Ziarul de Duminică

Marea dezvaluire a maestrului gravor

Marea dezvaluire a maestrului gravor
16.05.2008, 22:56 114

Generoasele spatii expozitionale ale Galeriilor "Brancusi" din complexul ambiental al Camerei Deputatilor din Palatul Parlamentului. Neandestulatoare pentru ofranda creativa a unui artist care, din 1973 incoace, n-a mai cutezat o iesire la rampa de proportii asemanatoare. Protagonistul in cauza este Mircia Dumitrescu. Un personaj legendar si emblematic al generatiei "nichitiste" si al pseudo-boemei bucurestene a anilor '60-70-80, pana in zilele noastre!

Visator si poet din nascare, fascinat de cicloanele imagistice ale ideilor si de miraculoasa conversiune a cuvantului in simboluri si expresii (xilo-; lito-; seri-; metalo- si poli) grafice, pe care l-a disecat si l-a reconfigurat in versiuni memorabile ce-i poarta identitatea.
Iata-ma intrand in expozitia mamut din Galeria "Brancusi" a impunatorului edificiu al Parlamentului din vecinatatea Parcului Izvor, unde Mircia Dumitrescu si-a orchestrat cea mai impunatoare si spectaculoasa deconspirare a fabuloasei sale vocatii si cariere artistice! Peste patru sute de argumente plastice ilustrand mai bine de 35 de ani de stradanii creative.
Eveniment artistic pus in concept expozitional, intr-o coplesitoare etalare de energii creative si plurivalenta vizionara si expresiva. Este si motivul pentru care, in ceea ce ma priveste, cunoscandu-l de foarte multi ani, il consider maestrul absolut al faurarilor de carte de la noi, in spiritul marii traditii guttenbergiene, care a facut din cuvantul tiparit si cartea de citire si invatatura sublim obiect identitar al civilizatiei umane!
Cel mai bine sustinuta sectiune a expozitiei este cea care orbiteaza in jurul conceptului de carte. A viziunii cu totul particulare a lui Mircia Dumitrescu "de a construi" o carte, de a face din carte obiect de arta si din grafica instrument de cultura! Este domeniul in care cunoasterea sa, talentul, priceperea, pasiunea si imaginatia lui s-au manifestat virtuoz si stralucitor. Performantele sale pe acest plan au devenit de-a lungul anilor modele artistice de referinta si valori patrimoniale ale culturii nationale. Multe dintre ele au capatat si recunoasterea internationala in mari agore ale cartii, precum cele de la Leipzig, Frankfurt pe Main, Paris si, mai recent, Bucuresti. Devotamentul sau pentru arta de a construi carti, cum ii place sa spuna, a devenit pentru Mircia Dumitrescu o adevarata profesiune de credinta. Activitatea lui de editor artistic de carte si de stralucit pedagog in materie i-au atras simpatia si pretuirea notorie in cercurile academice, universitare si, mai ales, ale scriitorimii. Cartile realizate in versiuni grafice si editoriale de autor, in tiraje mici sau unicat, atesta vocatia exceptionala a artistului pentru bibliofilie. In expozitie sunt zeci de asemenea argumente, multe de o pretiozitate extrema, intrate deja in colectiile specializate ale unor mari biblioteci din lume. Dintre acestea, impresioneaza prin eleganta si profunzimea discursului grafic, dar si prin monumentalitatea si complexitatea viziunii plastice de ansamblu, volumul de poeme Azi al lui Nichita Stanescu, in conceptie maxibibliofila, tras in 11 exemplare. O carte mai veche de poeme dedicate lui Mircia Dumitrescu, pe care acesta a eternizat-o in 2008 in aceasta halucinanta viziune grafica si bibliofila monumentala!
De altfel, intregul parcurs expozitional este o demonstratie de profesionalism in stapanirea tuturor tehnicilor si instrumentelor artei grafice, de la desen la gravura in metal si de la studiile pictografice in pastel, laviu, acuarela la surprinzatorul recital sculptural, in lemn si bronz. O frenezie incantatoare a suflului sau imagistic, amestec de spirit baroc si nerv al liniei, al taieturii si modelajului formelor, asa cum ne-o adeveresc compozitiile, unele expuse in premiera absoluta, Minotaurul si Agresarea Minotaurului, Androginul, Cina cea de Taina si Crist rastignit...
Remarcabil reprezentata este in expozitie si verva poetica a lui Mircia Dumitrescu in sugestiva serie de titluri si comentarii ale propriilor lucrari, prin ele insele oferind un spectacol de retorica a ideii inalte si a cuvantului ales. Albumul pe care Institutul Cultural Roman il consacra artistului, lansat in ziua vernisajului, este la randu-i o exceptionala performanta editoriala si grafica. Este certificarea unui artist ce isi sfideaza legenda prin gestul dezvaluitor al unei impunatoare opere si a temeiniciei argumentelor ei artistice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO