Militza Sion – Între arte vizuale şi arhitectură
Muzeul Ţăranului Român / Sala Irina Nicolau, până pe 11 august 2013
Lucrările Militzei Sion sunt un argument pentru a spera că între arhitectură şi plastică, modernitatea nu a trasat o prăpastie, că oraşul viitorului nu ţine doar de performanţa tehnologică fără a păstra nimic din gândul celui care-l desenează, din individualitatea gestului.
Oraşele Militzei Sion sunt imaginare, dar „construite” pe cunoaşterea temeinică a marilor culturi europene. Locuri din Grecia, Spania, Italia au marcat-o. Ea preferă asprimea reliefului, structurile piramidale, adoptă o perspectivă ce o distanţează de detaliu, arhitectura marcând reperul uman într-un mediu natural puternic. Prioritate capătă în această viziune atmosfera, ce pune în valoare calităţile sale picturale. Ţărmurile sunt între ultimele sale lucrări şi ele aduc în prim plan atmosfera Greciei. Forme puternice, percutante par a fi privite sub lupă. Libertatea gestului său o descoperim în cromatică, în jocul de haşuri de pe suprafaţă, în felul în care articulează raportul dintre pata de culoare şi liniaritate. (Maria-Magdalena Crişan)
Elena şi Marcel Scutaru – Forme empatice
Galeria Galateea, până pe16 august 2013
Curator: Raluca Băloiu
Imaginile se influenţează şi se amprentează reciproc dacă se află una în vecinătatea alteia. Acestea coabitează fără a-şi încălca teritoriul, fără a-l violenta. Ele îşi împrumută una alteia elementele figurative, senzitive, reflexive, expresive, apropiindu-se de ceea ce înseamnă empatia formei.
Expoziţia porneşte de la ideea de empatizare a operelor de artă aflate în atelierul Elenei şi al lui Marcel Scutaru. Cu cât lucrările stau mai mult timp împreună, acestea preiau din imagistica celeilalte. Cei doi artişti dezvăluie spectatorului un traseu al corespondenţelor, în care imaginile aparţin unor discursuri diferite, dar se amprentează reciproc datorită alăturării.
Unul dintre elementele de legătură a celor două discursuri este ideea de colecţie. Elena colecţionează portretele celor dragi prin ilustrarea lor la modul literal, iar Marcel înfăţişează forme de locuire prin casele arhetipale.
Un alt element comun celor doi artişti este pasărea. Aşa cum aceasta este legată de cuibul său, tot aşa omul este visceral legat de căminul său. Cuplul creează în jurul său un spaţiu mistic, pe care-l accentuează prin prezenţa căminului asemeni lucrărilor lui Marcel. Prezenţa păsării subliniază frumuseţea portretului în sculpturile Elenei Scutaru.
În parcursul expoziţional, expresia epurată a formei este un alt punct comun. Tridimensionalitatea formei hieratice care îşi extrage seva din arta egipteană este modul de expresie al lui Marcel Scutaru. Elena preia acelaşi model de reprezentare din arta arhaică, transpunându-l în relief.
Cei doi artişti aparţin unui loc bine determinat din arta contemporană românească, iar acel loc poate fi uşor recognoscibil pentru că este amprentat cu efigia Scutaru. (Raluca Băloiu, manager Galeria Galateea)
Ştefan Radu Creţu – Disambiguation
Galeria Cuhnia / Palatul Mogoşoaia, până pe 1 Septembrie 2013
Absolvent al secţiei de Ceramică, sticlă, metal de la Universitatea de arte şi design de la Cluj, cu master în arte vizuale la Bucureşti, Ştefan Radu Creţu are o frumoasă formaţie artistică şi o foarte interesantă viziune plastică. Julio Gonzalez şi Berto Lambera sunt două posibile îndepărtate repere ale acestui inventiv metalist, neîntrecut bricoleur pentru care colajul în volum sau în relief aproape plat, de inspiraţie industrială, transpune o viziune suprarealistă înrudită formal cu aceea din pictura lui Neculai Păduraru. Sculptorul se exprimă în tabla tăiată, nituită, colorată puternic sau în uneltele, obiectele, deşeurile industriale pe care le refoloseşte într-o gramatică avangardistă, deseori vizând absurdul. Creţu crează o lume de film horror, cu făpturi robotice, aflate la intersecţia viului cu mecanicul, sugerând ambele regnuri deodată. Motiv de îngrijorare, de fiori reci, amplificaţi de clănţănitul colţilor, foarfecilor în mişcare, mobilitatea lucrărilor sale fiind miza ce se adaugă puternicei impresii pe care formele coşmareşti, suprarealiste, o produc privitorului.
Poate că mişcarea sacadată a maşinăriilor sale transpune plastic o spaimă din copilărie, devenită obsesie, anume tic tacul zornăitor al schelelor petroliere din jurul Câmpinei natale. Rezultanta este însă opera originală, inedită nu doar prin formă cât prin sincretismul mesajului pe care îl proclamă. (Doina Mândru)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
