Silvia Teodor - specialista in arheologia si istoria mileniului I i.Hr., cu precadere in problema civilizatiei geto-dacice - este doctor in stiinte istorice la Universitatea Al.I. Cuza din Iasi. A condus ori a participat la 13 santiere arheologice, dintre care cel de la Poiana, judetul Galati, i-a adus, in 2005, Premiul Vasile Parvan al Academiei Romane. "Vase de sticla din asezarea geto-dacica de la Poiana"; "Ceramica de import din asezarea geto-dacica de la Poiana"; "Obiecte de podoaba de la Puriboridava"; "Noi morminte din epoca bronzului descoperite la Poiana" sunt doar cateva dintre articolele care au precedat lucrarea "Piroboridava. Asezarea geto-dacica de la Poiana", pentru care a fost premiata de Academie. (Dana Zarojanu)
De ce am ales arheologia? De cate ori ieseam in natura, adunam tot felul de obiecte curioase, plante, pietre, iar cand am terminat liceul si am plecat la facultate, am intentionat sa fac geologie. Dar cand am mers sa ma inscriu, un coleg m-a speriat spunandu-mi ca sunt deja foarte multi candidati pe un loc, asa ca m-am descurajat. Eram o naiva, veneam din Dorohoi, dintr-o familie modesta, si mi-am inchipuit ca toti ceilalti trebuie sa fie foarte destepti! La iesire, am trecut pe langa secretariatul Facultatii de Istorie, o alta veche pasiune, asa ca m-am inscris imediat. Si nu am regretat. Am intrat, bineinteles, si chiar din anul intai m-a atras in mod deosebit arheologia. I-am avut ca profesori pe Mircea Petrescu-Dambovita, care este acum academician (cu el am facut si doctoratul), precum si pe renumitii arheologi Hortensia si Vladimir Dumitrescu, de la Institutul de Arheologie din Bucuresti. Dupa facultate am avut posibilitatea sa intru in cercetare, mai intai ca directoare a Muzeului din Falticeni, unde, desi era multa munca administrativa, am putut sa organizez sapaturi arheologice la Baia, in judetul Suceava, in incinta unei episcopii catolice din timpul lui Alexandru cel Bun, fiind cooptata si in colectivele stiintifice ale santierelor de la Suceava, Bicaz (Palatul Cnejilor) si Hangu. La Falticeni am stat pana m-am casatorit cu Dan, arheolog ca si mine, fost coleg de grupa, dar care a fost incadrat la Institutul de Arheologie din Iasi. Dupa casatorie, am venit la Iasi, unde am gasit de lucru doar la Muzeul de Arta; aici a trebuit sa studiez foarte mult singura, pentru ca lucrurile invatate in facultate insemnau mult prea putin pentru nivelul institutiei respective. Cunoscandu-se activitatea mea in domeniul arheologiei, am fost totusi inclusa in colectivul de arheologi al Institutului de specialitate, unde am inceput sa-mi fac meseria dobandind trepte superioare in cercetare. Am efectuat numeroase cercetari arheologice pe santiere din zona est-carpatica - cu deosebire asezari din epoca geto-dacica. Printre acestea, si fortificatia geto-dacica de la Poiana, judetul Galati. Avandu-se in vedere importanta deosebita a acestui obiectiv, marele arheolog si profesor Vasile Parvan l-a trimis sa faca aici sapaturi sistematice pe elevul sau preferat Radu Vulpe, care, ani la rand, a cercetat suprafete mari din asezare, redactand si succinte rapoarte publicate in reviste de specialitate. Sapaturile au fost intrerupte cand Radu Vulpe a fost pensionat abuziv de la Institutul de Arheologie din Bucuresti, dar si din lipsa de bani. Toate rezultatele descoperirilor sale au ramas in subsolurile Institutului, sacii cu materialele dezgropate erau rupti, carnetele cu adnotari erau imprastiate peste tot...
an lucrarea mea de doctorat am analizat civilizatia dacica de pe teritoriul est-carpatic al Romaniei pana in secolul I i.Hr., iar in referatul pe care profesorul Radu Vulpe mi-a facut onoarea sa-l scrie mi-a recomandat sa continuu cercetarile si cu perioda clasica, cea dintre Burebista si Decebal, bine reprezentata pe teritoriul de care ma ocupam, in statiunea de la Poiana. in 1982, Radu Vulpe s-a prapadit, iar intre timp tot ceea ce a existat in depozitele de la Bucuresti a fost mutat la Muzeul din Tecuci. Doamna Ecaterina Vulpe, care era tot arheolog, mi-a incredintat studierea si permisiunea de a publica intregul material descoperit de-a lungul anilor. Am fost de acord, dar am decis sa fac si propriile mele sapaturi, ca sa pot avea siguranta provenientei fiecarei categorii de material arheologic dezgropat.
