Intr-o convorbire cu Liviu Ciulei - ar trebui sa spun maestrul, dar nu-mi place apelativul, aplicat acum oricarui ins cu trafic prin teritoriul Muzelor si oricum insuficient in cazul omului de fata, despre care am sa mai vorbesc aici -, domnia sa spunea, referindu-se la regia de teatru, ca, personal, are in vedere inainte de orice "obligatia" de a face spectacole pe intelesul tuturor. Si "Nea Ghita", cand se uita la scena, trebuie sa priceapa ceva, oricat de adanca ar fi piesa si oricat de sofisticata ar fi mizanscena. Arta porneste abia de la acest nivel...
...daca porneste, a adaugat, cu privire ingandurata si zambet melancolic, artistul - octogenar, azi - caruia teatrul romanesc ii datoreaza, practic, fizionomia sa moderna.
Nu stiu cum procedeaza Bocsardi Laszlo din acest punct de vedere; nu stiu daca isi propune ca spectacolele pe care le regizeaza sa fie descifrabile strict de catre auditoriul-tinta obisnuit - adica spectatorii de limba maghiara din Sfantu Gheorghe, Covasna - ori daca urmareste sa-si poata "exporta" montarile nu numai in Ungaria vecina, ci si, sa zicem, in Australia. Stiu numai ca discursul sau regizoral isi gaseste drum, indiferent de limba in care gandeste ascultatorul, si catre elevul de liceu venit la teatru, in mare veselie, "cu clasa", si catre economistul cu mintea vuind de cifrele ce se ciocnesc (intotdeauna) cu realitatea, si catre gospodina care, in stal, se intreaba daca a stins focul de sub oala cu ciorba, si catre junii studenti la Regie sau Teatrologie; ba chiar si catre unii dintre profesorii lor... De unde stiu asta? Cel mai bine, din reactiile surprinse in sala, la premiere sau la reprezentatii "normale", de-a lungul celor aproape sapte ani de cand urmaresc spectacolele acestui regizor pentru care teatrul a ramas ceva cam la fel de important ca si viata, ceva perfect cunoscut si infinit misterios, ceva fascinant, chinuitor si definitiv: o (alta) forma de existenta.
Spre sfarsitul anului trecut, Bocsardi Laszlo a dat, la Teatrul "Ta-masi Aron" din Sfantu Gheorghe, premiera cu Othello de Shakespeare, a patra montare lucrata in 2004, dupa alte titluri egal de "tari": Sa imbracam pe cei goi de Pirandello (la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj), Omul cel bun din Siciuan de Brecht (acasa) si Avarul de Moliere (la Teatrul National din Craiova). Othello parea sa nu mai poata spune nimic nou publicului romanesc - publicului profesionist, cel putin - dupa acea provocatoare si mult-comentata ipoteza scenica "extrema", semnata, acum vreo trei ani, la Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu, de catre ucraineanul Andriy Zholdak (Premiul pentru Cel mai bun spectacol la Gala UNITER 2003), nemaivorbind de faptul ca, tot anul trecut, textul fusese montat, sub titulatura "demitizanta" (si exprimand perfect esenta demersului regizoral)Hotello Latino de catre Theodora Herghelegiu la teatrul romanesc din Sfantu Gheorghe, "Andrei Muresanu", frecventat, de altfel, si de spectatorii maghiari.
Bocsardi descifreaza piesa din unghiul cel mai putin spectaculos, in aparenta, si, de aceea, cel mai putin abordat: Othello este, in viziunea sa, povestea unor oameni uniti prin ura si prin iubire - si dez-uniti tot prin ura si prin iubire; sau prin lipsa iubirii. "Maurul din Venetia" (spectacolul poarta, ca si la Shakespeare, acest subtitlu-precizare) da iubire si cere iubire intr-o lume in al carei desert sufletesc inghetat, bantuit de intrigi politice si obsesii cazone, singura flacara ce poate izbucni este doar aceea, si ea de gheata, a urii. "Cinstitul Iago" (Vata Lorand) nu e o teribila faptura malefica, e o marunta canalie plina de complexe si de resentimente, care nu poate suporta fericirea altora; dar este un om... asa cum om este si frumosul Cassio (Matray Laszlo), dandy infumurat si nechibzuit... asa cum om este si prea-credulul Othello insusi (Palffy Tibor), care nu poate crede pana la capat in iubirea unei Desdemona (Kicsid Gizella) mai tanara si - vai - mai alba decat el... Simplu, limpede si puternic, spectacolul isi sporeste, parca, tensiunea de la o clipa la alta, culminand in doua superbe scene: duetul de dragoste Othello-Desdemona de la sfarsitul partii intai si recitativul Desdemonei din final, cand femeia dispretuita pe nedrept "stoarce" din stransoarea ucigasa caldura imbratisarii de odinioara. Nu am folosit intamplator terminologia muzicala: la fel ca toate spectacolele lui Bocsardi, Othello e structurat esentialmente pe linia unei melodii care nu rasuna neaparat in coloana sonora, conceputa de regizor, sau in muzica originala compusa de Konczei Arpad (ambele, intens expresive), dar care "hraneste" din adancuri spectacolul, dandu-i ritmul si culoarea. Un spectacol ce isi datoreaza frumusetea si emotia intregii echipe de realizatori - trebuie sa-i numesc si pe scenografa Dobre Kothay Judit, pe coregraful Liviu Matei, precum si pe ceilalti admirabili actoridin distributie: Nemes Levente (in dublu rol - Brabantio si Nebunul), Peter Hilda (Emilia), Szabo Tibor (Montano), Nagy Alfred (Rodrigo), Ferenczi Gyongyi (Bianca), Veress Laszlo, Debreczi Kalman, Komives Mihaly, Laszlo Karoly, Darvas Laszlo, Botka Laszlo. Sunt numele - prea greu de pronuntat? nu e imposibil, sa stiti - unor oameni care, desi vorbind (si) alta limba, fac teatrul romanesc mai bogat si mai adevarat. Adica, mai bun.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
