Ruth Fainlight este o poetă prinexcelenţă verticală. Ea insăşi afirmă acest lucru. Şi tot ea afirmăcă e propriul ei autor. Scrie o poveste care e chiar a ei. Poezia eviaţa ei, in ambele sensuri. Ea o povesteşte, ea o născoceşte. Dinprimul moment când am vorbit la telefon, m-a uimit stăruinţa einerăbdătoare. Ca pumnul de fier in mănuşă de catifea. Nu suntfoarte sigură, insă, dacă Poeta e catifelarea şi Autorul e pumnulde fier. Poate fi pe dos. Autorul la rampă...
I-am luat patru interivuri luiRuth Fainlight. Studenţii Centrului pentru Traducerea şiInterpretarea Textului contemporan (CTITC), pe care il conduc, auintâlnit-o şi ei, in cadrul mai multor videoconferinţe la ConsiliulBritanic din Bucureşti. S-au pus nenumărate intrebări. Şi totuşi,când am pus cap la cap tot ce aveam pentru interviul care incheieacest volum, am remarcat că nu aflăm mai nimic din răspunsurile eiin conversaţie, că, de fapt, ce e de ştiut ne parvine numai şinumai prin poeme. Intr-adevăr, in conversaţie Ruth Fainlight se dăun pas inapoi, in umbră. Când scrie un poem, in schimb, avem viaţaei pe tipsie, cum a cerut Salomeea capul lui Ioan Botezătorul. Ceicare chiar vor s-o cunoască, deci, trebuie s-o citească. Autorul larampă!
Caracteristica dominantă apoeziei lui Ruth Fainlight este, prin urmare, intensitatea fărăocolişuri. Traducerea versurilor ei e o muncă de Sisif. Dacăsensurile echivalente din cealaltă limbă nu pot naviga printreemoţiile poetei - care sunt ca aisbergul de care s-a lovitTitanicul: când te dumireşti ce-i cu ele, e mult prea tâziu -,atunci poemul e condamnat. Tandru sau tăios? Traducerea e o sârmăintinsă. O surpriză repetată iar şi iar. Ajungi la tandreţe şicăldură exact atunci când credeai că ai nevoie de vorbe tăioase şireci. Inţelegi poemul abia in clipa când te dai bătut... Autorul larampă.
Poeta e Verticală cuincăpăţânare. Nu admite compromisuri cu morala, cu valorile, cuoamenii. Corectitudinea e impinsă până la limita cu absurdul,inclusiv cea faţă de cuvânt:
"Libertatea
Mea e limbajul,
Evadez in cuvinte;
Ele n-au volum,
N-au loc in spaţiu,
Nu ţin de nimic, deci nicieu
Nu pot fiexplicată:
Evreu. Femeie.Poet."
Ultimul vers al poemului descriecele trei elemente esenţiale ale vieţii poetie: rasă, sex,meşteşug. Cunoscând-o, tind să cred că enumerarea lor se face inordinea inversă importanţei. Pe primul loc e Poet, peultimul e Evreu. Feminitatea e pilonul median, care dăfiinţei stabilitate de punte.
