la o cafea. Din incidentul asta s-a nascut o poveste de dragoste, pasagera, tonica, vie. Am inteles atunci ca nu exista nici o reteta dupa care poate intra in viata noastra cineva sau ceva care sa ne aduca relief, culoare, adrenalina, amintiri. Daca poate fi femeia pe care ai accidentat-o pe trecerea de pietoni, poate fi oricine. Poate fi mitocanul care te ciupeste de fund in metrou si spune Ce faci, papusa? Pe care-l injuri desi l-ai aduce la picioarele tale cu un zimbet. Poate fi functionara acra de la ghiseu. Cititorul de contoare. Vecina curioasa.
E incantator sa-ti traiesti viata asteptandu-te sa ai o surpriza in fiecare clipa. Sa fii cu simturile treze, la panda, sa te uiti cu atentie la fiecare om, la fiecare caine, la fiecare copac. Sa crezi ca fericirea iti poate exploda in fata oricand. Suntem atat de naivi atunci cand credem ca bucuria e ceva complicat si atipic! Te rog eu, cititorule, deschide-ti mintea si vei vedea cat e de usor sa fii fericit! O tigara si o cafea tare. O raza de soare. Entuziasmul unui copil. O cina romantica alaturi de femeia ta. Un caine. Un copac. Lucrurile marunte pe care le ignoram, pe langa care fugim nebuneste pentru ca am fost invatati sa ne socotim persoane onorabile si cu succes doar dupa cat suntem de orbi, de surzi si de muti.
*
Dar destul cu lirismul, sa fim rezonabili! Viata se traieste aici, unde, dupa toate criteriile socialmente acceptabile, trebuie sa fii politician sau fotbalist. Asa faci destui bani sa investesti in imobiliare si sa-ti cumperi fericirea. Eu nu sunt nici de unul nici de altul.
Dar despre politicieni, as prefera sa nu discutam. Ne raman fotbalistii. Asa ca voi fi direct, ca sa nu consum ineficient semnele tipografice si timpul cititorului. M-am saturat de fotbal!!!
Nu mai pot deschide un ziar, ca e musai sa aflu care fotbalist a mai pus-o cutarei crainice ori vedete. Nu inteleg de ce trebuie sa aflam totul despre fotbalisti, ce numar poarta la ghete, daca le plac chiftelutele cu susan, daca nevestele lor merg la sala, daca mamele lor sunt mandre de ei, daca plozii lor din casatoriile anterioare primesc pensie alimentara mai mare ori mai mica. M-am plictisit sa constat ca tot ce stranuta, secreta si produce un fotbalist si rudele sale pana la gradul patru e subiect de tocsou si dezbatere publica. Macar pe vremea strabunilor nostri romani gladiatorii traiau sub zodia tragismului, oricare dintre ei stiind ca fiecare meci la care participa poate fi ultimul.
Din punctul meu de vedere, asa cum arata acum, fotbalul e preocuparea predilecta a tugulanimii, maneaua sporturilor. Cu exceptia meciurilor nationalei, care au un important rol de coeziune sociala cu tenta nationala si la care ma uit si eu, gasesc ca nu exista mai mare pierdere de vreme decat sa stai toata ziua cu ochii pe douazeci si doi de indivizi exagerat de bine platiti care alearga o basica pe un teren. Cat despre "cultura" care infloreste in jurul fenomenului fotbalistic, sunt siderat de profunzimea ei. Reperele axiologice ale acestei lumi sunt scuipatul semintelor, invartosatul organelor genitale si varatul lor obsesiv prin gurile preopinentilor, rasismul, violenta si toate formele imaginabile de neandertalism.
Am un amic posesor de apartament in blocul Perla, pe Dorobanti, cu balcon pe stefan cel Mare. Asadar, am avut privilegiul de a asista din loja la afluirea catre stadionul Dinamo a suporterilor la un meci Steaua-Dinamo. Sute de jandarmi, calare, pe jos si motorizati, transpirau al dracului sa desparta cele doua galerii care urlau una catre alta de mame, tati si dumnezei. O intreaga desfasurare de forte, stare de razboi, tactici si strategii, cai speriati, prostime multa. Oare noi, contribuabilii, ce pacate ispasim de trebuie sa platim asemenea operatiuni cvasi-militare pe strazile oraselor noastre? Am vazut parinti carandu-si copiii de cinci, sase, sapte ani, expunandu-i cu buna-stiinta unui arsenal verbal a carui utilizare ar face-o sa roseasca pana si pe cea mai experimentata vedeta porno.
