Pe Neagu Djuvara l-am intalnit la Bookarest 2001, cu prilejul lansarii volumului "Nasterea poporului roman", publicat de Editura Humanitas. Scormonitor, spiritual si intransigent, istoricul Neagu Djuvara este unul dintre optimistii care subliniaza apasat: "Nu suntem in afara istoriei, ci in plin proces de devenire a ei".
- Cum se face ca "Nasterea poporului roman" se alatura unui palmares publicistic relativ restrans?
- Palmaresul nu e foarte bogat mai ales din pricina imprejurarilor istorice in care am fost prins inca de mic copil. M-am nascut la trei zile dupa izbucnirea primului razboi mondial, in al doilea razboi am fost azvarlit in afara granitelor tarii si tot asa. In plus, aceasta carte adresata copiilor nu a fost initiativa mea, ca de altfel multe alte lucruri care mi-au reusit in viata. Ideea acestei carti pentru copii ii apartine lui Gabriel Liiceanu, dupa ce a vazut succesul pe care l-a avut "O scurta istorie a romanilor, povestita celor tineri" - volum care iarasi nu era initiativa mea, ci avea la baza o serie de casete pe care le inregistrasem la solicitarea Irinei Nicolau de la Muzeul ?aranului Roman. Domnului Liiceanu i-au placut casetele si mi-a spus ca povestea aceea trebuie si publicata. I-am raspuns ca un rezumat al istoriei tarii, in scris, mi-ar lua vreo zece ani, dar m-a linistit spunandu-mi ca vrea o povestire aidoma celei de pe casete, mult mai severa din punctul de vedere al documentarii, dar fara note de subsol si fara bibliografie, fapt foarte riscant, dar am considerat ca e mai accesibila marelui public. O carte prea savant intocmita sperie. Asa ca asta a fost unul dintre secretele reusitei cartii. Dovada ca, peste cateva saptamani, va iesi intr-o a treia editie. Apoi, Gabriel Liiceanu a venit cu ideea editarii ei sub forma unor albume pentru copii, asadar lucrari de lux cu imagini frumoase, care plac celor mici. Partea proasta e ca pretul este mult mai mare decat ceea ce isi permite un roman.
- Credeti ca numai succesul editorial a contat in publicarea acestei carti, sau si latura educationala?
- Banuiesc ca si Liiceanu, ca si mine si ca alti intelectuali de astazi, incearca sa reactioneze in fata unei istorii foarte deformate de cei 45 de ani de comunism. Eu insa as merge mai departe. ai istoriografia noastra clasica - anterioara epocii totalitare -, istoriografie care timp de 50 de ani, de pilda, a fost dominata de Nicolae Iorga, a fost plina de erori si omisiuni voite. Atunci, ca si acum, imperativul momentului era integrarea Romaniei in marea familie a istoriei europene si chiar universale. In ciuda faptului ca Iorga era un om de o inteligenta fantastica si repeta in permanenta ca istoria noastra trebuie studiata in contextul istoriei europene si sud-est europene, dupa parerea mea nu a facut-o suficient. Va voi da cateva exemple banale. De pilda, efectul pe care marea invazie mongola din 1241 l-a avut asupra nasterii principatelor romane este enorma. Fara momentul acela, cine stie ce s-ar fi intamplat. Ori eram "mancati" de regatul Ungariei, ori ne nasteam cu o suta de ani mai tarziu... E limpede ca evenimente foarte indepartate in timp si spatiu au avut asupra noastra urmari uriase. Asadar, pe de o parte, regimul comunist a inventat o istorie cu totul deformata, iar inainte excesiva mentalitate patriotarda a dus, practic, la aceleasi greseli.
- Istoricii europeni au sesizat aceste erori si omisiuni?
