• Leu / EUR4.6650
  • Leu / GBP5.2540
  • Leu / USD4.0855
Ziarul de Duminică

Momeala povestitorului

Momeala povestitorului

Din valul de tineri prozatori care au debutat in jurul anului 2000, Dan Lungu a cunoscut consacrarea cea mai rapida si, intr-un anume sens, cea mai credibila. Astfel, daca primul sau volum (Cheta la flegma, 1999) a avut parte de o "presa" favorabila (si surprinzator de bogata, daca tinem cont de slaba difuzare a cartii), romanul Raiul gainilor (2004) a intrunit aproape in unanimitate adeziunea cronicarilor nostri. Si nu numai a lor, de vreme ce comentatorii francezi s-au intrecut in a lauda cartea, tradusa in anul urmator cu titlul Le Paradis des Poules.

La prima vedere, Raiul gainilor* pare o insailare de povestiri semiautonome care relateaza viata dintr-o periferie de oras moldovenesc, la finele regimului comunist si in perioada tranzitiei postdecembriste. Dar, desi epicul nu are o coloana vertebrala, tot de un roman e vorba, caci povestirile alcatuiesc o panza deasa, unde "misterele" iau nastere din intersectarea "zvonurilor" care inconjoara evenimentele cu o aura tainica. Colectivitatea de pe strada Salcamului aminteste intru catva de atmosfera primelor romane sadoveniene: o lume lipsita de evenimente majore, in care femeile (se) spioneaza neintrerupt, iar barbatii comenteaza noutatile la crasma "Tractorul sifonat". Cateva figuri se disting totusi in aceasta umanitate amorfa: enigmaticul Colonel, proprietarul celei mai rasarite case de pe strada si obiect al invidiei celorlalti; dom' Petrica, inegalabilul pictor al legumelor de pe geamurile aprozarelor, specialist in demistificarea "zvonurilor" din mahala; Mitu, "fraierul tranzitiei", mitoman simpatic si inventiv, care si-a golit ciorapul cu "Balcesti" depunand bani dupa '89 la toate jocurile piramidale; nebuna Hleanda, vestitoare a sfarsitului lumii in mijlocul unei haite de caini vagabonzi (care o vor sfarteca in cele din urma); ipohondra si sclifosita Vera Socoliuc; mizantropul Costel Spataru si sotia sa Aurora, care tricoteaza "ca dactilografele", fara sa se uite la maini s.a.m.d.
Ca urmare a formatiei lui Dan Lungu (de profesie sociolog), proza sa a fost citita uneori ca o reflectare critica a existentei periferice din societatea ultimelor decenii. E drept ca, prin inserturile contextuale si prin telescoparea "iepocii de aur", textul incita la asemenea consideratii. Mai mult, autorul gaseste de fiecare data un mod ingenios de a da acestei lumi o "stare civila" - de fapt, o "stare penala", daca e sa ne luam dupa "exercitiul nostalgic de rememorare" al lui Tica Zidaru: "Privite cu atentie, aproape toate casele de pe strada tradau locul de munca al proprietarului, mai ales pe cel de dinainte de '89, cand se puteau fura in voie tot felul de materiale. Dupa '89, sa fi vrut sa iesi, de exemplu, cu o fasie de tabla, nu prea mai aveai de unde lua, intreprinderile dadusera rand pe rand faliment. (...) Doar gardurile, confectionate din sarma scoasa din fabrica, drese cu scanduri sau patrate de tabla si zugravite cu vopsea din proprietatea statului, doar aleile dintre dependinte, construite cu boltari si caramizi furate din gara, ori soproanele si magaziile, acoperite cu carton si smoala sustrase din intreprindere, le mai aminteau de vechiul loc de munca". O lectura in cheie determinista a romanului mi se pare insa destul de inselatoare, de vreme ce "sociologul" se exprima discret, iar textul rezista tocmai prin absenta vreunei intentii demonstrative.