Poezia lui Ruth Fainlight e olecţie de intensitate poetică. Poemul e departe de vâltoarearomantică: poeta caută tandreţea, nu iubirea nebună, imbătrânireaşi moartea sunt mai interesante decât corola de minuni a tinereţii,regretul neputincios e mai atrăgător decât viitorul, oricât ar fiacesta de promiţător. Poemele au eroi de o simplitate aparentă, cucare autoarea se identifică pe rând: copilul crud care descoperă căviaţa doare; o iubire uitată a adolescentei imbrăcate in caşmiralbastru; domniţa care descoperă că Făt-Frumos e mincinos, afemeiatşi ratat; semne vestind fragilitatea bătrâneţii pe un chip iubit; oalunecare scurtă in lumea de dincolo, cât ţine un pui de somnintr-o după-amiază; africanul revoltat care (lume nedreaptă)invidiază pielea albă a poetei; trandafirii pe care pierdereaflorii ii face 'imortele'; sentimentul din copilărie, pierdut acum,că zborul e posibil; propria ta imagine răsfrântă in oglindă ca oemblemă a descompunerii; craniul care se ascunde sub părul ceincărunţeşte şi de care nu te poţi feri, oricât ai incerca săsmulgi firele albe, emisarii lui; prinţul pe care prinţesa iliubeşte şi atunci când se face la loc broască râioasă, fiindcăochii sunt sufletul, iar nu trupul, care e supus trecerilor detoate felurile; imblânzitorul pisicii sălbatice, care ar puteaimblânzi orice cu tandreţea lui; "mâini care nu mai au părinţi", cuinelele dar şi cu moştenirea de carne vie a mamei, a tatălui;neputinţa când tatăl se duce, luând cu el ştiinţa de a muri;sentimentul de vinovăţie la amintirea ochilor rotunzi şi speriaţiai mamei, pe care poeta nu i-a inţeles decât atunci când aimbătrânit ea insăşi; nevoia de a plânge la "poveştile obişnuite",fiindcă poeta vrea să creadă că lumea e alcătuită doar din sufletşi bucurie; poemul scris intr-o după-masă, in casa de la ţară, rodal singurătăţii şi instrăinării, mototolit in aşteptarea cine ştiecăror versuri pe aceeaşi temă; cuplul care "respiră şi se trec unulprin celălalt"; poşeta mamei, plină cu pudră, bomboane, ruj,scrisorile tatei din timpul războiului, toate de fapt insemne aleiubirii; moartea fratelui, care inseamnă o nesfârşită absenţă;evrei "descărcaţi din vagoanele pentru vite la Auschwitz";amintirea tăinuită a melodiei ascultate cândva in doi şi linişteacă el o iubeşte şi acum; hainele, mobila, pozele rudelor ce nu maisunt şi iritarea că e silită să dea ochii cu moartea când e incăprea devreme; nodul făcut de el, pe care acum poeta il dezleagă şise simte una cu el şi alunecă inapoi spre inceputulnodului/cuplului, departe de spaima despărţirii finale; sentimentulcă zilele sunt scurte când nu mai eşti tânăr; "casă la ţară" intr-oAnglie străină pentru mintea hoinară a poetei; lumea intreagă dinmarginile poemului, străină, duşmănoasă...
Toate aceste poeme sunt istoriiadevărate şi sunt de fapt una. Ele nu există decât când cineva leretrăieşte, intrucât
"Ca partitura
care trebuiecântată
şi auzită, de unsingur
om măcar,
cuvântul meu,
poemul, nu există
până nu-l citeşti."
RUTH FAINLIGHT
Inceapă iarpovestea
Ce-ar fi dacă prinţul, cândvabroscoi râios,
s-ar preface după o vreme la locin ce era?
Poate că aşa a fost scris săfie.
Fericiţi până la adâncibătrâneţi insemna oare
câteva zeci de ani, după care elavea
să redevină ce afost,
fără scăpare? Zânabună
a făcut o vrajă ce-şi pierdeaputerea
pe măsură ce prinţesa şiFăt-Frumos imbătrâneau impreună.
Intr-o bună dimineaţă se scoalăel şi simte
că iar are picioare debroscoi.
I se topesc buzelein
rânjetul de odinioară; eaintoarce
ochii către el, pupilele eimicşorate
răsfrâng negi apoşi, răsar iarpete
ca băşicile pe pielea luimurdară.
Nu indrăzneşte să deschidă gura,aşteaptă paralizat de spaimă.
Ea a visat peste noapte clipacând
mingea i s-a rostogolit iniaz
şi un broscoi respingător asărit drept la ea, orăcăind,
silind-o să facă ce vreael.
Din clipa aceea totul a fostminunat.
De parcă toate acestea s-ar fipetrecut ieri,
surâde şi-l strânge in braţe, seuită drept
in ochii lui, mereu aceiaşi. Ceva fi
să fie cu el? Inceapă iarpovestea.
In romaneste de LidiaVianu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