Din punctul meu de vedere, acesti oameni ar trebui decazuti urgent din drepturile parintesti pentru ca e o crima sinistra sa expui un copil la violul in grup pe care-l reprezinta un meci de fotbal pe stadion.
*
- Pai si cum? va intreba cititorul. Nu vrei sa-ti faci copiii fotbalisti? - Nu. - A-ha! Scriitori vrei sa-i faci, sa fie ca tata! - Nu!!! Urasc scriitorii, detest breasla asta in ansamblul ei desi exista, inauntru, oameni pe care-i apreciez si unii pe care chiar ii iubesc pentru calitatea si/sau pentru talentul lor. Ma injur pe mine insumi pentru ca mazgalesc randurile astea inutile. Ma gandesc adesea ca am risipit in scris, de-a lungul vietii, oportunitati de-a face bani, cariera ori de-a cuceri femei. Dar sunt mai dependent de scris decat cel mai inrait fumator de tigara lui. Scrisul meu e o boala.
Nu reusesc nici astazi, dupa multi ani de meditatie asupra subiectului, sa pricep ce magnet ii atrage pe romani inspre scris. Suntem atatia scriitori incat ar trebui sa fim nauciti de-asa revarsare de creativitate nationala. Avem in Uniunea Scriitorilor la fel de multi membri cati numara organizatia similara din China, la o populatie de saizeci de ori mai mare! Trece o vreme si afli ca si cutare scrie carti. Am avut prim-ministru poet, ministru de finante poet, alti politicieni, oameni ai Bisericii, functionari publici, patroni, toti se vor scriitori. Vezi cate-un amarat prin vreo crasma si-ti spune unul cu respect ca ala "a scris o carte". Nu stiu ce efigie de onorabilitate confera scrierea unei carti. Nu stiu de ce se inghesuie toti sa publice. In ziua de astazi, e o simpla formalitate sa publici o carte. Cu o mie de lei, scoti o placheta, cu un litru de tuica buna gasesti un critic sa aseze doua vorbe binevoitoare pe coperta. Dupa aia, ajungi la stadiul la care fumezi mult si bei votca ieftina plangandu-te ca nu te inteleg nenorocitii de contemporani. Nu aduce nici un fel de avantaje dar te plaseaza pe orbita Panteonului. Oricat de prost scriitor ai fi, iti gasesti un "maestru", ii dai de baut, ii aduci gagici care bat la portile afirmarii, ii faci servicii, masaj la talpi si gadilat la orgoliu. Maestrul va avea grija de tine, va vorbi despre tine dand ochii peste cap de fabulosul revelatiei pe care a avut-o in ce te priveste, va gasi ocazii sa te "prezinte", are un amic la ziar care va scrie "de bine" despre productiunile tale si incet, cu migala, cariera ta literara se construieste. Mai prinzi un ciolan la cutare fundatie ori uniune "de creatie", o bursa literara, o sinecura pe undeva, aburesti niste sponsori bine intentionati.
Din cate lighioane am cunoscut la viata mea, scriitorul prost e cea mai nesuferita. Scriitorii, de altfel, sunt cea mai nesuferita gasca. Nu se inteleg niciodata doi cate doi, mereu te obliga sa citesti cronica lu' cutare la ultima lor productiune, aia "de dreapta" se supara si nu te mai saluta daca te vad stand de vorba cu aia "de stinga", daca ai vreun prieten optzecist te injura de mama nouazecistii ori douamistii fara macar sa stie cum arati la moaca.
Nici nu e de mirare ca de la intalnirile scriitoricesti publicul cam lipseste. Scriitorii, ei intre ei, intr-un nesfarsit act de autoerotism, se flateaza, se injura, se lauda, se cearta, isi dau reciproc premii care nu folosesc la nimic si esueza intr-un ocean de alcool gratuit. Cam asta e lumea literara. Deasupra ei plutesc, in drumul lor, cei cativa scriitori beneficiari de talent si vocatie, inconjurati de harmalaie, scrobeala si intepenire sufleteasca.
Dar, desigur, totul e o gluma. Daca si copiii mei vor vrea sa se faca scriitori, vor avea binecuvantarea mea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
