"...m-am apucat de am inaltat din temelie acest sfant lacas in slava lui Dumnezeu si intru cinstea Tuturor Sfintilor si cu acea putina agonisita ce mi-au daruit mila lui Dumnezeu si am castigat si eu cu multele osteneli si cu sudoarea fetei mele am savarsit-o si am infrumusetat-o precum se vede. ai i-am hotarat si putin venit dupa putinta mea; intai, pentru ca sa aiba casa lui Dumnezeu cuviincioasa ei podoaba si chiverniseala. A doua, pentru ca sa aiba si saracii oarecare ajutor si mangaiere. ai a treia, pentru ca sa aiba impreuna cu mine, de-a pururea, pomenire cati vor milui casa aceasta." Antim Ivireanul
Ca o icoana, Manastirea Antim se inscrie intr-un cerc al carui centru se gaseste in biserica, dar a carui circumferinta e proiectata mult peste marginile Bucurestilor, mult peste marginile ?arii Romanesti, mult peste.
Inaltarea lacasului de rugaciune isi incepe istoria printr-o dumnezeiasca descoperire de care se invredniceste mitropolitul Ungrovlahiei, Antim Ivireanul, in noaptea dinaintea zilei Sfintei Agatha, "la fevruarie in 5 zile" 1713.
Ridicata, intre 1713-1715, pe o bucata de pamant daruita acestuia de neamul Merisanilor si inchinata Tuturor Sfintilor, manastirea lui Antim din Iviria (Georgia Caucazului) avea sa devina inca de la inceput leagan de martiri ai dreptei credinte.
Primul dintre ei, ctitorul insusi, cade victima razbunarii lui Nicolae Mavrocordat, este scos din scaun, obligat sa faca paretisis (adica sa renunte la cinul de mitropolit) si condamnat la inchisoare pe viata la Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai.
Ucis insa pe cale, trupul ii e aruncat in raul Tundja (afluent al fluviului Marita), sau, dupa o istorisire greceasca, in lacul Snagov.
Dupa aproape 250 de ani, vine randul unui "lot" intreg de dreptcredinciosi ai Antimului sa patimeasca sub regimul ateu-comunist, rezervandu-li-se ani grei de inchisoare, din care unii se vor muta direct la Domnul.
Daca doua sunt caile de a intra la Antim (una ca sa ajungi la rugaciune si alta ca sa ramai in ea pentru totdeauna), amandoua plecand din fata aceleiasi bolti a clopotnitei, mult mai multe sunt cele ce duc propriu-zis la manastire; e nevoie, ca-n basme, sa treci peste versanti de amanari, ocolind oglinzile deformatoare ale vietii mondene sau facandu-ti cruci mari in fata peretilor de beton armat ai "Casei Poporului" si dand slava lui Dumnezeu ca n-a fost nevoie de inca o "translare" de sfant lacas (de fapt, demolare in toata legea), pe langa celelalte treizeci de altar-ucideri de care s-a invrednicit Ceausescu!
In sfarsit, daca ajungi aici, atunci nu mai ai cum sa uiti drumul. De fiecare data cand ne apropiem de Antim, avem senzatia ca turlele-i sunt si mai inalte, tot mai inalte, iar blocurile din jur tot mai mici.
Melcul heraldic si partea invizibila a Antimului
Inscriptia votiva daltuita in piatra de Antim Ivireanul, deasupra usii de intrare in biserica, tine ca pecete un melc, iesit partial dintr-o scoica si tinzand spre o stea cuprinsa intre coarne - cele care-i poarta, dupa cum stim, ochii.
Lecturi dintre cele mai pertinente au vazut aici metafora grafica a chiliei monahului, chilia (precum scoica pentru melc) devenind itineranta in cazul celui plecat din Ivir. "La inceput, monahul era in chilie, acum chilia s-a interiorizat: ea e in monah" (Andrei Scrima).
