Cunoscutul critic de arta si muzeograf Dorana Cosoveanu isi aminteste la un moment dat de anii in care confectiona martisoare intr-o cladire paraginita, cu geamuri sparte, prin care iarna suiera viscolul. Purta cizme de cauciuc cu doua numere mai mari, in care infunda ziare "ca sa nu intre frigul". Amanuntul este reprezentativ pentru viata interlocutoarei noastre in anii in care intelectualitatea reala avea statutul de "dusman al poporului". (Marcela Gheorgiu)
Este foarte greu pentru o eleva ambitioasa, premianta in anii de liceu, sa sustina examen de admitere la Arhitectura, sa reuseasca numai prin forte proprii si, imediat ce i se verifica dosarul, sa fie data afara. Iar modalitatea de excludere din facultate nu se limita la un simplu "Ia-ti actele si pleaca". Lucrurile se petreceau mult mai grav si cu efecte traumatizante, in cadrul unor sedinte de infierare: "Iata, fata unui dusman al clasei muncitoare a indraznit sa se strecoare printre noi si am demascat-o"... Cu greu ma abtineam sa nu ripostez si nu reuseam intotdeauna.
Cand ma intorceam la pictatul martisoarelor, mi se innodau lacrimile in barbie, dar incercam sa ma incurajez: "Suferinta tatei in inchisoare este cu mult mai cumplita decat a mea". In anii aceia grei, tata a fost modelul meu de rezistenta si de corectitudine. La varsta aceea nu stiam mare lucru despre activitatea lui; de pilda, cat de prieten fusese cu Maniu (unele lucruri le-am aflat abia dupa ''90, din dosarul lui de la CNSAS si din marturisirile altora). Intuitia imi spunea, insa, ca se intampla ceva cumplit de nedrept. Nu ma putea minti nimeni, il stiam pe tata un om integru, un patriot care facuse razboiul, fusese decorat, progresase in meseria lui si avusese functii importante potrivit meritelor sale... Un astfel de om nu putea fi impostor sau "dusman al poporului". Eram mandra ca sunt fiica lui! Intotdeauna am fost. Imi amintesc, de pilda, ca in 1990 am fost la Versoix, la regele Mihai. I-am daruit cu acel prilej o caseta cu un film realizat in muzeu in timpul evenimentelor din decembrie 1989. A fost foarte emotionat vazand-o. Apoi i-am spus ca imi aduc bine aminte de domnia-sa de la un Ajun de Craciun la Cercul Militar, eveniment la care erau invitati ofiterii si copiii lor. In sala mare de festivitatI, trona falnic un brad foarte mare, impodobit magnific. Pe o parte stateau parintii si copiii, pe partea cealalta urma sa se aseze M.S. Regele si suita. Si-a facut aparitia regele, insotit de Ion Antonescu. Ajungand in dreptul meu, maresalul m-a intrebat: "Nu esti evreica?" (eu m-am nascut cu parul rosu, un rosu venetian puternic). In momentul acela, m-am inrosit foarte tare si am raspuns cu toata demnitatea de care e capabil un copil de sase ani: "Tatal meu este ofiter superior si nu pot sa fiu evreica!". In 1990, la Versoix, nu am a trebuit sa-i relatez pana la capat regelui acel episod, pentru ca mi-a spus: "Da, stiu, i-ai spus maresalului ca nu esti jidanca. S-a ras si s-a comentat mult pe marginea acelei intamplari". M-a uluit memoria afectiva a regelui vizavi de un eveniment marunt petrecut cu zeci de ani in urma.
Dosarul - o piatra de moara
Dupa Arhitectura, am dat examene de admitere la Filologie, Regie de teatru si film, Arte plastice... Peste tot am intrat. Cand puteam sa dau, intr-un an, examen la doua facultati, dadeam la doua. Eu reuseam, ei ma dadeau afara, dupa cum, peste tot pe unde incercam sa lucrez, exista la un moment dat cineva care ma turna si eram data afara. Cartea mea de munca este cea mai grozava prezentare a vietii mele de slujbas in perioada aceea. Am schimbat nu stiu cate institutii. Am fost paznic la expozitiile din Parcul Herastrau (nu aveam mai mult de 16-17 ani), am pictat Mosi Gerila de Anul Nou in Piata Republicii pana mi-au inghetat mainile pe pensula; am scris si desenat reclame la un Aprozar, intr-un hangar ingrozitor de la marginea Bucurestiului, am facut desene animate... Mereu, cineva ma angaja si altcineva ma alunga. La Editura Medicala, dupa ce mi-a consultat cartea de munca, un redactor mi-a spus deschis: "Ni s-a facut mila de tine. Ai luat concursuri peste concursuri de desen si ne-am dat seama cu cata disperare iti doresti o slujba".
