• Leu / EUR4.7536
  • Leu / GBP5.4061
  • Leu / USD4.3072
Ziarul de Duminică

La tribunal

La tribunal
7 iul 2006 90

Cultura bine sedimentata, spirit critic si rationalism stiintific, un interes constant si fecund pentru problematica fierbinte a modernitatii romanesti si o revista de tinuta, Apostrof, in care toate aceste elemente si calitati ale scrisului Martei Petreu se articuleaza sub forma de constructie coerenta si durabila. Dar unde este poezia?

La douazeci si cinci de ani de la debut (cu volumul Aduceti verbele), poezia autoarei de la Cluj este in suferinta. O spun cu parere de rau, fiindca o pretuiesc mult pe aceasta remarcabila eseista, autoare a unei carti fundamentale despre Cioran si o prezenta luminoasa pe scena noastra literara. Dar paginile ei de exegeza si cele de versuri nu merg, impreuna, intr-un sens ascendent. Excelenta celor dintai e asigurata si prin posibilitatile de supraetajare intelectuala, pe fundamente mai vechi. In schimb, poemele din Scara lui Iacob* indica o tot mai accentuata devitalizare lirica, apropierea poetei de pragul silogismelor versificate.
Volumul de fata este extrem de atent pus in pagina. Poemele comunica unele cu altele, intr-o structura ondulatorie si, finalmente, circulara, ca intr-un capitol sau un intreg veterotestamentar din care, de altfel, se inspira. E un unic text, fragmentat din necesitati de ordin editorial, nu compozitional, o lectie amara pe care poeta-personaj o cere si o primeste, o intelege si o reduplicheaza cititorului solidar. Tema ei centrala este suferinta omeneasca, fara fund si fara leac, datorata lipsei de perspectiva metafizica si iluziilor taiate, una cate una, pana cand din fiinta noastra mai ramane un ciot noduros si sterp: "Cel mai bine este sa ai o gramada mare mare/ de dorinte si iluzii:/ vor fi pierdute vor fi calcate-n picioare/ Pana s-atingem forma deplina/ (o carne bine tocata/ facuta una cu tarna una cu prundul)/ trec peste noi bocanci roti trenuri senile// Sunt in alta varsta: senina/ si-acum stiu ca totul este sa ai la inceput cat mai multe pretentii/ un munte de visuri de planuri marete/ un roi de amagiri zumzaind fermecate/ ca o colonie de viespi de padure/ in tartacuta mea de femeie/ Asa: ca sa ai de-unde pierde/ Fiindca/ fi-vor pierdute ca niste membre cuprinse de cangrena gazoasa/ Da. Vor fi una cate una taiate retezate distruse/ pana ramai - sunt o fiinta umana - un ciot noduros" (Varsta senina).
Semnificatia fragmentului e limpede, aproape univoca; si tocmai in aceasta autolimitare, intalnita in majoritatea bucatilor din carte, sta hiba ei esentiala. Marta Petreu sacrifica valorile de sugestie ale poeziei, inefabilul sau, misterul reprezentarilor si ambiguitatile fertile in favoarea unei retete discursive, cvasiretorice, in care totul apare cu o claritate ucigatoare. Pe de o parte, eul moral se arata scindat si convulsiv, traind la o inalta tensiune combustia vietii si coborand, in loc sa urce, pe o scara a lui Iacob fara ingeri - si fara speranta mantuirii. Pe de alta parte, insa, toata aceasta sfasiere launtrica e impachetata in versuri ordonate si cuminti (in sensul rau al termenului), impresionante ca document uman, dar irelevante estetic. Se observa si din secventa citata mai sus repetitia inutila a unor imagini inrudite ("facuta una cu tarna una cu prundul", "trec peste noi bocanci roti trenuri senile", "un munte de visuri de planuri marete/ un roi de amagiri"), cu mentinerea textului la acelasi nivel de intensitate lirica. Constienta, probabil, de aceasta deficienta datorata supraproductiei semantice (caci constiinta, ratiunea, logica reprezinta cei mai puternici aliati si cei mai aprigi adversari ai Martei Petreu), poeta cauta rasuflarea naturala a limbajului, strecurand cate un "oho" intr-o placheta rece si severa ca un tribunal; sau abordeaza frontal problema, cu o deplina luciditate autoscopica: "Astazi nu mi se intampla nimic/ De multa vreme nu mai am nici o dorinta reala/ nu imi mai talazuie sub piele/ nici un copac cu frunze de aur nu isi mai fosneste metalul/ la mine in creier/ si nici un barbat mirosind a pulberi si sare// nu// Nimic. Am stocate/ informatii fapte am legile logice/ Pot sa fac silogisme corecte/ la nevoie pot chiar sa produc adevaruri/ ca un frigider care produce cuburi de gheata" (Nimic).
Insasi disocierea interioara e una prea neta, fara rest: de o parte dorintele care talazuiesc (sau nu) sub piele, biologia, instinctele, senzatiile; de cealalta, ratiunea frigorifica, mortificanta in limpezimea ei ordonatoare. Dar putem oare trasa o linie de ferma demarcatie intre cele doua entitati? Nu tind ele spre intalnire si asociere launtrica? Din aceasta perspectiva privind lucrurile, e insuficienta si ineficienta metodologia autoarei de a da carnii partea ei lirica, compunand versuri despre "urzeala colorata si calda a vietii" ori despre sangele care "se da in spectacol". Nu se observa tocmai spectacolul, emotia, vibratia; versurile nu canta melodia dragostei si, in general, sunt lipsite de muzicalitate. Sonoritatea si sfericitatea lor le apropie, mai degraba, de bilele rostogolite pe parchet, pana la obstacolul izbavitor.
E drept ca exista o corespondenta intre schematismul reprezentarilor si cel al viziunii lirice. Verticala ca scara lui Iacob, ca un copac sau ca un turn, trufasa "ca o padure sub viscol" sau ca o sabie, subtire, inalta si dreapta, sfidator "imbracata in infrangerea ei ca-ntr-o armura", eroina macinata de bolile vietii si nemangaiata cu vreo promisiune transcendenta se infige ca un spin in ochiul inchis al unei Divinitati mute si inerte. E aici o retorica agasanta la propriu si la figurat, placata pe o incapatanare "feroce" si o maretie reala.
Se poate prezuma ca, asa cum nu ne plac noua, poemele logice si uscate ale Martei Petreu nu-I vor placea prea mult nici lui Dumnezeu.

*) Marta Petreu, Scara lui Iacob, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2006, 96 p.

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7536
Diferență: 0,1348
Ieri: 4.7582
Azi: 4.3072
Diferență: -0,453
Ieri: 4.3186
Azi: 5.4061
Diferență: 1,5802
Ieri: 5.4003
Azi: 4.3279
Diferență: -0,604
Ieri: 4.3262