Sa nu intram inca in biserica manastirii pana nu vom arunca un ochi (de melc) asupra acestui imprejur de taina care a ramas "gradina de dincolo", de dincolo de ziduri, in care, ca intr-o arca a lui Bucur, traieste cate un exemplar din numeroasele specii de arbori si pomi bineplacuti Domnului: un nuc urias - cel sub care, se spune, aveau loc conferintele "Rugului Aprins", atunci cand nu se tineau de-a dreptul in biblioteca sau in salonul staretiei -, un visin, o salcie, ceva mai multi pini, un brad argintiu si, printre dansii, un iepure alb, care, desi n-a intrat in socoteala ctitorului, se numara printre cei ce-i sunt astazi recunoscatori.
Din gradina, ajungem in Paraclisul Pompilian, denumit astfel dupa ctitorii Gheorghe Ioachim Pompilian si sotia sa Elena.
Urmeaza a fi restaurat si consolidat, imediat ce se vor gasi fondurile necesare, pentru a deveni loc al oficierii Sfintei Liturghii in perioada refacerii bisericii.
Privindu-i cupola, sub care nu mai atarna azi nici un candelabru, ai senzatia trecerii intr-un alt timp, poate cel al lui Andrei Rubliov.
Atunci, ca si acum, afirmatii precum cea a parintelui Benedict Ghius (staret al Antimului, dupa 1948): "Nimeni nu paraseste Ortodoxia pentru ca a epuizat-o", raman perfect valabile.
Nu stiu cum se vor fi facut in alte secole lucrari de renovare si restaurare, dar cele incepute imediat dupa al doilea razboi mondial par a fi avut un dramatism si, in acelasi timp, o incarcatura aparte: "...totul parea un mormant deschis, inghitind miile de cadavre. Era un semn si acesta ca, in timpul bombardamentelor, Manastirea Antim nu a suferit nici o atingere de bombe ucigatoare. Grija mea era si aceea de a repara cele doua turle mari de lemn ale bisericii, care, la jumatatea veacului trecut, inlocuisera pe cele de caramida. Dupa aproape o suta de ani, temeliile lor de lemn, ca si peretii, putrezisera si amenintau cu prabusirea. Vanturile tuturor anotimpurilor si ploile patrundeau in biserica..." (arhim. Vasile Vasilachi, staret al manastirii intre 1944-1948, in prezent vicarul Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din America si Canada).
S-a creat atunci un comitet de renovare "format din generali si profesori universitari". Ca arhitect al tuturor lucrarilor a fost desemnat dr. ing. Gheorghe Mandrini, care urma sa execute planurile realizate de arh. Horia Teodoru si arh. atefan Bals - de la Comisia Monumentelor Istorice.
Lucrarile au continuat pana in 1948 si au coincis cu perioada de constituire si de consolidare a grupului intitulat "Rugul Aprins".
Istoria "Rugului Aprins", in date
* 1-7 august 1943: intalnire destinata reflectiei si rugaciunii, la Cernauti; organizatori: Sandu Tudor si parintele Benedict Ghius, gazda: mitropolitul Bucovinei - Tit Simedrea;
* 1943: parintele Ioan Kulighin, de la Manastirea Optina Pustnija, de langa Moscova, se stabileste la Manastirea Cernica, unde primeste vizitele lui Sandu Tudor si ale parintelui Benedict Ghius;
* 1944: Sandu Tudor se gandeste sa infiinteze o "asociatie sub numele Rugul Aprins";
* 1945-1950: prima perioada de constituire si consolidare a grupului "Rugul Aprins", al carui nucleu era format din parintii: Benedict Ghius, Sofian Boghiu, Petroniu Tanase, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu, Felix Dubneac, si intelectualii: Sandu Tudor, Alexandru Codin Mironescu, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Constantin Joja, Barbu Slatineanu, Gheorghe Dabija;
