Dupa reintegrarea in armata prin Legea 320 din 26 aprilie 1945 a unora dintre militarii care se inrolasera voluntari pe Frontul de Est in Diviziile "Tudor Vladimirescu" si "Horia, Closca si Crisan" (infiintate de sovietici in razboi pe teritoriul URSS), prin ordin general nr. 29 semnat de generalul de corp de armata Constantin Vasiliu Rascanu la 8 mai 1945 a fost creata Directia Superioara pentru Educatie, Cultura si Propaganda. Prin intermediul acestei structuri, controlate de comunisti, a inceput o actiune pe scara larga de prozelitism de la om la om. Primul sef al acestei structuri a fost generalul de brigada Victor Precup, care i-a avut drept colaboratori apropiati pe colonelul Valter Roman (Ernest Neulander), loctiitorul sau si seful Directiei de Propaganda, si pe locotenent-colonelul Corneliu Manescu (viitor sef al DSPA in perioada 1954-1955 si apoi ministru de Externe in regimul Ceausescu din anii 60), ca sef al Directiei organizare. La 2 octombrie 1945, directia sus-amintita a fost transformata in Inspectoratul General al Armatei pentru Educatie, Cultura si Propaganda.
Dupa preluarea completa a puterii de catre comunisti prin abdicarea fortata a regelui Mihai I si proclamarea republicii la 30 decembrie 1947, in octombrie 1948 sus-numitul Inspectorat a devenit Directia Superioara Politica din Armata (DSPA), condusa nemijlocit de Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român. Seful DSPA in perioada 1950-1953 a fost generalul maior Nicolae Ceausescu, care detinea astfel pozitia a treia, ca ministru adjunct, in ierarhia Ministerului Fortelor Armate. In iunie 1964, DSPA a devenit Consiliul Politic Superior al Armatei (CPSA), denumire sub care structura centrala de conducere politica si propaganda in armata româna a functionat pâna in decembrie 1989, când la conducerea sa se afla fratele dictatorului, generalul locotenent Ilie Ceausescu.
Tipurile de activitati desfasurate de DSPA, rezultând din rapoartele lucratorilor politici de la diferitele esaloane ale armatei, au fost: propaganda verbala prin conferinte, seminarii, activitati politice in timpul instructiei; propaganda scrisa, prin omniprezentele gazete de perete, foi volante, brosuri, reviste si ziare; propaganda audiovizuala prin lozinci, fotomontaje, afise, diferite ilustratii, statii de amplificare, emisiuni de radio si ulterior de televiziune. Principalele obiective ale acestor foarte intense si vaste activitati propagandistice erau inocularea in randul tuturor militarilor a devotamentului netarmurit fata de patrie, fata de partid (initial PMR, apoi PCR), in spiritul a ceea ce pâna in 1953 era denumita prietenia de nezdruncinat si recunostiinta fata de Uniunea Sovietica si in spiritul dragostei fierbinti fata de marele Stalin, simultan cu stimularea urii impotriva celor mai mari dusmani ai patriei, democratiei si pacii si anume imperialistii americano-englezi. Chiar daca avatarurile politicii comuniste au determinat modificarea si nuantarea acestor obiective, ele au ramas in esenta orientate permanent asupra propriilor militari, in scopul indoctrinarii cât mai solide a acestora conform cerintelor ideologice de partid ale momentului. Incarcatura ideologica si orientarea politica de conjunctura a actiunilor de propaganda executata in armata si de catre militari au constituit o caracteristica constanta a intregii epoci, atât pe timpul regimului Gheorghiu-Dej, cât si pe cel al lui Ceausescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
