Alungat de caini, impiedicandu-se de o vaca adormita in mijlocul drumului, speriind un cocos adormit pe gard, calatorul rataceste prin bezna. O da pe lehamite si sperietura. Dar "deodata zarii o caleasca cu sase cai si intovarasita de un calaret care venea in partea mea. Abie avui vreme a ma da in laturi si echipajul si omul cel calare trecura ca un fulger pe langa mine, lasand in vazduh cateva note armonioase de glasuri femeiesti si cateva fragmente de o vesela convorbire ce ma patrunsera de mirare si bucurie... Acele cuvinte ce auzisem in treacatul trasurii era franteze!"
Urmeaza, fireste, o scurta conversatie in frantuzeste. Amabil, prietenos, ce mai!, european din crestet pana la talpi, calaretul nu este, cum crezuse bietul calator, un compatriote, un francais, ci, voila, un june din partea locului, un valah! Acela ii da un semn strajerului, strigat poruncitor si ivindu-se tacut si umil de dupa un gard, "o matahala nalta, groasa, spatoasa, barboasa, fioroasa."
Desigur, calatorul va innopta in bordeiul strajerului. Saracie lucie, un pat de lemn, scandura goala, dar gazda ii arunca in cele din urma "un tol si o cerga". In loc de noapte buna, ii spune prietenos: "Neamto dracoli"!
Tot raul spre bine, insa. "...stalcit, flamand, nacajit, imi asezai sacul de voiaj drept perna si ma culcai incet, ca si cum as fi fost de stecla. Un somn adanc ma cuprinse si indata ma prefacui intr-un butuc pan-a doua zi".
Dupa cum o spune junele voiajor, inteleg ca acasa, in patul lui moale si dichisit cu toate cele, poate si langa iubita lui care, din cand in cand, ii si pozeaza (niciodata insa pentru nud, numai portret), "zugravul" parizian nu dormise jamais mai adanc si odihnitor.
Dimineata se trezeste intr-o harmalaie de zgomote si voci: "Giumatate spariet si buimacit de somn, iesii iute afara, cu pistoalele in mani; dar in loc de cele ce gandeam, vazui, plin de mirare, vro triizeci de trasuri de toata forma: briste, brasovance, carete, caleste, toate inhamate cu cate patru, sase sau opt cai, si toate indreptandu-se, in fuga mare, catre o balta ce steclea departe la razele soarelui."
Incat "nu puteam crede ca eram treaz si ma socoteam a fi fata la vro fantasmagorie nepriceputa: fantasmagorie cu atat mai curioasa ca imi infatosa tot soiul de contrasturi, precum: baloane de Viena cu inhamaturi necunoscute pe la noi; palarii de Franta cu ilice orientale; fresce cu anterie; toalete pariziene cu costumuri straine si originale. Mai adaugati la aceste pocnitele si racnitele postasilor, miscarea a triizeci de trasuri ce se intrecea pe camp, multimea cailor inhamati la dansele, clopoteii ce suna la gatul lor si, in sfarsit, efectul noutatii acestor lucruri in ochii unui strain, s-asa va puteti lesne inchipui expresia comica a figurei mele in fata unui spectacol atat de neasteptat."
Lucrurile nu se opresc aici. Incruntat, contrariat, neintelegand nimic pe masura ce se da in ceasul mortii sa inteleaga, el continua: "Pe marginea unei balti late zarii deodata un soi de targ, un soi de balci ce nu era balci; o adunatura extraordinara, o insirare neregulata de corturi, de casuti de scanduri, de vizunii, facute in rogojini, de brasovence, de cai, de boi, de oamini, care informa de departe una din privelistile cele mai originale de pe fata pamantului. Langa o cutie de scanduri, unde bogatul tragea ciubuc, se clatina de vant o satra de toluri rupte, in care saracul se parlea la soare. Aproape de aceasta, se ridica o cusca de rogojini lipita de o brasovanca ce slujea de camera de culcat. Mai incolo, un car mare, coperit de un laicer, figura ca un palat cu doua randuri, caci la randul de sus, adica in car sta gramaditi o femeie cu trii copii, iar la randul de gios, adica sub car gazduia barbatul impreuna cu un cane s.c.l."
Strainul este la iuteala luat cu lumea asta, cuprins de ea, incantat, contrariat, cucerit, incercand sa scape pe masura ce este luat de val. Se scalda, intra in namol, se rusineaza de frumoasele femei care il primesc intre ele, in scaldatoare, razand, sunt de tot goale in apa pana la umeri. El nu reuseste probabil sa spuna decat un penibil: pardon!
Il intalneste pe amabilul cavaler, acela care ii inlesnise masul peste noapte. Conversatie agreabila, frantuzeasca limpede curgatoare, acceptat pe loc in societate, o naturalete a relatiilor de mult pierduta in Occident. O latinitate transparenta, partial aceea care poate il cucerise pe Stendhal, altadata, in Italia? Tanarul valah observa: "Iata o lume ce in ochii d-tale pare a fi salbatica, dar care are soiul ei de civilizatie deosebita. Aici ne gasim in imparatia contrasturilor celor mai originale; aici luxul si saracia, durerea si veselia, ideile noua si ideile vechi, costumele Evropei si costumele romanesti, toate sunt unite la un loc si produc un efect neinchipuit atat ochilor cat si mintei..." Valahul o spune fara complexe, firesc, direct.
Se mananca pe cinste, tot la o casa taraneasca, se sta turceste, jos, pe o rogojina, bucate gustoase autohtone, vin de Bordeaux, lautari tigani.
Povestind junilor ieseni aventura sa din Valahia, oaspetele francez nu pomeneste nici pe departe ca s-ar fi atins macar pe ici-pe colo, in placuta, interminabila sueta de la Balta Alba, "chestia politica", altfel la moda in Principate, si mai tarziu in Regat, cu deosebire in cercurile intelectuale, dar nu numai, martor pentru vecie, Nenea Iancu. Nimic!
Se face si o plimbare cu vaporul. "Vaporul Baltii Albe era o pluta de grinzi, avand un cort mare drept coperis si doua roti mici de moara aninate pe laturile ei. Acele roti, care ii meritasera numele de vapor, erau invartite in apa de patru oamini si, prin miscarea lor, purta incet pluta pomenita pe fata baltii."
Finalul este de mare montare! Fiindca se merge la bal. "Peste doua sute de persoane adunate intr-o sala mare ce purta numele de Cazina alcatuia o sotietate cu totul evropieneasca, atat prin toaletele lor placute, cat si prin a lor maniere civilizate. Va las dar sa ganditi, domnilor, ce impresie imi facu acea adunare mie care eram inca asurzit de strigarile furioase ale postasului din Braila, mie care eram inca stalcit de patul casei strajerului, mie, in sfarsit, care asistasem la scenele din targul asezat pe malul baltii! Dar, mai cu seama, cand facui cunostinta cu cateva dame romance tinere si frumoase si cand le auzii pe toate vorbind limba franteza intocmai ca niste pariziene, credeti-ma ca ma socotii in palatul incantat al unui vrajitor".
Merita gandita si astazi intrebarea oaspetelui strain, in casa boiereasca de la Iasi, unde incepe, in asteptarea ploii, povestea de la Balta Alba. "In 24 de ceasuri am vazut atatea lucruri nepotrivite, atatea contrasturi originale, ca nu stiu acum daca Valahia este o parte a lumii civilizate sau este o provintie salbatica! Dumneavoastra, domnilor, care ma incredintati ca nu-i nici o deosebire intre Valahia si Moldova, puteti sa-mi talmaciti acest problem".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
