Un festin cu temporale. Sa punem de-o sardanapa! Felul unu, doi si treia. Adica, toate. Caci, cum o dai, cum o intorci, copilaria e un exercitiu de sinestezie strasnic. Cand ti se impletesc mirosurile de-o parte si de alta a vomerului, retina se umfla ca un uger si da pe dinafara naluci, iar in auz ti se cuibaresc fosnirile secrete ale cresterii.
Copilaria este un trai pe care nu-l poti exprima cat ii lumea! Trebuie (re)trait. Bun consumabil. Iar cheia de intrare in aceasta camera cu "utile dulci" e-n buzunarul de la anteriul lui Dumnezeu. Care, cateodata, din mila sau sa se dea mare, ne-o imprumuta. Nu pentru mult timp insa, ci doar pentru o secunda-doua. Care, culmea, au toate acelasi gust. De eres.
Felul unu: "Cutia cu amintiri" a lui Radu Serban. Niste rudimente de dagherotip, un sir de cutii fermecate, in care, daca te apleci si privesti prin fanta cu lentila, descoperi o imagine, doua, trei, mai multe. Ce vin de demult si peste care s-a instapanit varsta de aur. Definitiv. Un hambar gol, o masa pregatita pentru praznic, un perete de biserica de lemn, cu o cruce stramba langa el, o camara cu rafturi adapostind cateva din "cele necesare", o lampa cu petrol pe o masa, interiorul unei bucatarii, cu soba de tuci aferenta si usa de lemn a carei clanta sta sa cada. Secvente de razboi. Cu timpul. O lupta inegala, insa. Fiindca, redate in tablouri si puse pe simeze, ele se termina in jos cu un atac asupra lentilei. Rebut de Spinoza puturos. Devin evanescente, laptoase, cu contururile nesigure, iar consistenta lor se varsa in marsupiul trecutului. Si ramane acolo. Dupa care, cheia se intoarce in buzunarul anteriului Celui mai sus amintit.
Felul doi: tablourile lui Lucian Cioata. Varsaminte celulare multicolore, ca niste tipete vizuale tasnite din memoria increatului. Sunt semne redundant de limpezi ca niciun ingredient din "supa primordiala" nu-i este strain omului. Disperarile lui Cioata n-au nimic intamplator, nu sunt on line cu hazardul. Sunt, de fapt, caramizi perfect ordonate ale zidului interior pe care artistul il escaladeaza - e adevarat, cu sfiala specifica oricarui recurs la ceasornic - spre a-si retrai starea de "intra". Atunci cand se definea in matrice. Scandari retorice ale elogiului adus crisalidei. Un laudatio inchinat nimfei. Aceasta este, de fapt, si singura cauza pentru care, in general, artistul tipa mereu.
Felul trei: draperiile Paulei Barbu. Dincolo de care artista isi ascunde nuditatea expresiei existentiale. Este etericul impanzit. Doua culori predomina aceste hlamide cu care isi escrocheaza trecutul. Rosu si albastru. Nu intram in amanunte, pentru ca intinderea semantica a acestora sare deja de o mie de biblioteci. Remarcam doar ca ele nu sunt izolate, ca nu plutesc aminoacidic. Ele invesmanteaza lumea si timpul interior al celui daruit cu vigilenta ontica. Si care, mai presus de toate, e in stare sa vada. Se desfasoara, cad, se lasa in jos, curg. Intr-un receptacol pe care nu-l facem deloc cu ochiul.
Pofta buna la copilarire!
Radu Serban, Cutia cu amintiri, Paula Barbu, drapaj, Lucian Cioata, pictura, Galeria Apollo
amza_sebastian@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
