Un hoax despre Shoah, aducator de bani, glorie literara si compasiune universala a fost best-sellerul autobiografic Misha: A Memoire of the Holocaust Years, scris de autoarea belgiana Misha Defonseca si publicat in 1997.
Nascuta in Belgia, in 1937, la Etterbeek, din parinti catolici, Monique de Wael (casatorita Defonseca), a trecut la iudaism dupa ce a emigrat, in 1985, in Statele Unite. Aflata la sinagoga, cu ocazia Yom Hashoah, a fost solicitata sa vorbeasca despre copilaria ei nefericita. "Dupa primele cuvinte, asistenta si rubedeniile mele incepusera sa planga", declara ea. Dupa catva timp, la cererea unor universitati americane, Misha a inceput sa povesteasca public tragedia sa si a familiei sale. Hartuita (zice ea acum) de catre editoarea Jane Daniel, a acceptat sa scrie o carte pe aceasta tema. O carte in care editoarea, pe masura ce manuscrisul inainta spre forma finala, modifica paragrafe si rescria pasaje intregi, pentru a-l face mai patetic. Initial, cartea a avut un tiraj modest (5.000 de exemplare) si a trezit numeroase semne de intrebare legate de veridicitatea faptelor narate. Toate puse intr-o linistitoare surdina de vorbele calde a lui Elie Wiesel, asezate pe manseta volumului. Cartea a fost publicata si in franceza, sub un titlu seducator (Survivre avec les loups), dupa care a fost tradusa in 18 limbi si a constituit subiectul unui film (regia Vera Belmont) care a avut, pana in prezent, 540.000 de spectatori. Povestea filmului si a cartii descrie aventurile tinerei Misha, micuta "evreica" de 8 ani, care a strabatut pe jos Europa in cautarea parintilor ei arestati de Gestapo. Fetita a izbutit sa supravietuiasca gratie unei haite de lupi care a adoptat-o si cu care a dezvoltat o relatie de afectiune cu totul speciala. Cumva ca Mowgli, pe vremuri, peste mari si tari. Una peste alta, faptul este o metafora simpla, dar emotionanta, a realitatii potrivit careia, uneori, lupii sunt mai buni decat oamenii (sau, macar, decat cei ai Gestapo-ului). Atata doar ca reclama facuta in jurul filmului si a cartii elimina orice suspiciune in acest sens: metafora este realitate cruda, iar Misha a trait, pasa-mi-te, toate cele descrise. Cum corul contestatarilor acestei ipoteze, de la specialisti in Shoah pana la docti profesori si cunoscatori ai vietii lupilor, a crescut peste masura, Misha s-a vazut silita sa recunoasca, la inceputul acestui an, ca povestea ei a fost inventata si ca parintii ei nu au fost evrei. Presa a iscat un uragan de proteste, cartea ei a fost rebotezata Trisand cu lupii, iar batrana doamna Defonseca a fost legata, sub acuza de minciuna nelegiuita, la stalpul infamiei. Nu as fi reluat subiectul (enuntat de colegul Boerescu, intr-un numar trecut al ZD, chiar pe locul acestei rubrici), daca nu ar intari o mai veche cugetare despre mecanismele best-seller-ului, care afirma ca acelasi produs literar, imbracat in faldurile a doua tipuri de marketing diferite, se vinde cat se poate de diferit. Cartea a cunoscut, la inceput, un mediocru destin de piata, iar dupa ce filmul a facut valva sub promisiunea ca dezvaluie un fapt real, a facut ca vanzarile sa explodeze. Ramane, in acest vartej, o singura intrebare, de esenta conspirationista. Nu cumva vanzarile cartii, in ultima vreme, scazusera, si era nevoie de un scandal care sa le revigoreze? Chiar cu pretul macularii unui prestigiu?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
