Bine-bine, ar putea obiecta cineva, dar ce legatura exista totusi intre mangaiere si Cuvant? Pentru inceput, sa remarcam doar ce similitudini extraordinare exista intre pielea mainii si gura in reprezentarea lor pe creierul uman.
S-a constatat ca suprafata cortexului cerebral corespunzatoare pielii mainilor este mai mare decat intreaga suprafata corespunzatoare tuturor celorlalte regiuni ale corpului. O proiectie de o intindere similara printre ariile cortexului, cum sustine dr. Gerard Leleu, autorul unui Tratat despre mangaieri, nu o are decat gura (buzele, cavitatea bucala si limba).
Nu intamplator, poate, atat mangaierea, cat si cuvantul scris au, pe langa un acelasi background cerebral, un postament comun: mana. Un scriitor, mare maestru al Masoneriei romane, Nicu Filip, nonagenar in momentul in care presa noastra i-a consemnat marturia, l-a intalnit in peregrinarile sale prin America Latina pe Marquez. Ceea ce noteaza el cu privire la mainile romancierului rezoneaza puternic in contextul de fata: "Ce am retinut sunt mainile lui Marquez. Avea niste maini extraordinare, barbatesti, cu degete prelungi, care vorbeau fara sa gesticuleze. Toata personalitatea lui era inscrisa in maini. Privindu-i-le, am inteles ca vezi cu mainile acolo unde ochiul nu vede, ca mana are memorie, ca mana creeaza. La Marquez, cuvintele pe care le rostea erau asezate pe un soclu, care erau mainile lui".
Palma mainii care mangaie este un deltaplan survoland un teritoriu energetic si, asemenea deltaplanoristului, cel care mangaie se lasa ghidat si profita din plin de "curentii atmosferici" ai zonei. Dar palma e in acelasi timp un agent inspectand o suprafata de energie care prezinta lacune si discontinuitati. Acestea sunt datorate unui deficit energetic, unei scurgeri sau, cum se intampla adeseori, agresarii ei, vampirizarii ei de catre alte corpuri, alte suprafete de energie. Mangaierii ii revine rolul de a umple aceste lacune si de a remedia sau suspenda aceste discontinuitati. O metafora inrudita intalnim la Heraclit. Potrivit "filosofului ce plange", cum a fost poreclit de cei vechi, sufletul lumii, ca si cel individual, nu suporta sa-i fie lezata integritatea. In punctul in care se produce vatamarea, el alearga s-o inlature intocmai ca paianjenul care, "aflat in mijlocul panzei, simte de indata ca o musca i-a rupt unul din fire si alearga intr-acolo parca plin de parere de rau pentru firul rupt".
Pentru a intelege mecanismul prin care Cuvantul e indestructibil legat de "imbracamintea de piele" a omului, e indeajuns sa ne imaginam reprezentarea grafica a unei sectiuni prin ea, prin aceasta piele in care omul a fost infasat de Dumnezeu. Sa ne imaginam, prin urmare, un decupaj in piele, insotit de explicatiile aferente. Vom constata ca fiecarui element din decupajul respectiv ii corespunde o denumire stiintifica. Ei bine, pentru a ne familiariza cat de cat cu topica interna, reala si autentica a mangaierii, sa admitem o clipa ca lucrurile ar sta exact pe dos. Sa ne imaginam un om alcatuit exclusiv din cuvinte, iar alaturi, pe manseta imaginii lui verbale, in locul actualelor denumiri stiintifice, figura organelor lui.
Abia o astfel de rasturnare de perspectiva ne-ar putea revela cate ceva din secretul de profunzimi insondabile al fenomenului care ne preocupa. Pentru ca, in esenta, mangaierea pleaca de la o realitate interioara si centrala a spiritului, a Cuvantului din noi, spre constitutia noastra anatomica si nicidecum invers. Daca mangaierea are loc, daca ea se produce efectiv, este pentru ca acest Cuvant din mine, traversand ceea ce traverseaza, intalneste Cuvantul din tine si totul dobandeste astfel o vibratie, un sens si un rost. Care este locul lor de intalnire? Pielea care ne imbraca, evident.
Una dintre acceptiile colaterale ale termenului "caresser" in franceza este aceea de "nourrir" (a hrani), in expresii cum ar fi, de exemplu, "nourrir un projet, un espoir". Fapt dovedit stiintific, mangaierea hraneste, hraneste energetic proiectul uman, cu o eficienta absolut miraculoasa. O stie orice maso-terapeut de vocatie si, nota bene, nu putini dintre cei care practica aceasta profesie sunt nevazatori. Reamintesc aici definitia de dictionar potrivit careia tactul se realizeaza ca un proces de palpatie cu posibilitati de discriminare a formelor, "de aceea palpatia este socotita a fi analoaga vazului".
Studii aplicate au dovedit ca ADN-ul nou-nascutilor poate fi influentat in mod pozitiv sub inraurirea mangaierilor materne. Sa traducem aceasta informatie in termenii cei mai simpli cu putinta. Asadar, prin atingerea tandra a unui nou-nascut putem intra in contact nemijlocit cu granulatia cea mai intima a Vietii care-l strabate si chiar o putem influenta. Degetele noastre ating Cuvantul din el, participa la sintaxa si morfologia constitutiei sale ca fenomen viu, "graitor". Mai mult, in urma acestor studii s-a constatat ca dezvoltarea mentala a copiilor mangaiati sistematic era superioara celorlalti (din lotul martor), ca si - atentie ! - posibilitatile lor de comunicare afectiva.
Mangaierea augmenteaza asadar si posibilitatile de comunicare afectiva. Altfel spus, limbajul. Si astfel cercul se inchide: Cuvantul stimuleaza mangaierea si ea stimuleaza Cuvantul. Incepe sa ne fie din ce in ce mai clar ca intre mangaiere si Cuvantul din noi exista o contiguitate fenomenologica.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