- Istoria noastra nu a fost si nu este luata in serios de istoricii straini. E totalmente necunoscuta, suntem aproape absenti din tratatele straine si asta, in mare parte, din cauza incapacitatii de a ne plasa cu adevarat in ansamblul statelor Europei. Pana si un om ca Iorga a depus eforturi inimaginabile sa demonstreze ca primul tarat bulgar nu a acoperit si tarile noastre, ceea ce este o gresala de mentalitate patriotarda. Nu poti intelege instalarea la noi a legaturii cu Biserica de Rasarit, adoptarea alfabetului chirilic, pastrarea limbii slavone veacuri de-a randul in biserica si in cancelariile domnesti, daca nu admiti ca toata Muntenia si aproape toata Transilvania au facut parte din imparatia bulgara intre 800 si 950 d.Ch, dominata atunci de o minoritate de limba turca, fapt care a facut ca primii bulgari - protobulgarii - sa vorbeasca o limba inrudita cu a turcilor otomani. Sunt convins ca, daca s-ar face o analiza a sangelui bulgarilor de astazi, s-ar gasi multe urme de rude de-ale noastre, adica de traci romanizati. Dovada cel de al doilea imperiu bulgar, condus de fratii Ionita si Petru Asan. Probabil ca exista la 1200 d.Ch. o puternica populatie romanofona in Bulgaria. Nu inteleg asadar de ce ne e frica sa admitem asemenea realitati! Ce sa mai vorbim de faptul ca multi istorici nu au vrut si nu vor sub nici o forma sa admita originea cumana a lui Basarab. Chiar si Iorga a spus-o, fara sa aiba insa curajul de a merge mai departe. Intr-una din cartile lui afirma ca numele lui Basarab este cuman, adaugand subliniat: "Numai numele?". Noi, dintr-o incapatanare bizara, avem impresia ca ar fi o rusine ca primul nostru voievod sa nu fi fost de origine daco-romana. Asta e o copilarie, fiindca toate tarile Occidentului iscate din ramasitele Imperiului Roman au fost facute de barbari. Pe urma, nu se spune nicaieri in tratatele si manualele noastre ca principatele - si al Munteniei si al Moldovei - au fost o vreme vasale regatului ungar. De ce ar fi asta o rusine, cand regele Angliei era vasalul regelui Frantei si cand acesta era sistemul folosit in toata Europa? Pana si batalia de la Posada a fost o rafuiala intre suzeran si vasalul care se emancipase prea mult. Peste tot se mentioneaza victoria vasalului roman, dar nicaieri nu scrie ca, foarte repede, cei doi s-au impacat!
- Sunt probabil consecintele eforturilor facute de istoricii romani pentru a demonstra faptul ca suntem o insula de latinitate intr-o mare slava. Ne-a condamnat aceasta realitate la izolare?
- Asta ete una dintre marile tragedii ale trecutului nostru: am fost izolati de fratii nostri de aceeasi origine - latina - de toata masa slava care s-a intins peste fosta Iugoslavie rupandu-ne de Occident, fapt care a condus la o situatie foarte speciala: sa avem o limba latina, probabil si o mentalitate foarte diferita de cea a vecinilor nostri (cu toate ca avem si sange slav), care sa ne impiedice sa ne integram natural in acest spatiu. Intr-un fel, caracterul de insula latina ne-a condamnat la izolare istorica. Dar izolarea aceasta provine si din faptul ca nu am stiut sa spunem adevarul. Ne-a placut intotdeauna sa ocultam ceea ce ne-a apartinut si sa ingropam ceea ce ni s-a dat.
- Este obiectivitatea istorica un imperativ pentru noi, astazi, cand se depun eforturi uriase in vederea integrarii europene?
- Fara indoiala, si ceva chiar se misca in istoriografia noastra contemporana, in ciuda acuzelor de "demitizare" a trecutului. Trebuie sa spun insa ca simtul obiectivitatii e foarte recent si in Occident. Daca citesti cartile de istorie franceze sau germane de acum 50-60 de ani, vei vedea ca fiecare trage plapuma la el, formuland minciuni sfruntate. Deci nu suntem singurii care mistifica istoria in favoarea lor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
