Cel mai excitant lucru legat de Hemingway nu era, pana de curand, pescuitul, tauromahia ori proza, ci un cocktail celebru. Mai nou, am descoperit-o si pe Dietrich...
Daca vizitezi Havana, barul Floridita este un reper obligatoriu. Cand am fost si eu in Cuba, anul trecut, aceasta locatie figura, bineinteles, in program. Motivul il constituia faptul ca, Floridita fiind una dintre destinatiile cotidiene ale lui Hemingway, marele mixolog Constantino Ribalaigua a inventat aici, special pentru scriitor, un cocktail fabulos: Daiquiri "Papa Doble", in care Havana Club se combina cu suc proaspat de grapefruit si lichior de cirese amare (Marasquino), toate ingredientele fiind zguduite in shaker cu multa gheata pisata. Din respect pentru "Papa", versiunea originala nu continea deloc zahar (prozatorul il ura, se zice). Am baut, la randu-mi, Daiquiri la Floridita (stand pe scaunul favorit al lui Hemingway?), bautura parandu-mi-se una extraordinara (e drept, nu era chiar primul cocktail din ziua respectiva...).
In consecinta, am inceput sa-l asociez tot mai mult pe Hemingway cu Daiquiri. Nu credeam ca aceasta ecuatie castigatoare pentru memoria afectiva ar fi putut fi schimbata in vreun fel. Dar uite ca vine Ashley Parker, pe www.nytimes.com, si mi-o cam desfiinteaza, inlocuind-o, de fapt, cu alta ecuatie: Hemingway versus Marlene Dietrich. Decodarea se face pe cale epistolara, la origine fiind cele treizeci de scrisori trimise de Hemingway divei, acum donate unei mari biblioteci americane - John F. Kennedy Library - de catre fiica artistei, Maria Riva. Aceasta a tinut sa precizeze de la bun inceput: "Intre ei nu a fost nimic de natura sexuala. Erau foarte apropiati, buni prieteni, veritabili tovarasi de arme". Aceasta precautie mi se pare una exagerata si, intr-un fel, ridicola, de vreme ce Hemingway nu prea rata nici una dintre femeile seducatoare care i se iveau in cale (pe langa cele patru neveste cu acte in regula pe care le-a avut). De altfel, misivele, trimise in perioada 1949-1959, abunda in echivocuri erotizante, care traduc existenta a cel putin un flirt. Relatia e una intima, aparent filiala, insa una de alint si de teasing permanent: Marlene ii spune Papa, in timp ce Hemingway o provoaca tandru, spunandu-i Kraut (peiorativ din epoca folosit pentru germani - asta in conditiile in care ambii erau antinazisti ireductibili). Numai ca el isi incheie o scrisoare destul de explicit: "Te iubesc, te imbratisez si te sarut intens", pentru a incepe alta cu "Nici nu stii cat de mult, de fiecare data cand te strang in brate, ma simt ca acasa". Cu toate astea, un amic al lui Hemingway (A.E. Hotchner) pretindea, intr-o carte memorialistica, faptul ca scriitorul i s-ar fi confesat: "Adevarul e ca ne-am iubit inca din 1934, dar n-am ajuns in pat niciodata. Straniu, dar adevarat. Am fost victimele unei pasiuni care nu s-a sincronizat"...
Eu cred totusi, ca "Papa Doble" avea momente in care incerca sa salveze aparentele ca un gentleman. In adancul inimii, sper insa ca n-a(u) ratat nici o pozitie. Ce vreti, sunt un obsedat!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
