Ziarul de Duminică

Pian de milioane, caut miliardar

Pian de milioane, caut miliardar
14.12.2007, 18:48 272

Stefan Calarasanu s-a nascut la Turnu Severin in 1947 si este absolvent al sectiei de sculptura a Universitatii de Arte din Bucuresti. Primii ani a ucenicit cu mare ravna in atelierul lui George Apostu. Locuieste si lucreaza ca artist profesionist la Timisoara. Prezenta impunatoare in expozitii si agore publice din tara si strainatate. Este detinator al Premiului pentru sculptura al UAPR din 2004.

Compozitia sa monumentala Pianul No.1270 a fost realizata si expusa timp de mai multe luni in acest an la Sibiu, in cadrul programului "Capitala culturala a Europei". Apoi, la Bucuresti, la Sala Palatului si la Ateneu in timpul Festivalului Enescu, si in holul Operei Romane din Bucuresti. De unde se va intoarce, probabil, in atelierul artistului din Timisoara, in cazul in care nu-si va gasi un alt "domiciliu" temporar si voluntar. Doua ipoteze de lucru ar fi Galeria Nemtoi de pe Calea Victoriei sau Galeria-Anticariat "Curtea Veche", patronata de un profesionist in materie, Marius Nicolescu. Aceasta, daca nu cumva, intre timp, nu-si va afla un proprietar real si hotarat sa investeasca intr-un obiect de arta de mari dimensiuni, valoros atat ca piesa patrimoniala (pian de concert "N. Nimitschk" fabricat la Viena in 1837), cat si ca realizare artistica, debordanta prin fantezia viziunii si solutiilor plastice, dar si foarte performanta prin modernitatea si acuratetea tratarii sculpturale.
O piesa eviscerata de componentele structurale si dinamice din interior (placa de fonta bronzata, cordatura, claviatura si mecanismele de articulare a sunetelor, suportul pentru partituri, inlocuite ulterior cu piese modelate din bronz (incizate, traforate, slefuite, lustruite), altele din sticla suflata si o oglinda de semicristal. Totul, intr-o compozitie/instalatie sculptural-ambientala absolut nefunctionala din punct de vedere muzical, dar care induce in privitor o irepresibila miscare spatiala de sonoritati incremenite. Piesele de bronz imaginate de artist au necesitat nu mai putin de 250 kg de material si cam tot atata materie vitrata, in 17 cilindri translucizi, intre 25 si 75 cm inaltime, de diferite diametre si grosimi, ce umplu cavitatea acustica, reflectata de marea oglinda (120x110 cm) montata pe dosul capacului, sporind efectul vizual al insolitei "orgi" dinauntru. Numai una din cele trei ghete de bronz eloxat, care "incalta" azi Pianul lui Calarasanu, cantareste 20 de kilograme!
La implinirea acestei fabuloase nastrusnicii plastice, care ne trimite cu gandul la verva instalationista neobaroca a lui Arman, a pus umarul si Ion Nemtoi - unul dintre marii artisti sticlari ai momentului. In eventualitatea in care cineva dintre potentatii autohtoni, institutii sau persoane fizice, va intra in relatie simpatetica incurabila cu Pianul No.1270, reincarnat intr-o faptura spatiala de o armonie muzicala interioara fascinanta de tandemul Calarasanu-Nemtoi, si cu incurajarea mediatica a lui EST- Samuel Tastet Editeur (care a editat si un catalog), informam ca, la "prima strigare", piesa va putea fi achizitionata cu 200.000 de euro, iar la "a doua strigare", cu un sfert de milion de Euro! Intrucat, pretinde autorul, valoarea Pianului 1270 creste cu fiecare zi ce trece!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO