In locul splendorilor literare promise, intalnim doar versificari simpliste si reprezentari naive ale frumusetii naturii.
"Dupa o viata dedicata muntelui, Mircea Noaghiu vine in fata cititorului cu prezentul volum de versuri..." Volumul, intitulat La vama norilor si publicat la Ed. Pastel din Brasov, "cuprinde pagini de o inalta vibratie artistica, in care universul natural, brodat cu epitete si metafore, devine mirific, de o inalta plasticitate...".
Asa il prezinta Ion Topolog Popescu pe Mircea Noaghiu, care este, probabil, un om admirabil, dar ca poet ramane un amator, influentat de reminiscente ale unor lecturi din scoala si entuziasmat de peisajele vazute in munti. Nici urma de inalta vibratie artistica, de inalta plasticitate, de univers mirific etc. in cartea sa. In locul splendorilor literare promise, intalnim doar versificari simpliste si reprezentari naive ale frumusetii naturii:
"Din lumea codrilor de brad/ Cu basme-mpodobita,/ Paseam cu sufletul curat/ In universul crestelor de argint,/ Pe o carare insorita.// Urcand pe culmile de piatra,/ Cu stanci abrupte si bizare,/ Ma apropiam de Duhul Sfant,/ Ce cobora din ceruri pe pamant,/ Pe coama razelor solare./.../ Ajuns trudit pe creasta,/ M-a-ntampinat craiasa muntilor,/ Cu ochii mari, putin speriata,/ C-un zambet cald si-un tainic dor,/ Mi-a dat o floare-nmiresmata." (Idila alpina).
Si mai stangace sunt poemele satirice. Ele aduc aminte de textele brigazilor artistice de agitatie care evoluau pe vremuri pe scenele caminelor culturale satesti:
"Cand nu vrea sa munceasca,/ Gaseste un sfant sa-l praznuiasca;/ De i se pare munca grea/ O lasa iute altuia,/ Zicand ca leafa-i mica/ si munca multa strica./ Mai trage-o dusca de necaz,/ Mai decojeste cate-un praz,/ Mai sfaraie luleaua/ si, in ajun de sarbatori,/ Se pune pe-ngrasat purceaua./ Si, cand n-ajunge la liman,/ Mai smechereste cate-un ban,/ Cersind pe la stat/ Bocind ca-i defavorizat" (Trandavul).
Lipsit de spirit critic, incantat de propria lui creatie, Mircea Noaghiu se celebreaza singur, povestind, in prefata, in ce imprejurari si-a scris versurile:
"Acum, la 'strunga vietii', dupa ani de pribegie pe crestele muntilor (...) Dumnezeu m-a rasplatit cu un 'surghiun' intr-un loc mirific (...) Simteam puterea benefica a fortelor telurice, care parca-si micsorasera gravitatia si-mi permiteau sa zburd ca pe vremea copilariei (...) In seara aceea am incropit cateva versuri (...)"
Astfel evoca poetul momentul de neuitat in care a inceput sa scrie un volum de versuri destinat uitarii...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
