Cum bine observă Ruxanda Beldiman in foartereuşita sa teză de doctorat dedicată Castelului Peleş (ca expresiea fenomenului istorist de influenţă germană), Carol I se inscrie"in categoria colecţionismului aristocratic din cea de a douajumătate a secolului al XIX-lea, ce prelungeşte un fenomen existentin familiile regale şi nobiliare din veacurileanterioare".
Carol I a făcut la noi ceea ceau făcut in Prusia Friederich al IV-lea, in Bavaria Ludwig alII-lea, in Anglia prinţul consort Albert de Saxa Coburg saufamiliile aristocrate Metternich, Liechtenstein, Esterhazy,Schonborn-Buchheim, Czernin sau Rothschild. Carol a fostcontemporan cu iubitori de artă faimoşi: Richard Wallace, creatorulMuzeului Wallace, Henry-Eugene d'Aumale, fiul lui Louis-Philippe,fondatorul Muzeului Chantilly, Emilien conte de Niewerkerke(superbă expoziţie i-a fost inchinată acestuia in 2000 la MuséeNational du Chateau de Compi'gne).
Carol I este fondatorulcolecţiilor Coroanei României. Cea mai importantă colecţie a saeste aceea de "tablouri vechi", constituită intre 1869-1890(colecţia a devenit ulterior baza Muzeului Naţional de Artă alRomâniei). Carol işi face studiile de tânăr aristocrat la Dresda,Dusseldorf, Munster, Berlin şi, spre deosebire de membrii familieisale, urmează şi cursuri de profil umanist la Universitatea dinBonn. Mai ales prelegerile de istoria artei ale profesorului AntonSpringer, autorul volumului de mare succes "Handbuch derKunstgeschichte", din 1855, fac o impresie deosebită asupra lui (caprincipe al României, Carol il va invita pe profesor la Sinaia şiBucureşti in 1872, iar in memoriile sale, Springer remarcă "aleasacultură" a principelui).
Carol face apoi o serie decălătorii care-i consolidează cunoştinţele. Se duce in Italia, laVeneţia, Genova şi Milano, in Portugalia (in 1861, cu prilejullogodnei fratelui său Leopold cu Antonia de Braganza), la Paris, lainvitaţia lui Napoleon III şi, la sugestia impăratului francez,merge inclusiv in Algeria (Sala Maură şi micul Salon Turcesc de laPeleş se vor crea graţie admiraţiei pentru arta orientală cu carerămâne Carol de pe urma vizitei sale la Alger, Constantine, Oran,Batlina sau Biscara). Din Alger se intoarce prin Spania, undeadmiră pictura Secolului de Aur. Carol I nu era ceea ce s-ar puteanumi un mare cunoscător de artă, dar era un iniţiat care ştia să-şiprecizeze gusturile.
Familia de Sigmaringen din carefăcea parte Carol se distinge prin reprezentanţii săi colecţionarişi constructori de castele, cum ne spune Ruxandra Beldiman. ŞiKarl-Anton, şi Leopold - tatăl, respectiv fratele lui Carol - aucolecţii de pictură, de arme, de arte decorative, manuscrise,gravură, numismatică. In castelul de la Sigmaringen, Karl-Antoninaugurează un muzeu in 1867, in prezenţa lui Wilhelm I, regelePrusiei. Biblioteca de la Castelul Peleş este o dovadă peremptoriea preocupărilor artistice ale lui Carol I. In 1948, când enaţionalizat castelul, G. Oprescu face un inventar al biblioteciiacestuia. Din 2.165 de volume, 1.500 proveneau din timpul lui CarolI. Şi marea majoritate a acestor volume erau opere de istoriaartei, a arhitecturii, volume şi reviste de artă germane, franceze,italiene. Al. Tzigara-Samurcaş, in excelenta sa operă dedicată luiCarol I, ne spune că nu lipsea din biblioteca lui Carol I niciuntratat fundamental de istoria artei şi arhitecturii publicat intre1848-1900.
Carol I era, aşadar, suficientde pregătit pentru a inzestra instituţia monarhiei române cu unpatrimoniu artistic de valoare. Mai intâi unul de pictură, cu ceeace s-a numit colecţia de "tablouri vechi". Pentru constituireacolecţiei, la recomadarea tatălui său, Carol face apel la FelixBamberg, doctor in filosofie, istorie şi estetică, autor al unorremarcabile studii de de istorie a artei şi, in acelaşi timp,expert de artă şi colecţionar, diplomat al Prusiei şi apoi alGermaniei la Paris, iar apoi la Genova, Messina şi Nisa timp deaproape 30 de ani.
Bamberg il indeamnă pe rege săparticipe la licitaţiile mai importante din Europa timpului pentrucumpărarea de tablouri şi ii vinde el insuşi mare parte dincolecţia sa de Raphael, Tizian, Rubens, Cranach, Velasquez,Rembrandt. Aşa şi-a constituit Carol colecţia sa de tablouri vechiintre 1869-1890. Erau, in această colecţie, 89 de lucrări italiene,50 flamande şi olandeze, 14 germane, 28 spaniole, 26 franceze şi 1englez. Deşi constituită târziu in comparaţie cu alte colecţiieuropene, colecţia lui Carol nu e lipsită de capodopere. Primulcatalog al colecţiei il redactează in 1898 Leo Bachelen,bibliotecar al regelui după stabilirea sa in România in 1889.Bachelin studiase literele la Berlin şi Strasbourg şi era profesorde latină, franceză şi germană (limbi pe care le predă şi inRomânia).
ION BULEI (n. in1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie aUniversitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma,director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezenteste si director al Institutului de Stiinte Politice si RelatiiInternationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor,al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiulde redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat inproblematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participatla editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna aRomaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, apublicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe temedintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primitPremiul Academiei Romane si Premiul special al UniuniiScriitorilor. Cartea sa "Scurta istorie a romanilor" a aparut nunumai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri infranceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cuordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