De altfel, daca in "locul" fictiunii lui Dan Lungu nu se intampla mai nimic, in povestirile personajelor sale se petrec foarte multe lucruri. Din acest punct de vedere, un model cel putin la fel de plauzibil este Hanu Ancutei, de care il apropie arborescenta epica si impecabila tehnica de "retardare" a evenimentelor. Sa citim inceputul romanului: "Cat de lunga era strada Salcamilor, intr-o jumatate de zi intamplarea facu ocolul tuturor curtilor, cu doua exceptii..." "Intamplarea" la care se refera naratorul in aceasta fraza nu ne e dezvaluita decat spre final: intr-o dimineata, Relu Covalciuc constata ca gradina lui e plina de rame de care gainile nu voiau sa se atinga; explicatia e pe masura "misterului": ramele fusesera electrocutate in urma unei defectiuni in retea. Dar, inainte sa se intrebe cum un eveniment atat de stupid poate sa sustina un roman de doua sute de pagini, cititorul e deja "prins" in povestire si incepe sa-i intrezareasca farmecul: nu evenimentul in sine conteaza, ci relatarea lui, modul cum povestitorul reuseste sa stranga laolalta un grup de gura-casca folosind ca momeala doar un lung sir de vorbe (ceea ce, sa recunoastem, nu e putin lucru!). Toate personajele lui Dan Lungu sunt naratori impatimiti si versati, asa cum aflam inca din primul capitol, cand d-na Milica reuseste, prima din strada Salcamilor, sa patrunda in casa Colonelului. Povestea (de fapt, descrierea) interiorului e repetata, de fata cu alti ascultatori, in noi si noi variante, pentru ca apoi, cu aportul intermediarilor, sa ajunga la proportii homerice. Exagerarea nu constituie insa un impediment, caci, spune Milica in cel mai pur spirit aristotelic, "lucrurile care ar fi putut sa se intample nu sunt tocmai o minciuna". Asadar, nu numai naratorul, ci si personajele stapanesc arta povestirii, de care nu pregeta sa se foloseasca. Orice povestire contine in marsupiu o alta, care nu asteapta decat sa iasa la lumina - aceasta e "regula" romanului lui Dan Lungu. Iata de ce "intamplarea" pe care naratorul ne-o promitea inca din prima fraza ni se dezvaluie doar la pagina 144, dupa desfolierea celorlalte straturi narative care-i protejeaza "misterul".
De unde acest nesatios apetit epic al personajelor? Dincolo de curiozitatea mahalageasca intrezarim o motivatie mai grava, care indica si o distantare de Hanu Ancutei. La Sadoveanu, povestirea avea o functie pur estetica: ea era degustata ca vinul sau infulecata ca puii pe tigla; la Dan Lungu, naratiunea are un rol existential, constituind un surogat al vietii pentru aceasta comunitate de someri si tate, abandonata de lume si uitata de istorie. Personajele sale povestesc pentru a trai; povestea le da iluzia vietii. Povestind, naratorul devine parte a intamplarii - daca nu chiar protagonistul, atunci macar martorul ei, care s-a impartasit si el cu o farama cat de mica din "mister". Aceasta e, de altfel, si "morala" cu care Relu Covalciuc isi incheie relatarea grotescului vis divinatoriu: "Nu despre gaini era vorba, ci despre toata viata mea".
Raiul gainilor e un roman inteligent si captivant, scris de un povestas care stie sa transforme fara ostentatie un subiect minor in sursa de interes narativ. Intr-o vreme cand prozatorii sunt la mare cautare, reusita lui Dan Lungu echivaleaza cu o performanta.
*) Dan Lungu, Raiul gainilor, editia a II-a, Editura Polirom, Iasi, 2007, 216 p.

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6650
Diferență: 0,0236
Ieri: 4.6639
Azi: 4.0855
Diferență: -0,7868
Ieri: 4.1179
Azi: 5.2540
Diferență: -0,4208
Ieri: 5.2762
Azi: 4.0980
Diferență: 0,3035
Ieri: 4.0856