Fire optimista, campion de "think positive", pragmatic si bon viveur, Arion urmarea constant in interviuri acele elemente capabile sa exorcizeze realul, sa induca speranta, tenacitate creatoare, tinerete, virtuozitate, altfel spus: dulcea amagire a ideii de libertate si verticalitate, atat de necesara prizonieratului colectiv in ceausism.
De pe la jumatatea anilor '70 si pana la... perestroika, eu unul cautam Flacara in principal pentru trei lucruri: paginile lui Cornel Nistorescu, sorbind realitatea cu fervori brunea-foxiste, reportajele lui Adrian Dohotaru, artist al panzariei aluzive, si interviurile realizate de George Arion. Spre deosebire de tavalugul megaloman sub care intrebarile lui Adrian Paunescu isi striveau subiectii, ori ii matriteau dupa vointa si scopurile navalnicului "anchetator" mercantil, interviurile lui Arion era facute cu fata la interlocutor, niciodata narcisiac, in oglinda. Asta, in ciuda naturii artiste a gazetarului, inzestrat cu ludic pitoresc, alura virila, inteligenta asociativa, devorator de Chase si Chandler, el insusi recunoscut autor de romane politiste, desi poet la origine, si pretuitor de Alexandru Philippide...
Nu credeam ca, reunite si recitite acum, cele peste 150 de convorbiri realizate in intervalul 1975-1989 pot avea (in ciuda compromisurilor marturisite de autor in prefata) atata forta de recuperare a trecutului-prezent, dupa cum cele aproape 140 de interviuri realizate, in aceeasi revista, din 1990 incoace, de acelasi George Arion (devenit intre timp directorul publicatiilor Flacara) dau seama de majoritatea interogatiilor (obsesive, insolubile, sublime, ridicole sau induiosatoare) ale prezentului-abia-trecut.
De-o parte, asadar, ne revin - trist ori agasant - in amintire hartuielile culturii/cenzurii ceausiste, cu lozincile, falsele entuziasme, butaforia patriotica si rezistenta prin valoare, aluzie, insingurare, eruditie, subversiune, estetism, solidaritate intelectuala. De cealalta parte, intrebarile Romaniei de dupa 1989: fatalism sau angajare? integrare sau izolationism? Lenea, lehamitea, nimicnicia, paseismul, tiganizarea, sau cultul muncii, meritocratia, sincronizarea? Exclude, oare, lumea Internetului, a globalizarii, specificul etnic si mandria nationala? Ce este de ales pentru implinirea profesionala: exilul, sau importul de civilizatie? Acestia sunt numitorii comuni ai celor doi versanti ce compun muntele de intrebari si raspunsuri.
Axate intr-o proportie covarsitoare pe oameni din domenii extraliterare (diplomatie, finante, afaceri, biserica, armata etc), pe coordonatele exilului romanesc si ale renasterii nationale, dialogurile din vol.II insumeaza, spuneam, dilemele deceniului, de la "nu putem construi o lume noua cu o ura veche" (E.Simion) la securimea lui Ilie Merce (A. Buhoiu) si o scenarita bine evocata de Dorin Stana (361), trecand prin malformarea mediatica (v. Romania si Sicilia, 115), subventia in arta (Gigi Caciuleanu), xenofobia in Franta (161), spinoasa problema a autonomiei locale (210), continuitate vs. ruptura
(225), "mediocritatea" istoriei romanilor (342), echilibrul dintre negativ si pozitiv in mass media (383), ideea lui Stelian Tanase cum ca "nu avem analisti politici"(478), ca si intregul dialog cu Constantin Ticu Dumitrescu. Mergem mai departe.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