Dar dosarul... De fiecare data trebuia sa scriu acea mizerabila autobiografie in care, de la un timp, nici nu mai stiam ce sa spun. Sa scriu despre tata ca e mort nu puteam si nici nu voiam sa gandesc astfel. Sa spun ca a disparut? Nici asta nu puteam. Ca mama e divortata? In nici un caz. Vesnic aparea, asadar, problema "ce si unde este tata?". Mama, e drept, ajunsese sa fie muncitoare, obtinuse, cu alte cuvinte, o origine ''buna". Cu tata insa lucrurile se complicau.
Situatia era dificila si pentru surorile mele. Din fericire insa, ele erau in ultimii ani de facultate cand fusese arestat tata, trecusera licenta si problema la ele era doar cea a gasirii unei slujbe. De bine, de rau, insa, aveau o calificare (asta nu a impiedicat-o pe sora mea mijlocie, absolventa de Filologie, sa fie carator de carti la un depozit). Sora cea mare, absolventa a Facultatii de Medicina, a reusit sa intre intr-un institut de cercetare, s-a casatorit cu un medic si in felul acesta a putut avea o viata ceva mai normala. Isi schimbase numele... In schimb, eu mi-am tras dosarul dupa mine ca pe o piatra de moara.
In cele din urma, am intrat la Arte Plastice; initial reusisem, asa cum imi dorisem, la sectia Pictura, cu medie de admitere foarte buna; am fost, insa, inlocuita cu nepoata unei persoane influente, motiv pentru care am fost nevoita sa trec la Istoria artei si Restaurare de fresca. In anul III, o data cu miscarile din Ungaria, un coleg m-a turnat - eram un posibil "element periculos" - si am fost data afara din nou. Tata, despre despre care - repet - nu am stiut nimic timp de 17 ani, s-a intors o data cu aminstia, in 1964. Atunci, am indraznit sa scriu un memoriu prin care solicitam - aratand ca am note foarte bune - sa fiu reprimita in anul III din care fusesem exmatriculata. Memoriul a fost acceptat, am repetat anul si, in sfarsit, am terminat facultatea. Avand medie mare, aveam dreptul sa aleg intre urmatoarele variante: Televiziune, ziarul Scanteia si Muzeul de Arta. Mi-am dat imediat seama ca nu as rezista multa vreme in presa; chiar daca tatal meu se intorsese, dosarul meu tot prost era. In plus, ideea de a ma inconjura de opere de arta a fost un motiv in plus pentru a alege categoric Muzeul National de Arta. De altfel, in timpul facultatii incercasem sa intru supraveghetoare la acelasi muzeu si nu reusisem. Responsabilul de la Cadre, tov. Beer, imi spusese sa nu-mi inchipui ca voi intra vreodata in Muzeul de Arta. Cand am revenit cu repartitia guvernamentala, tov. Beer facuse deja cerere de plecare in Israel.
Turnul de fildes
Directorul Muzeului, pictorul M.H. Maxy, m-a chemat si m-a intrebat "A cui pila esti?". In momentul acela, dupa atatia ani de lupta si de chin, cand am auzit intrebarea, m-a apucat furia si i-am raspuns: "Pila mea este media cu care am absolvit Institutul. Sa nu imi mai puneti, va rog, niciodata aceasta intrebare!". Riscam vorbindu-i asa, pentru ca ar fi putut sa ma dea afara, spunandu-mi ca nu are nevoie de mine. Dar, mai mult ca sigur, Maxy se interesase la facultate de situatia mea. M-a angajat. Stiam franceza foarte bine, stiam engleza, ma pricepeam la traduceri si eram capabila sa fiu un muzeograf corect. Lucram, inconjurata, in sfarsit, de mediul pe care mi-l dorisem. Cand vedeam mizeriile si ticalosiile care se petreceu in jurul meu, ma retrageam intr-o sala, stateam de vorba cu tablourile, imi faceam propriile note, scriam... Pe cat s-a putut, mi-am construit propriul "turn de fildes". Sigur ca trebuia sa fiu de doua ori mai disciplinata, mai atenta la ce vorbesc, pentru ca stiam foarte bine ca sunt urmarita. O parte din Palat fiind ocupata de Consiliului de stat, Muzeul era plin de securitate. O data m-am mutat dintr-un birou mai mare intr-o camaruta, la ultimul etaj al Palatului, unde eram singura. Intr-una dintre zile m-am intalnit pe culoarele Muzeului cu o persoana care m-a intrebat: "Ei, cum te simti in noul birou?". "De unde stiti ca m-am mutat in alt birou?", am intrebat-o uimita. "Cum sa nu stiu? Eu sunt locotentul X de la Consiliul de Stat, nu ma cunoasteti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
