Ziarul de Duminică

Omagiu „babei ortodoxe”/ de Marius Vasileanu

Omagiu „babei ortodoxe”/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

09.04.2015, 23:49 1874

Am tot auzit în spaţiul public luări în derâdere cu ţintă precisă: acele femei mai în vârstă, existente mai peste tot în bisericile de la noi, femei care „le ştiu pe toate”, îţi dau lecţii despre cele sfinte şi despre cum să te comporţi, te mai şi mustră uneori. Recunosc, eu însumi am scris uneori ori am rostit oarece ironii cu referire la acest fenomen. Până într-o zi, acum patru ani, când, aflat la Anvers (Belgia), am realizat că bisericile de acolo duc lipsă de „babe ortodoxe” – mă refer la aspectele pozitive aduse de prezenţa acestor persoane, adică de ceea ce este mai puţin vizibil.

Pe scurt, la noi bisericile sunt deschise întrucât încă există persoane (pot fi la fel de bine şi bărbaţi) dispuse să stea ore în şir la intrare ori la pangar – beneficiile materiale fiind minore, de cele mai multe ori. În Occident, bunăstarea a transformat acest lucru în incertitudine. Mi s-a întâmplat, spuneam, chiar la Anvers să constat: o splendidă biserică (catolică) era deschisă doar câteva ore şi numai în anumite zile ale săptămânii (în afara duminicii, când se săvârşea o liturghie). De ce, am întrebat? Fiindcă cei care păzesc valorile bisericii vin acolo pe bază de voluntariat şi sunt puţini, mi s-a răspuns.

Un alt aspect l-am realizat de curând, acum câteva zile, participând la o liturghie la celebra mănăstire ortodoxă din Essex (Marea Britanie) – loc de unde provine şi monahul Rafail Noica. Înainte de a începe slujba văd intrând în biserică o bătrânică sprijinindu-se în cârje cu ambele mâini. Se duce încet-încet într-un colţ din spatele bisericii, unde aveam să aflu că este corul. Nu mi-a venit să cred, când a începul slujba, a lăsat cârjele deoparte şi, în picioare, cu o energie nebănuită, bătrânica s-a dovedit a fi chiar dirijorul corului şi persoana care cânta cel mai însufleţit. Să mai spun că majoritate laicilor care participau la liturghia de acolo, alături de călugări şi călugăriţe – Mănăstirea din Essex, fiind până de curând singura mănăstire ortodoxă din Marea Britanie, este mixtă – erau greci şi români.

Am primit o bună lecţie: abia la distanţă de ţară am realizat cât de necesare sunt aceste bătrânici, poate prea voluntare, uneori, poate inadecvate – dar aceste din urmă remarci sunt secundare. Esenţialul este că sacrificiul acestor oameni (care poate avea, desigur, şi explicaţii sociologice, şi antropologice etc) ne ţine încă vii, uniţi. Şi ne salvează tradiţia.

Dacă tradiţiile populare s-au transmis preponderent prin femei, de ce să nu acceptăm că şi atmosfera aceasta care asigură prezervarea tradiţiei Bisericii este, în bună măsură, întreţinută de femeile mai în vârstă de care – cel puţin în România – bisericile ortodoxe sunt arhipline?

…Ce sens poate avea un astfel de text exact în zilele marii sărbători a Învierii Domnului? Pentru că prototipul „babei ortodoxe” sunt femeile mironosiţe, primele care au aflat vestea incredibilă a Învierii lui Iisus. Ori poate că modelul suprem să fie chiar Fecioara Maria? Maria Magdalena, Maria (mama lui Iacov) şi altele, în funcţie de Evanghelia la care facem referire, după ce-l însoţiseră pe Iisus în drumurile Sale, după ce asistaseră, efectiv, pline de durere, la Răstignire, s-au dus la Sf. Mormânt pentru a unge cu ulei trupul Mântuitorului, după tradiţia locului, pentru a-L îmbălsăma. Devotamentul lor total le-a făcut să fie primele din această lume care au aflat din gura îngerului despre Învierea Domnului...

Nu întâmplător, Biserica aduce în prim plan aceste personaje-model, iar a treia duminică de după Paşti este dedicată femeilor mironosiţe – omagiindu-se prin aceasta simplitatea, devotamentul, jertfa mamelor, bunicilor, a femeilor singure dedicate fără rest lui Hristos şi Bisericii, chiar dacă nu sunt călugăriţe.

Dacă inegalabilul Petre Ţuţea considera „baba ortodoxă” mai presus decât un laureat al Nobelului, aceasta ne mută în alt registru. În mod evident, astfel comparaţii nu se fac, fiecare vine în lume cu rostul său şi cercetătorul aspirant la Nobel, şi credinciosul simplu, aspirant la Mântuire. Ţuţea are dreptate însă: şi cercetătorul de geniu, şi credinciosul simplu sunt egali în faţa lui Dumnezeu. Gândurile mele de mai sus abordează o altă poziţionare – mă refer strict la implicaţiile sociale şi bisericeşti ale „babei ortodoxe”. Cert este că se cere o reevaluare a prezenţei „babei ortodoxe” în Biserică, în relaţia spaţiului public cu Biserica.

Dincolo de aspectele hilare ori deplasate – n-are rost să ne prefacem că n-ar exista, o mai fermă implicare educativă a clerului, se impune în astfel de cazuri – o privire sinceră ne va face să descoperim nenumărate „babe ortodoxe” a căror dedicaţie totală către Iisus le transformă în persoane cu viaţă îmbunătăţită. Nu ştiu dacă pentru tinerii de astăzi mai pot fi un model, dar, cu siguranţă, sunt nişte martori ai unor vremi pe cale să apună. Iată de ce „baba ortodoxă” este prima din istorie care a aflat şi, poate, a rostit „Hristos  înviat!”…

AFACERI DE LA ZERO