* 1946, toamna: parintele Ioan Kulighin este arestat si transferat in inchisoarea din Odesa, unde, cativa ani mai tarziu, avea sa se stinga;
* 1-7 august 1947: alta saptamana de retragere spirituala, la Manastirea Govora. Printre seniori: Sandu Tudor, parintele Benedict, parintele Sofian, Alex. Mironescu;
* 2 septembrie 1948: scriitorul, gazetarul, fostul ofiter de marina si pilotul Sandu Tudor este tuns in monahism la Manastirea Antim, devenind calugarul Agaton;
* 1948: "Imn Acatist la Rugul Aprins al Nascatoarei de Dumnezeu" - facerea smeritului monah Agaton din Sf. Manastire a Antimului;
* 1949 (1950?): monahul Agaton e arestat pentru prima oara, de la Schitul Crasna-Gorj, si condamnat la doi ani inchisoare;
* 1950: activitatea "Rugului Aprins" inceteaza la Manastirea Antim si se muta la Seminarul monahal de la Manastirea Neamt;
* 9 februarie 1952: monahul Agaton este pus in libertate; in acelasi an imbraca schima cea mare si devine ieroschimonahul Daniil, in Sihastria Neamtului;
* 1953: incepe a doua perioada a "Rugului Aprins", cand cei mai multi dintre membrii lui revin la Bucuresti; parintele Daniil, instalat la Schitul Rarau, face dese popasuri la Bucuresti;
* noaptea de 13-14 iunie 1958: parintele Daniil este arestat impreuna cu Alexandru Mironescu si fiul sau aerban, in casa acestora;
* noaptea de 4-5 august 1958: sunt arestati dr. V. Voiculescu si dr. Gh. Dabija;
* 8-9 noiembrie 1958: judecarea "Lotului Teodorescu Alex. (Sandu Tudor)", compus din 16 arestati, intre care: parintele Benedict Ghius, parintele Sofian Boghiu, parintele Arsenie Papacioc, parintele Dumitru Staniloae. Pedepsele: intre 5 si 25 de ani de temnita grea;
* 1958-1959: perioada de reducere fortata a vietii manastiresti si religioase;
* aprilie 1963: moare in inchisoare la Aiud parintele Daniil (n. 24 dec. 1896) si este ingropat intr-un loc nestiut;
* 26 aprilie 1963: moare, la mai putin de un an dupa eliberare, V. Voiculescu;
* 20 ianuarie 1973: moare Alexandru Mironescu;
* 12 iunie 1990: moare parintele Benedict Ghius, la Manastirea Cernica.
O academie pentru Rugaciunea Inimii
"Rugul Aprins" a fost, in opinia unora dintre participanti, o alternativa de traire crestina la "materialismul ateist-stiintific", o universitate libera, multidisciplinara, in care puteai fi, pe rand, si ucenic dar si dascal, o academie in creuzetul careia s-au plamadit esente duhovnicesti dintre cele mai alese ale Ortodoxiei noastre.
ai toate acestea venind dintr-o extraordinara nevoie de urcus interior, sub mladierea "Rugaciunii inimii" cea lucratoare.
O data cu parintele Kulighin - Ioan cel Strain, cum a ramas cunoscut -, si-au gasit refugiul la noi si cartile lui de invatatura isihasta: Filocalia, Pelerinul Rus si Sbornicul.
"Puneti-mi toate intrebarile dorite, folositi-va de prezenta mea cat mai e cu putinta; nu peste mult timp, voi fi luat si dus departe", spunea "invatatorul" ucenicilor de la Cernica si de la Antim, si chiar asa s-a intamplat.
Fenomenul declansat in chiar inima Bucurestilor e viu inca. "Rugul" invocat atunci, pornind de la episodul veterotestamentar al rugului (vegetal) care arde si nu se mistuie (Cartea Iesirii 3, 2-5), fusese asezat cu grija de Antim Ivireanul insusi intr-o "nisa" a Didahiilor sale: "Pre aceasta au vazut-o Moisi in Muntele Sinai, ca un rug aprins si nu ardea".
In editiile "batrane" ale Vietilor Sfintilor vom gasi Sarbatoarea Rugului Aprins asezata in dreptul zilei de 4 septembrie, imediat dupa Sf. prooroc Moise.