Din 1985 pana in 1990, am facut lungi campanii de sapaturi, analizand profilele stratigrafice si materialele aparute, in functie de cele noua niveluri de locuire, din epoca bronzului si pana la parasirea Daciei de catre romani. A fost un volum de munca enorm, dar in final a rezultat volumul monografic Piroboridava, asezarea geto-dacica de la Poiana, care a fost apreciata cu Premiul Academiei pentru anul 2003.
Dupa cum se stie, Herodot spunea ca getii, pe langa faptul ca erau cei mai viteji dintre traci, erau si mari bautori de vin. Probabil ca e adevarat, pentru ca, incepand cu nivelul dintre secolele V-IV i.Hr., au aparut numeroase amfore provenite din insulele Kios, Tassos, Cos si altele - centre grecesti renumite pentru vinurile lor dulci. in multe dintre sapaturile pe care le-am facut in Moldova, am descoperit si alte fragmente de amfore din Sinope, Herakleia si mai ales din Rhodos, pe care le-am admirat in toata splendoarea lor, mult mai tarziu, in muzeul din insula. A fost ceva extraordinar sa vad amforele de care eu m-am ocupat toata viata, dar pe care nu le-am descoperit niciodata intregi, ci doar fragmente. Stiam ca exista amfore de o jumatate de metru, dar, cand am ajuns la Rhodos, am vazut unele mult mai inalte decat mine!
Ce ne-a ramas de la geto-daci este foarte important, dar nu chiar atat cat au incercat sa ne faca sa credem Iosif Constantin Dragan si discipolii sai. Daca stii cate ceva despre istoria tarilor din jur, e imposibil sa crezi ca toate civilizatiile au pornit de la Dunare si ca aici ar fi fost centrul lumii, de unde iradia totul. Eu i-am studiat si pe celti. A fost o civilizatie la fel de frumoasa, care a intrat in contact cu dacii si a contribuit la progresul populatiei locale, in special al celei din Transilvania. Au fost experti in metalurgia fierului si au determinat progresul economiei in aceasta epoca. Am descoperit in asezari din Moldova numeroase obiecte de port si podoabe, arme si unelte agricole de fier, care m-au ajutat sa sustin ca in aceasta zona au existat destule legaturi cu celtii, direct sau prin intermediul bastarnilor, triburi germanice care au locuit temporar in anumite zone din spatiul carpato-nistrean.
Din pacate, in ultimii ani se fac tot mai putine sapaturi arheologice de amploare. Cele mai multe sunt de salvare, platite de catre cei interesati sa elibereze terenul de vestigiile arheologice. Putine descoperiri importante pot fi pastrate pe locul lor (in situ). Cu ani in urma, am descoperit un sit pe care l-am rezervat in situ intr-o mare turbarie formata pe paraul Bahna din comuna Lozna, in nordul Moldovei. Este vorba despre un fragment dintr-un pod de lemn ce traversa mlastina si care a fost construit in secolele III-IV d.Hr. in vecinatatea acestei turbarii si chiar in straturile de turba (care se exploatau intens in acea vreme) s-au gasit si alte vestigii importante si de fiecare data au fost chemati specialisti. Asa am ajuns in posesia unui consistent depozit de arme si unelte, o raritate pentru epoca geto-dacica, si am preluat cercetarea sistematica a intregii zone, scotand la iveala resturile mai multor asezari preistorice.
Daca as incerca un bilant al diverselor descoperiri pe care le-am putut face de-a lungul multor ani de cercetari de teren, as putea sustine ca civilizatia celei de-a doua epoci a fierului, care corespunde cu evolutia si apogeul civilizatiei geto-dacice, a reprezentat un moment important in lungul proces de formare a limbii si a poporului roman.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
