Ziarul de Duminică

Metafizica fizicii/ de Felix Nicolau

Metafizica fizicii/ de Felix Nicolau

Autor: Felix Nicolau

06.04.2012, 00:06 133

Realmente pasionat de orice dezvoltare artistică a suprarealismului, Marius Surleac şi-a construit un blog spectaculos unde a postat experimente ale maeştrilor şi ale sale. Numai după aceea s-a încumetat să tipărească Zeppelin Jack la Editura Herg Benet, volum pe care l-a realizat şi grafic de unul singur. Fizician ca formaţie, poetul a profitat din plin de "metafizica fizicii" eliberată de obscurantismul scientist. Aşa cum Dumnezeu se joacă folosind cuantele şi tot felul de cioburi energetice, aşa şi Surleac montează spectaculos poeticitatea cu diversele exactităţi.

"Capitolul I", Phantasrealismus, intitulat parcă în colaborare cu mişcarea fantastă şi manieristă de la Cluj, conţine poeme concise şi concentrice, lucrate în filigran. În fum ultima parte e subtilă, derivând moartea din acţiuni uluitor de improbabile: "cu fiecare bătaie a inimii/particule fine vor pătrunde prin porii pielii/vor da naştere câte unui tatuaj în relief/ce te va purta/încet/încet/înspre moarte". Aici e poezie pură. După care viziunile se complică, întrucât autorul, precum Eminescu şi Ion Barbu, doreşte să poetizeze cu limbajul fizicii: "dă-le trufe atomice negre în dermă/să roadă din ele focul şi frunza/să-i priveşti pe ecran cum le scade/în intensitate doar umbra" (imponderabilia). Adesea, aceste prestidigitaţii sunt fragmente foarte reuşite.

Amalgamul de viziuni suprarealiste şi jargon ştiinţific are ca efect o poetică surprinzătoare. Noroc că Marius Surleac nu este doar un cercetător veleitar în literatură, care scrie cu patimă incultă. El frecventează de multă vreme mediile scriitoriceşti, a publicat în reviste şi pe situri literare. Mai mult, el a şi funcţionat ca editor al Agonia international, site de creaţie în limba engleză, şi a creat situl de creativitate artistică Blitz Show (http: //blitz-show.com). Deloc un profan, aşadar, el ştie ce face. Şi nici nu se mai poate în epoca creaţiilor inteligente şi experimentale să scrii pierdut în adoraţia muzei. O mostră din amalgamul de mai sus, ştiinţifico-suprarealist: "eu stau întinsă pe genunchii tăi reci, apăs pe rotulă/muşchi cu nuanţe maronii, alung mută viermii/ce pun în funcţiune sonarul" (în căutare).

Interesant este filonul rural şi nostalgic din poezia tânărului fizician. O infuzie cu imagini parcă din O. Goga. Jack este alter-ego, prieten şi duşman imaginar laolaltă, camaradul de picnicuri şi drumeţii cu care se pot povesti lucruri profunde sau delicate în voie. Nu prea vesel, pentru că e complex şi mereu pe gânduri. Gesturile lui sunt simbolice: "torn prin pâlniile lucioase/rezemate-n furci de lemn/prima mişcare în formă de L/pe care Jack mi-a oferit-o drept răsplată/într-un cristal de 40 de grade" (conexiuni). În capitolul al doilea, Câte picături de ceaţă?, Jack satisface ritualuri stranii, care l-ar fi încântat pe Breton: "e aproape august/Jack dansează merengue cu mitraliera la braţ/în fecunde cotoare ale valsului deja consacrat/arde haşiş într-un ungher/înecat de alcool şi linii de diferite/frecvenţe modelate-n timpan" (putrefaction goes high). Ce mai, Jack le face pe toate şi este toate! Povestea lui este imprevizibilă şi parabolică, asemenea unei călătorii cu un submarin galben manevrat de un Oblio buclucaş. Energia i se trage din închipuirile şi rememorările mai mult sau mai puţin culturale ale poetului. Sunt foarte multe detalii în poeme: lucruri, fenomene, sintagme iniţiatice. Viziunile se complică câteodată înfricoşător, alteori sunt simple şi pure ca la Bacovia: "aleargă călăreţii îmbrăcaţi în negru/pe cai transparenţi/aleargă pe străzi şi râd nebuneşte/în trecători aleargă inima" (3 nopţi).

Şi ar mai fi de semnalat ghiduşenia ultimelor două capitole: Printre câte orătănii? Şi Capete să fie oare după coadă? Poemele se aşează acum în pagină ca poemele în proză ale lui Baudelaire. Asocierile şi acţiunile montează un bâlci cu bizarerii: "mă dau peste cap merg zece metri în mâini femeia pingu-/in aplaudă face semne cu ochiul din frunte scuip fierea din/plombă peste ea un scafandru pe jumătate rechin trăieşte primul film necrofil" (Jackolada).

Aici e un altfel de poezie, ceva ce reînnoadă legătura cu anii '30, când Bucureştiul ajunsese centrul suprarealismului european. Un centru în retragere. Marius Surleac a avut inţelepciune şi curaj. Înţelepciune să aştepte trecerea ifoselor ultimelor promoţii şi să selecteze el însuşi, dar şi să-i lase pe alţii să întreprindă selecţia textelor care au intrat in volum. Şi curaj datorită faptului că nu s-a temut să debuteze într-o formulă artistică diferită, deloc comercială. Merită respectul şi încurajările noastre!