"Rugul aprins este simbolul Maicii Domnului, iar pentru noi, care ne-am ales acest patron sfant al Manastirii Antim, Rugul aprins este simbolul rugaciunii neincetate. In fond, cine se roaga neincetat se aseamana cu acest rug, care ardea si nu se mistuia" (arhim. Sofian Boghiu, staretul manastirii).
La Antim, in naos, e expusa o icoana a Rugului Aprins, pe care parintele Daniil (Sandu Tudor) o adusese de la Athos prin 1929 si care i-a luminat chilia din clopotnita pana tarziu.
Prin "Sionul antimivirean" au trecut mult mai multe personalitati ale vietii culturale si spirituale decat cei enumerati ca formand "Lotul Teodorescu Alex. si altii" (cf. M.A.I., dosar 113.668); sunt de adaugat aici si alte nume culese din deja publicata arhiva a "Rugului Aprins"; e vorba despre: Alexandru Elian, Ion Marin Sadoveanu, Andrei Scrima, Bartolomeu Valeriu Anania, Paulin Lecca, Olga Greceanu, Ion Barbu, Virgil Candea, Alexandru Dutu, Nicolae Bordasiu si, cu siguranta, multi altii.
Testamentul lui Antim Ivireanul
Ctitorul, canonizat de Biserica Ortodoxa Romana in 1992 si pomenit in fiecare an la 27 septembrie, a lasat, o data cu manastirea, si "Asezamantul" ei - un bine chivernisit testament a carui actualitate este verificata zi de zi de cei cincisprezece vietuitori intru Hristos pe care-i are in prezent Antimul.
Cele "32 de Capete" de invatatura sunt respectate si astazi, spre cinstea si folosul lacasului.
De la randuiala milelor pentru saraci, pana la scolarizarea a cate trei copii lipsiti de posibilitati, de la cuvintele "pentru vivlioteca", pana la cele pentru tipografie (manastirea fusese inzestrata, inca de la inceput, cu o tipografie greceasca si una romaneasca), totul fusese prevazut de binecredinciosul mitropolit al Ungrovlahiei, care n-a uitat sa adauge cate un blestem pentru fiecare nerespectare.
De pilda: "Sa nu indrazneasca tipograful sa tipareasca vreo carte impotriva bisericii si a legii noastre macar de i-ar da pe coala cate 100 de galbeni de aur. Iar de va calca porunca sa fie al anathemii. ai de sa va intelege ca au facut una ca aceasta sa se dea de stire domnului sa-l pedepseasca cum va sti mai rau".
ai pentru ca pecetile sunt intarite periodic, dupa mai bine de 200 de ani, testamentului lui Antim i se adauga cel al parintelui Ioan cel Strain, lasat sub forma unei scrisori catre ucenici: "...ai pentru ca sa nu se clatine credinta voastra in caile dumnezeiestii Pronii, nici increderea in pe care, nu fara de taina, l-ati aflat pe calea mantuirii sufletelor ce sunt ale Lui, va voi arata voua, cu ajutorul Dumnezeului Celui Viu, doar amintindu-va pe scurt semne si clipe razlete, atata cat se poate strecura prin talcul scrisului..." .
O minunata scrisoare ii adreseaza si Vasile Voiculescu lui Andrei Scrima - mesager al "Rugului Aprins" dincolo de hotarele tarii, pe atunci un foarte tanar ucenic: "...Domnul sa va apere de toate ispitele si caderile spiritului, mai amare ca ale trupului, indeosebi de orgoliul mintii, setea de putere si stapanire intelectuala asupra semenilor, desertaciunea innoirilor si curvia cu ideile..." .
Asa s-a ajuns la un fel de "consangvinitate" spirituala care ii contamineaza si azi pe cei ce invata drumul Antimului.
ai nu e o intamplare faptul ca testamentele invocate mai sus au dublat, fiecare la vremea sa, cate o (re)facere a manastirii.
Restaurarea din acest mileniu, al III-lea dupa Hr., a Antimului a inceput!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
