La MoMa, s-a reluat de curândImponderabilia (vezi foto 2, imagine a spectacoluluioriginal), un show de tip performance creat in anii 70 de cătrecelebra sârboaică Marina Abramovic - personaj şocant, care, deamorul artei corporale, s-a zgâriat, s-a flagelat, s-a criogenizatsau a inghiţit produse psihoactive şi de control muscular care aufăcut-o, in mai multe rânduri, să-şi piardă cunoştinţa.
Interesantă este ideea muzeuluinewyorkez de a organiza retrospective (pentru că evenimentul "TheArtist is Present", dedicat Marinei, asta este) ale unor fulguraţiiin ultimă instanţă irepetabile, de a arhiva şi dezarhiva fapteartistice care stau sub semnul volatilului şi care au vocaţiaefemerului.
Mai interesantă incă - şi aicivoiam să ajung - este reacţia publicului american de azi. Tânărulbalerin Will Rawls, care a fost angrenat in performance, aremisiunea de a sta, gol puşcă, in poziţie de drepţi, la intrarea ingalerie. In faţa lui, simetric, o tânără, la fel de dezbrăcată,străjuieşte aceeaşi intrare. Intre cele două cariatide vii, unspaţiu ingust, prea ingust, intenţionat exiguu, prin carevizitatorii pot pătrunde (sau, mai bine zis, prin care se potstrecura) in sală. Toţi artiştii (indeobşte coregrafi sau dansatoriprofesionişti) angajaţi in aceste experienţe ale nudităţiisolicitate de scenariul artistic al Marinei Abramovic mărturisescstinghereala emoţională, jena fizică şi epuizarea care a pusstăpânire pe ei, după câteva ceasuri de nemişcare. Dar, mai ales,după câteva ceasuri de confruntare cu reacţiile bizare alepublicului. Unii vizitatori râd, alţii, mai timizi, le spun"mulţumesc", in momentul in care trec printre ei sau fac nişte paşide dans groteşti, există şi obraznici care le zbiară performerilorsă deschidă ochii atunci când incep să picotească. Cei mai mulţi seimbujorează şi le ating pielea dezgolită cu o inocenţă stânjenită.In acest joc al sentimentelor, poziţiile de forţă se schimbă, pânăintr-atâta incât artiştii, iniţial vulnerabili, ajung să ţinăfrâiele şi să simtă că au devenit polul puternic. Nu intotdeaunainsă se intâmplă aşa. Will Rawls povesteşte că, la un moment dat,un bărbat copt s-a apropiat de el: "Mi-a mângâiat pieptul şispatele, apoi mi-a atins fesele şi mi-a şoptit că am pieleadeosebit de fină. I-am comunicat deindată paznicului de sală cătipul m-a atins, după care am continuat să mă uit fix in ochiipartenerei mele."
"Vinovatului", un fidel al MoMa,cu 30 de ani de asiduă frecventare a muzeului, i s-a retrasabonamentul. In aceeaşi situaţie au mai fost şi alţi treidegustători de artă, care au fost daţi afară de către gardieni.Rawls mai spune că a simţit, cu dosul mâinii, nenumărate sexe inerecţie, iar partenera lui, Kennis Hawkins, afirmă că mai mulţibărbaţi i-au făcut poze cu aparatul pitit printre haine. Suntperfect de acord că interacţiunea vizitatorilor cu statuile umanetrebuie inscrisă in limitele decenţei (iar in acelaşi timp nutrebuie uitat că lipsa de reacţie ar parafa eşeculperformance-ului). Dar, până la urmă, ce este atât de indecent inşoaptele indrăgostite ale puriului prins asupra faptului? Ce esteatât de blamabil in faptul că arta mişcă anumite organe umane, iarpe altele le lasă inerte? De ce arta trebuie să scandalizeze fărăsă fie scandalizată?
Până la urmă, totul e doar osnoavă artistică din lumea New York-ului. Dar care inchide celpuţin un tâlc: chiar dacă arta rămâne veşnic tânără, moralainstituţiilor care o gestionează imbătrâneşte nepermis derepede.
DANIELNICOLESCU. Absolvent,in 1982, al Universitatii Bucuresti, Facultatea de filologie,sectia romana-portugheza. Redactor principal (si, incepand cu 1991,grafician copertator) la Editura Eminescu, intre 1985-2003.Colaborari (cronica literara, cronica plastica, traduceri) lanumeroase reviste culturale, incepand cu 1974. Redactor siart-director la diverse publicatii din tara. A semnat mai multevolume de traduceri si un volum de interviuri. Din anul 2000 panain 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminica.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
