Pablo, Diego, Jose, Francisco de Paula, Juan Nepomuceno, Maria de los Remedios, Cipriano de la Santisima Trinidad Ruiz y Picasso s-a nascut pe 25 octombrie 1881, aproape de miezul noptii, la Malaga. Un obicei regional cerea ca pruncului sa i se dea multe nume, pentru ca ursitoarele sa fie numeroase si fiecare sa-l daruiasca pe copil cu ceva... Si cu adevarat daruit a fost Picasso, plurivalent, multiplu, inconfundabil. Un toreador neinfricat in arena picturii, care afirma nu o data ca "el nu cauta, gaseste". Sau altundeva, dimpotriva, spunea ca "omul nu se opreste din cautat pentru ca, de fapt, nu gaseste niciodata ceea ce cauta".
Siguranta deplina si deopotriva indoiala filosofica. Este ceea ce se manifesta in arta sa. Vigoarea inegalabila a penelului, condus de o minte desteapta si de o abilitate de mestesugar, desenator neintrecut, el intelege forma, simte volumele, si totodata este un experimentator redutabil. Totul la el este miscare, metamorfoza, transformari multiple ale unui unic tablou, tabloul realitatii depline, al timpului conjugat cu spatiul. Siguranta si totodata indoiala, neinfricarea de a cauta mereu formele in care se poate manifesta spiritul. Curajul de a se juca, de a incerca mereu altceva, fara sa se teama de figurativ, intr-o epoca interesata de abstract, distruge forma reconstruind-o sugestiv. Picasso este bombastic, mandru, fertil: articularea spiritului spaniol in tot ce are el mai fierbinte, mai mistuitor, poate fi don Quijote sau don Juan, carne, spirit, iubire, ideal, si deopotriva voracitate, egocentrism, seductie, intrupare simultana a sentimentului tragic al vietii - despre care vorbea Unamuno - si a bucuriei plenare a existentei. El simte traditia si afirma viitorul, este puntea de legatura intre clasicism si avangarda. De aceea, expozitia organizata vara aceasta la Madrid de Muzeul Prado si Centrul de Arta Reina Sofia (iunie - septembrie) este un eveniment: pentru ca deschide ochii privitorului asupra elementului de legatura, a catalizatorului clasicitatii care a fost Picasso, punte a modernitatii, pol al istoriei artelor, Ianus cu privire scrutand in trecutul, in prezentul si in viitorul artei, receptor activ al problematicii social-politice a timpului sau.
Anul acesta se implinesc 125 de ani de la nasterea artistului si 25 de ani de la venirea in Spania a celebrului sau tablou "Guernica".
Ianuarie 1937: Republica spaniola il invita pe artist sa picteze o fresca pentru pavilionul spaniol la Expozitia Universala din luna iunie de la Paris. Artistul face o serie de schite preliminare, dar proiectul nu se contureaza. In luna aprilie, insa, avioane germane bombardeaza, stergandu-l de pe fata pamantului, un sat basc: "Guernica". Tragedia il va mobiliza pe Picasso la realizarea unuia dintre cele mai puternice si mai dramatice tablouri ale sale, ca un strigat de disperare al umanitatii intregi, un protest impotriva razboiului si violentei, o compozitie sobra, magistrala, in alb si negru. Tabloul, devenit un simbol al brutalitatii Razboiului civil spaniol, de la izbucnirea caruia se implinesc anul acesta 70 de ani, a fost pastrat de MOMA New York, potrivit dorintei pictorului, pentru a ajunge in Spania, in 1981, si a ajuta la "recuperarea libertatilor democratice". Despre "somnul ratiunii care naste monstri" vorbise si compatriotul sau, Goya. Lucrarea acestuia despre ravagiile razboiului de independenta impotriva francezilor (3 de Mayo de 1814), care il inspira si pe Manet la realizarea celebrei sale Executia lui Maximilian, imparatul Mexicului (1869) este reluata componistic de Picasso in Masacrul din Coreea de Nord (1951). Prezentate impreuna in expozitia de la "Reina Sofia" tablourile dialogheaza elocvent despre dezastrele razboiului, intr-un limbaj dur, dramatic, monografic - raspunsul artistic al lui Picasso la problematica politica a timpului sau. La Prado, expozitia plina de culoare, reprezinta toate etapele creatiei sale: perioada albastra si roz, cubismul, recuperarea stilului clasic in anii 20, relatia cu miscarea suprarealista, anii razboiului civil spaniol si ai celui de-al doilea Razboi Mondial, si ultimile decenii fertile. Picasso a murit in 1973, fara sa vada restaurarea democratiei in Spania. Mai erau doi ani pana la moartea lui Franco.
Expozitia "intre traditie si avangarda" stabileste un dialog subtil al acestui clasic - Picasso - cu maestrii trecutului. Este evident, de asemeni, interesul sau pentru ibericul preroman, romanicul catalan si arta primitiva africana si oceanica. Toate influentele se conjuga intru realizarea unui limbaj alternativ fata de traditia artistica occidentala. Sunt asezate in paralel, in tensiune dialectica a traditiei cu inovatia, operele si artistii care l-au inspirat: Tizian, El Greco, Veronese, Ribera, Goya. "Meninele" lui Velasquez, pictate acum 350 de ani, sunt alaturate "Meninelor" sale din 1957. Adevarate autopsii plastice ale sufletului lucrarilor acelor maestri, care, ca si Picasso, au fost borne pe drumul umanitatii catre propria cunoastere. Mai mult de 100 de opere realizate de-a lungul vietii, unele aduse din marile muzee ale lumii, sintetizeaza intreaga traiectorie spirituala a lui Picasso, alcatuind un adevarat "festin pentru viata culturala spaniola".
Alina Cambir, Madrid, septembrie 2006
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
